Caută cu sârguință rugăciunea adevărată

Distribuie pe:

Diavolii, ori de câte ori ne văd că stăm la rugăciune, ne stau și ei cu sârguință împotrivă, sădind în mintea noastra cele ce nu trebuie să le facem. Așa vor ei să ducă mintea în robie, iar rugăciunea noastră să o facă deșartă și nefolositoare.

Un călugăr stătea în sfântul altar și făcea o metanie, rostind rugăciunea minții: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul." S-a întâmplat atunci să fie adus în Biserică un demonizat, pentru ca să fie tămăduit. Așadar, în vreme ce călugărul se ruga, demonul striga:

-Nu mai trage de firul acela de lână, călugăre, că mă pârjolește!

Auzind acele cuvinte, preotul care se afla în biserică i-a spus călugărului:

-Lucrează cât poți de mult la metanie, frate, pentru ca ființa aceasta a lui Dumnezeu să se elibereze de duhul cel rău.

Atunci demonul a strigat mânios:

- Popă ticălos, de ce-i spui să tragă de firul ăla? Mă pârjolește!

Dar monahul și-a continuat rugăciunea cu sârguință și, astfel, omul cel chinuit a fost eliberat de demon.

Din volumul „Aștept să înflorească ruga mea", apărut la Editura NICO

 

Lasă un comentariu