Cetatea Sighișoarei s-a umplut de Trabanturi, precum „Jimmy Dogson" de purici

Distribuie pe:

Uneori, sâmbăta, îmi clătesc ochii colindând piața de vechituri, un talcioc cu fel de fel de articole, de la aparate electrice, electronice, telefoane mobile, radiouri, boxe audio și orgi de lumini cu leduri colorate, la biciclete, piese de mașini, motocositoare și de alte obiecte de tot felul. Terenul i-a fost oferit plocon revoluționarului mai cu moț, strecurat șmecherește printre miile de demonstranți, noi, cei care am urcat în Cetatea Sighișoarei, în acel sfârșit de `89, strigând din rărunchi „Jos Ceaușescu!", „Libertate!" și apoi „Victorie!".

După ce a îndreptat locul, insul l-a pavat, parcelat, compartimentat și închiriat, „sfințind locul și aghesmuindu-l" cu o crâșmă unde-și beau aldămașul târgoveții, ultima „extindere" fiind un service auto.

Sighișoara a fost socotită, dintotdeauna, un oraș „cuminte", unde fiecare îl cunoaște pe fiecare. Ceea ce revoltă sunt acei „descurcăreți", care s-au cocoțat șmecherește pe scaunele administrative ale orașului, aducându-l la ruină economică. Lumea îi știe pe șmenarii de partide care au fost într-o vreme consilieri locali sau pe cei aleși la conducerea unor partide răsărite precum ciupercile după ploaie, care și-au consolidat în timp o anumită statornicie, rămânând neclintiți la cârma orașului.

Cel mai împăcat cu toate pare a fi Jimmy Dogson - cățelul devenit mascotă a Cetății Medievale, cel care și-a învățat lecția de supraviețuire pozând turiștilor precum un model la un shooting în casting, uneori trecând alene, cu blana-i ciufulită, aparent plictisit, alteori interesat de vreun glas care îl strigă pe nume. Apoi, așa cum îi stă bine unui câine inteligent al străzii (pe care unii l-au și vândut de câteva ori unor fraieri), își trece nepăsător privirea lui ușor somnoroasă peste piața Cetății, devenind vioi. În Cetate e ca o marcă înregistrată, precum Toboșarul, având și pagină de Facebook. Doar ei doi au voie să hălăduiască, unul cu toba, iar celălalt cu lătratul.

Brusc, se iscă rumoare, lumea se dă la o parte și le face loc, căci, deși există un semn de restricție totală privind circulația auto în Cetate, printre zecile de turiști, în preziua Rusaliilor, sub escorta unui echipaj de poliție, și-au făcut apariția peste patruzeci de Trabanturi - „cele mai lungi automobile din lume... trei metri mașina, zece metri fumul".

Dând glas claxoanelor, trabantiștii au invadat cetatea, într-un tur nemaivăzut al nostalgiei. Iubitorii Trabantului din toată țara și te miri din ce colț al Europei, ba cineva a venit tocmai din Canada, își dau anual întâlnire la Sighișoara, ajungând la a treia ediție.

Un șir șerpuitor de Trabanturi viu colorate, unele tunate, în acompaniamentul claxoanelor, al lătratului lui Jimmy și în bubuit de tobă, a ieșit triumfător pe poarta Cetății, luând cap compas înălțimile Vilei Franka, un loc situat pe dealul de deasupra gării, unde prietenii întru aceeași pasiune statornicită au continuat să-și depene poveștile.

Lasă un comentariu