Motto: „Un bou ca toţi boii, puţin la simţire, În zilele noastre de soartă-ajutat…"
(Grigore Alecsandrescu, „Boul şi viţelul")
S-au împlinit, luni, 15 iunie, 800 de ani de la semnarea Magnei Charta Libertatum. Însăşi regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a condus ceremoniile spectaculoase ale aniversării ce s-a dorit şi un prilej de reflecţie privind „evoluţia" Drepturilor Omului, percepţia şi (mai ales!) respectarea lor în actualul context internaţional.
Locul central al ceremoniilor a fost, cum era de aşteptat, malul colinar al Tamisei, la circa 30 de kilometri sud-vest de centrul Londrei, unde se consideră că, la 15 iunie 1215, a fost adoptat documentul - mai degrabă un compromis politic încheiat între regele Angliei, John I, şi vasalii săi, un „tratat de pace" cu facţiunea baronilor rebeli, iritaţi de taxele regale şi pierderile succesive de război. Momentul istoric este consemnat şi ca „The First Barons' War" - „Întâiul război al baronilor"! Urmându-i la tron fratelui său, legendarul Richard Inimă de Leu, regele Ioan „fără de Ţară" (1199 - 1216) se dovedise mult mai relaxat, chiar „slab şi fără autoritate", pierzând una după alta feudele franceze, mai ales preţioasa Normandie, neinspirata campanie de recucerire a îndelung disputatului teritoriu soldându-se cu un dezastru de proporţii. Aşa se face că, încurajaţi de Arhiepiscopul de Canterbury, cel mai înalt prelat al Bisericii Angliei (pe atunci subordonată Papei), baronii au pus presiune pe rege, obligându-l să semneze o garanţie solemnă a drepturilor lor. Şi nu doar ale lor, după cum poate constata din cele patru copii ce au rezistat până în zilele noastre (două se află la Biblioteca Naţională Britanică, una la Lincoln Cathedral, o alta la Salisbury Cathedral). Potrivit „Enciclopediei Universale Britanice" (2010), printre cele 63 de clauze ale actului, scris în limba latină, se află paragrafe stipulând libertatea Bisericii, reformarea Legislaţiei şi a Justiţiei, precum şi controlul comportamentului oficialilor regali. Relevantă pentru posteritate rămâne însă Clauza 39: „Niciun om liber nu va fi închis sau nimicit în vreun fel, fără a fi judecat în mod legal de egalii săi potrivit legilor ţării".
Ar trebui să ne intereseze? Eu cred că da. Desigur, documentul are o importanţă deosebită, în principal, pentru evoluţia gândirii politice engleze şi a sistemului constituţional englez şi american, dar, la modul general vorbind, fiindcă „introduce, pentru prima dată în istorie, principii fundamentale ale funcţionării statului de drept, ca drepturile de habeas corpus, inviolabilitatea persoanei, şi accesul garantat la un proces de judecată. Din punct de vedere politic, puterea regelui este limitată, instituindu-se un Consiliu al nobililor cu prerogativa de a mobiliza supuşii, care îi jură credinţă împotriva monarhului, în cazul în care acesta încalcă prevederile Cartei, centrul de legitimitate a puterii mutându-se dinspre instituţia regală spre Consiliu. Acesta, împreună cu adunarea nobililor, convocată periodic pentru a stabili noi impozite, constituie germenii Parlamentului Englez." Vi se pare caduc? Mie nu mi se pare.
În decursul veacurilor, Magna Charta Libertatum avea să inspire texte juridice britanice şi internaţionale de referinţă, precum Petiţia Drepturilor din 1628, Declaraţia Drepturilor din Anglia din 1689, Declaraţia Americană de Independenţă din 1776, Constituţia Statelor Unite din 1787, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, Legea Britanică a Drepturilor Omului din 2000.
E interesant de urmărit istoricul documentului. Primele şapte copii ale Magnei Charta aveau să fie distribuite încă din 24 iunie 1215, dar, în luna august a aceluiaşi an, Papa Inocenţiu al III-lea o anulează printr-o bulă papală. De ce? Este lesne de imaginat. Evul Mediu european va constitui adesea scena luptei pentru supremaţie între Papalitate şi casele regale.
Cum „orice acţiune determină o … reacţiune", deşi John I - Ioan „fără Ţară" moare în octombrie 1216, textul Magnei Charte va fi rapid repus în drepturi, suportând însă mai multe revizuiri. Prima îi aparţine chiar regentului
William Marshal, Earl de Pembroke, tânărul rege al Angliei, Henric al III-lea (1216-1272), deşi urcat pe tron, având doar nouă ani. După o a doua revizuire, în 1217, la 11 februarie 1225, regele Henric al III-lea (acum, major!), sub pecetea sigiliului său introdus încă din 1218, emite versiunea finală şi definitivă a Magnei Charta Libertatum - „The Great Charter of the Liberties". Această variantă impunea mai multă putere şi autoritate faţă de versiunile precedente.
Cum spuneam, Magna Charta Libertatum - Marea Cartă a Libertăţilor - a inspirat inclusiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. Să ne întoarcem, deci, în timpul nostru! Să vedem ce zice Uniunea Europeană (Marea Britanie fiind… încă membră!): „Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt valori care se regăsesc în toate tratatele Uniunii Europene. «Carta Drepturilor Fundamentale» este o declaraţie fermă şi clară în favoarea drepturilor cetăţenilor europeni."
Foarte frumos! Atâta doar că… „la teorie suntem tari, practica ne omoară"! De multişor poveste nu se mai potriveşte bătrâna sintagmă: „Câtă viaţă, atâta literatură!". Nici viceversa!
Cu riscul de a irita tentaculele lumpenproletariatului căţărat la putere, îmi voi declara din nou convingerea că omul este suma lecturilor sale. Nu de puţine ori constat, cu disperarea neputinţei, că, pe ici - pe colo, prin părţile esenţiale, societatea românească (şi nu numai ea, dar restrângem aria raportării) s-a întors în Epoca de piatră.
Scriam cândva despre… dreptul la greaţă. E şi acesta un drept, nu? Un drept, iniţial, individual, dar cu din ce în ce mai evidente tendinţe de extrapolare către „drepturile colective" obsesiv invocate de unii-alţii. Dar asta e deja altă temă. Uneori mi-e atât de lehamite de realitatea înconjurătoare, încât nici nu-mi mai vine să scriu ceva. Din respect pentru cititori, încerc totuşi să mă explic, redând un fragment de reportaj despre o întâmplare petrecută deunăzi în Capitală. Poate nu este exemplul cel mai relevant la această oră, dar, pentru Dumnezeu, ce grozăvii aşteptăm să ni se mai întâmple, ca să ne dezmeticim din „somnul cel de moarte"?
Deci… „Fotoreporterul Cristian Botez a fost martorul unui incident armat, petrecut duminică noaptea în centrul Bucureştiului, soldat cu rănirea unui tânăr cu un pistol cu bile de către un poliţist al forţelor de ordine locale. Tânărul, un activist însoţit de prieteni la evenimentul «Street Delivery», somat să arate actele, i-a cerut poliţistului să se legitimeze el mai întâi. Iritat, poliţistul a scos pistolul şi l-a întrebat: «Comentezi?». Incidentul a degenerat după ce poliţistul a tras în tânăr cu un pistol cu bile. Un alt martor ocular, Matei Rădulescu, a relatat, la rândul lui, cum s-a petrecut incidentul: «Un poliţist de la secţia locală a împuşcat cu un pistol cu bile un activist. E O.K., nimeni nu a murit. Nebunia a început după ce activistul a fost somat să se legitimeze. Ăla a zis: «O.K., dar mai întâi legitimaţi-vă dumneavoastră!». Aşa că poliţistul a scos pistolul şi l-a întrebat: «Comentezi?» S-au luat la ceartă şi l-a împuşcat în cap. Prietenii activistului au sărit pe poliţist, iar unul dintre ei i-a dat poliţistului cu o sticlă în faţă. Atunci poliţistul a început să îndrepte pistolul în toate direcţiile. Băieţii s-au calmat după ce a intervenit jandarmeria". Tânărul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale şi apoi la secţia 1 de Poliţie pentru declaraţii."
Mai vreti o secvenţă? „Alex Băltean, un tânăr de 23 de ani, jucător de polo la AMEFA Arad, a fost bătut, în noaptea de vineri spre sâmbată, la un restaurant din centrul Aradului. Tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Arad, cu traumatism cranio-cerebral, dar, pentru că starea sa era una gravă, a fost transferat la Timişoara. Potrivit primelor informaţii, agresorul tânărului ar fi un poliţist (…), angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. (…) Alex Băltean a ieşit din comă, îşi recunoaşte apropiaţii, dar nu vorbeşte. «S-a trezit, dar nu vorbeşte. E mai bine», ne-a declarat unul dintre colegii săi de la Activ, acolo unde Alex Băltean este instructor de înot."
Ziceam că au trecut 800 de ani de când a fost adoptată Magna Charta Libertatum. Iar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost promulgată în 1948. Sunt 66 de ani de atunci!
O tempora, o mores!
Să recapitulăm: „Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt valori care se regăsesc în toate tratatele Uniunii Europene. «Carta Drepturilor Fundamentale» este o declaraţie fermă şi clară în favoarea drepturilor cetăţenilor europeni."
Şi ce dacă? Se sinchiseşte cineva? Bat câmpii, nu-i aşa? Pentru orice eventualitate, daţi „like" şi „share"! Cine ştie? Poate, totuşi…!
(Surse: Wikipedia, Agerpres, http://www.nasul.tv/, news.ar.ro, Dan Nicu - „Magna Carta Libertatum şi emergenţa sistemului politic modern /3 din 3")
