Lansarea cărţii NIRVANA, de Ana Munteanu Drăghici

Distribuie pe:

,,Veni-va-n vreme anotimp/Să poarte numele Nirvana/Suspinul din zidire Ana/În adiere de Olimp...''

Apariţia volumului de poeme intitulat Nirvana scris de poeta ANA MUNTEANU DRĂGHICI, a răspuns dorului Cenaclului Literar Dor din Iowa City de revedere şi regăsire întru armonie sufletească.

Fiind preşedinta Cenaclui Literar N. D. Cocea Anotimpuri din Sighişoara şi vicepreşedinta Asociaţiei Literare Creneluri Sighişorene, poeta creează puntea între lumile literare din ţară şi de peste ocean ale acestor grupări literare în colaborare.

Cenaclul s-a întrunit la Biblioteca Publică din Cedar Rapids la 21 Iunie 2015, în ambientul creat de expoziţia de carte a autoarei, cu volume de versuri, antologii si reviste literare cu publicatiile poetei Ana Munteanu Draghici, precum si alte publicaţii literare ale autorilor sighişoreni.

Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Nico din Târgu Mureş, în condiţii editoriale favorabile estetic şi structural, având ca editor şi lector pe scriitorul Nicolae Băciuţ, director al Directiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu - Târgu-Mureş. Ilustraţia cărţii aparţine pictorului Alexandru Darida, redactorii cărţii sunt Ligia Ana Grindeanu şi Adrian Drăghici, tehnoredactarea este realizată de Sergiu Paul Băciuţ, iar culegerea de Adrian Drăghici.

Cartea, care ne propune o călătorie la „Cina cea de taină a cuvintelor'', prin filele de viaţă şi vis ale poemelor grupate sub titlul NIRVANA este prefaţată de scriitorul Răzvan Ducan, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

După salutul de bun venit adresat auditoriului, poeta a subliniat faptul că lansează cartea sub semnul comemorării Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu şi a zilei Drapelului României, sărbătorite în intervalul de timp 15-28 iunie, menţionând şi apropiata zi a Americii, 4 Iulie.

Evenimentul literar, de înaltă trăire sufletească, s-a desfăşurat sub tricolorul tricotat de poetă, intercalat între steagurile ţării de adopţiune ale participanţilor-America.

Cuvintele calde, pline de har ale poetei, dar şi simţul umorului de care dispune, au păstorit întru iubire de frumos sufletele prietenilor poeziei, prezenţă receptivă, restituindu-le mai bogate, mai inalţătoare. Poemele citite şi recitate de poetă au stârnit dorul de patria mamă, România, dar i-au adus şi alinarea.

Ana Munteanu Drăghici a intercalat recitarea poemelor cu geneza acestora, multe fiind inspirate din realitatea vieţii. După cum afirmă şi prefaţatorul Răzvan Ducan „Cartea este de un lirism profund. Te citeşte şi se citeşte uşor dând revelaţia unei călătorii prin imaginaţia lăsată liberă''.

Am călătorit împreună cu poeta chiar şi pe o mare de lacrimi, când ni s-au întâlnit privirile spre esenţa lăuntrului nostru, prin edificiul poematic ridicat din cuvinte „cu dăruire, chiar cu jertfelnicie"' pentru că, potrivit citatului ingenios ales de Răzvan Ducan, se jertfeşte pe sine „N-am altă Ană, mă jertfesc pe mine". Lectura poemelor, urmată de comentarii literare, a fost interactivă între poetă şi iubitorii poeziei. Astfel am recitat în armonie succesivă cu Alina Warner, care mi-a fost alături în organizarea lansării cărţii, precum şi cu Mihaela Bărbulescu, medic, care crede în terapia sufletească prin poezie, dar şi cu Mircea Tomuş, el însuşi scriitor, traducător, profesor de poetică şi retorică la Colegiul din Cedar Rapids.

Poemele, compuse în două lumi geografic diferite, respectiv România şi America, sunt legate emoţional de o stare de dor exprimată în poezie. Sub acest aspect, poemele, cu sensuri de regăsire lăuntrică în conceptul căutărilor existenţiale specific conceptului filozofic nirvan, se vreau şi reuşesc să fie răspunsuri la împăcarea şi armonizarea cu sinele.

Alina Warner s-a regăsit sufleteşte în poemul «Liniştea albastră», dar şi în alte poeme, a căror lectură a făcut-o cu graţie, sensibilitate şi trăire emoţională autentică. Mama Alinei, distinsa doamnă Rodica Dinescu, care acum trăieşte în Canada, şi-a retrăit copilăria prin versurile poetei evocatoare a candorii dimineţii vieţii. Din sufletul înmiresmat de prospeţimea copilăriei răzbătea căldura glasului părintelui său citindu-i cu blândeţe poveştile din leagănul copilăriei. Iubitoare de poezie, familia Dr. Cherăscu Bogdan şi Gabriela au reflectat asupra raportului între sensibilitate şi vulnerabilitate pornind de la dialogul dintre Gabriela Muste şi Mircea Tomuş pe această temă. Având în vedere mutaţiile ce survin fiinţial la cei strămutaţi în plan geografic, invitaţia la regăsirea de sine prin poemele-NIRVANA devine benefică. Gabriela Muste este prezentă în paginile cărţii cu impresii din partea cititorilor. De altfel, ca iubitoare a artelor, a făcut primiri poeziei, cu eleganţă şi ospitalitate în salonul literar al casei şi al firii. Cuvântul rostit de Gabriela, la lansarea volumului de poeme NIRVANA, a fost de natură să sensibilizeze sufletele aflate departe de ţară...

Potrivit afirmaţiei profesorului Mircea Tomuş, consemnată şi în caietul de impresii deschis cu ocazia evenimentului, cu privire la comunicarea valorică prin intermediul căţii de poeme NIRVANA, semnate de Ana Munteanu Drăghici: „Dacă valoarea prezenţei tale s-ar măsura în lacrimile care au strălucit în ochii tuturora, suntem cu toţii mult mai bogaţi.'' O prezenţă receptivă în lumea poeziei a fost şi de data aceasta Antoanela Dobre. Ea a adus prinos momentelor poematice cu briliantele lacrimilor strălucindu-i în ochi.

„Drapelul României, tricotat şi împodobit de poetă cu însemnele semnificative, a fost la loc de cinste'' după cum afirmă şi Alina Dinescu, iar poeta Ana Munteanu Drăghici purta „Foarea câmpului/Tot în dorul cântului în strai tradiţional românesc." Natura, dragostea, evocarea înaintaşilor noştri, meditaţia prin transfigurarea artistică, contopirea lumilor geografice cu lumea lăuntrică, trăirea prezentului prin prisma cultivării echilibrului afectiv realizând un raport benefic între viaţa reală şi cea contemplativă, aspiraţiile spre căutarea divinului conferă volumului de poeme NIRVANA rostul bucuriei sufleteşti şi atributul terapiei prin artă. Această paletă tematică, înmănununchind cele o sută patru zeci de poeme cuprinse în carte, alcătuieşte rugăciunea poetei prin cuvânt.

Au fost apreciate pentru calitatea estetică şi încărcătura emoţională dedicaţiile poetice şi impresiile cititorilor, cuprinse în carte, lecturate la eveniment, adresate fiind poetei.

Poeta Ana Munteanu Drăghici a avut parte şi de prezenţa nepoatei Adelina Ana, căreia, de altfel i-a şi dedicat poemul Cântecul Adelinei, aflat în volum. A fost răspândită multă lumină în biblioteca americană şi ea primitoare şi luminoasă. Prin glasvandurile imense, ne priveau cărţi cuprinzând marile spirite ale lumii. A urmat dăruirea cărţilor cu autografe din partea autoarei şi discuţiile au continuat, nelipsind gestul ospitalităţii.

Poeziile Anei Munteanu Drăghici, fiind în mare parte muzicale au urcat pe portativele unor cantautori. Aşa fiind, ne-au încântat sufletul cântecele cuprinse în sidiul lui Nicu Poşta interpretate cu ales talent de acesta. Am audiat cu emoţie şi imnul burgului nostru natal Sighişoara, pe versurile Anei Munteanu Drăghici, compoziţia muzicală aparţinând Graţielei Dudaş. Am ascultat această piesă muzicală în interpretarea gărzii cetăţii, voce şi chitară, Neli Dragomir.

Iată cum au trecut frumoasele clipe de «Întâlnire în cuvânt», trecând prin ,,Anotimpurile gândului" în armonii de „Simfonii Albastre'' pentru a descoperi «Un nou anotimp». «Din pragurile zărilor», pornim însoţiţi de carte la drum...

 

Lasă un comentariu