Basarabia e lacrima României!" - stătea scris pe o pancartă purtată, în Piața Universității, de o bătrână în costum popular, venită de dincolo de Prut, în rând cu tineretul basarabean prins în „Marșul lui Ștefan cel Mare". „Basarabia e România!" - scria pe altele, aduse în Țară de tinerii cerând Unirea. Dar… România suntem noi! Așadar, tot noi suntem (și) Basarabia, iar cine este împotriva ei e (și) împotriva noastră! Logic, nu? Este, însă, și real? Cât de real?
Dacă cineva acționează potrivnic față de românii basarabeni, înseamnă că ne este dușman și nouă? Ori e doar nesimțit? Sau laș!? Sau toate la un loc? Întreb, nu pun etichete. Sau le pun, dar nu vă spun. Nu acum! Dar dacă acel „cineva" e tocmai șeful statului, pentru care eu personal m-am agitat să votez, în care am crezut, în care am sperat, ce e de făcut? Urma alege… data viitoare! Pardon, urna alege, sau, mai bine zis, cel care numără voturile! Dacă va mai exista o dată viitoare! În fine…
Cert este că, umplându-ne sufletele de mândrie românească și speranțe în viitor, mii de tineri basarabeni, plecați încă din 5 iulie, pe jos, de la Chișinău, au trecut sâmbătă seara Prutul, cu intenția de a cere, duminică, la București, președintelui României, Unirea cu Țara-Mamă.
Klaus Iohannis, însă - o, du, liebe Santa Klaus!... - a șters-o, ,,englezește", aeronava prezidențială decolând, pentru prima oară, fără șeful statului, de pe Otopeni, urmând ca acesta și consoarta să se îmbarce direct de la domiciliul sibian pentru sejurul madrilen. Între noi fie vorba, primirea oficială de către cuplul regal spaniol era fixată pentru a doua zi, luni, așa că, orice ar spune cineva, un strop de timp pentru a-i întâmpina și saluta live pe cei cărora le explica - de la Sibiu!!! - că „nu poate să îi primească, deoarece… este plecat din țară"! - s-ar fi găsit. Dacă ar fi dorit! Dacă!
Nu există scuze! Să credem că… „frica păzește pepenii"? Este o variantă posibilă, fiindcă, deși se cunoștea exact momentul în care tinerii basarabeni vor sosi în București (serviciile de pe ambele maluri de Prut fiind la datorie?!?), herr President a ales zborul către Spania de pe malul Cibinului domestic, pentru a evita întâlnirea.
Desigur, gestul poate fi interpretat și ca unul… diplomatic, pentru a nu-i irita pe ruși, dar, față de români, el va rămâne pentru totdeauna ofensator. Toate fluviile europene nu vor șterge vreodată pata de pe obrazul lui Iohannis pentru această gafă impardonabilă. Cu atât mai mult cu cât tinerii își anunțaseră sosirea cu o tulburătoare scrisoare:
„Primiți-ne acasă, Domnule Președinte!
Domnule Președinte,
În aceste zile, mai mult ca oricând, ne adresăm în primul rând Dumneavoastră, dar în același timp, fiecărui membru al Guvernului, fiecărui parlamentar în parte, tuturor președinților partidelor politice, pentru a ne fi alături.
Suntem în toiul unei acțiuni grele, prin care am vrut să arătăm țării cât de mult înseamnă pentru noi, și că setea noastră de reîntregire nu a fost oprită nici de sutele de mii de deportări și crime din perioada sovietică, darămite acum, când avem dreptul la libera exprimare.
Am mers spre țară 20-30 de kilometri pe zi. Am mers în caniculă, pe temperaturi de 40 de grade, acum, când vă scriem această scrisoare, tocmai continuăm marșul pe furtună. Nu ne va împiedica nimic să ajungem la București: sâmbătă, la 10:00, trecem Prutul pe jos la podul feroviar de la Ungheni, iar duminică, la ora 14:00, prietenii sau simpli bucureșteni care nu au uitat de noi, ne așteaptă în Piața Universității.
Noi n-am vrut să fim așteptați. Când revii acasă des, mama nu te mai întâlnește cu masa întinsă, ci te ceartă de ce n-ai spălat cana după tine când ai plecat. Domnule Președinte, noi vrem să ne certați că n-am spălat cana, nu mai vrem să fim așteptați. Suntem tineri, suntem entuziaști, este adevărat. Dar suntem o mie care gândim la fel. Fiecare dintre noi are cel puțin părinții, frații, verișorii și vecinii care gândesc la fel. Domnule Președinte, noi suntem doar 3 milioane peste Prut.
Ce vrem să vă rugăm, Domnule Președinte, este să nu uitați nici Dumneavoastră de noi. Știm că sunteți un om foarte ocupat, care are griji foarte mari pe cap, dar duminică ajungem la București pentru a vă transmite Dumneavoastră, ca reprezentant al poporului român, dorința de Unire a românilor basarabeni, exprimată în Apelul Marii Adunări Naționale din 5 iulie de la Chișinău, și mesajele venite de la oamenii simpli din satele și orașele Republicii Moldova cu care ne-am întlnit în marșul nostru pedestru. Vă scriem Dumneavoastră.
Drumul nostru lung ne-a făcut fericiți, nu ne așteptați ca pe niște oaspeți, noi nu mai avem ce să oferim, decât pe noi înșine, Maicii Românii. Știm că rigorile diplomatice nu vă permit mai multe, dar vă rugăm, domnule președinte, să ne primiți măcar cu o strângere de mână și un cuvânt bun, cum ați făcut-o când ne-am văzut la Chișinău.
Copiii înstrăinați ai neamului românesc, care își caută drumul spre revenirea acasă."
De piatră să fii, nu neapărat român, și nu poți rămâne impasibil în fața unei atât de calde, dar simple, cereri de… solidaritate umană, în fond, căci de alte sentimente oricum nu poate fi vorba.
În politică nu există sentimente, ci doar interese. Ce fel de interese? De orice fel, în România, cu excepția interesului național, unde el a rămas o simplă noțiune de dicționar. Cum s-a văzut și acum. Cum, de altfel, s-a văzut și atunci când parlamentarii dâmbovițeni ai rușinii au anulat dreptul la cetățenie al românilor din afara granițelor.
Tinerii din „Marșul lui Ștefan cel Mare" au plecat din Chișinău imediat după Marea Adunare Națională, care, acolo, catalizase peste 30.000 de demonstranți, și au mers pe jos, cu drapele tricolore, până la Prut, unde au refăcut celebrele Poduri de Flori. Apoi, de la Iași, au pornit spre Capitală cu trenul.
„Ni s-a spus că, dacă vom cere unirea, unirea se va face. Aceste cuvinte le-au spus atât președintele Iohannis, premierul Ponta, cât și fostul președinte Băsescu, și că până în 2018 se va realiza unificarea. Tinerii basarabeni au ajuns în București arătând că dorința lor e vie și momentul este aproape" - declara, pentru Agerpres, Iulia Modiga, vicepreședintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012".
Până la urmă, mai de frica mâniei mulțimii bucureștene de afară, dar, mai ales, de eventualele comentarii din presa străină, duminică, tinerii basarabeni au fost primiți la Palatul Cotroceni, în chiar Sala Unirii (râsu'-plânsu'!), dar nu de…destinatarul scrisorii lor, ci de consilierii acestuia rămași acasă. Și, ca să fie tacâmul nesimțirii complet, musafirilor NU li s-a pus la dispoziție un scaun măcar, nu li s-a oferit un pahar cu apă…! S-au așezat, cuminți, frânți de oboseală, pe jos, direct pe marmura răcoroasă, ca musulmanii - cu singura deosebire că aceia au covoare moi sub fund.
Ospitalitate chezaro-crăiască! Rușine! Dar, nu-i nimic! Unde a scuipat „Herr President", sărută poporul român, din toată inima!
Chișinău-București - două inimi românești! O mai fi și cum vrem noi!
