EVENIMENTELE INTERNAȚIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANȘAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ȘI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAȚIE (XII)

b) Defensiva

Atacurile inamicului, în Transilvania, s-au întețit dinspre vest, din direcția normală de marș a sosirii inamicului, spre est. Primele lovituri le-a suportat Armata I, apoi Armata a II-a și tocmai în urmă Armata de nord. În perioada 23 august - 8 septembrie au fost atacate forțele românești care ocupau Petroșanii; între 13-16 septembrie a fost atacat Corpulde Olt la sudul Sibiului; între 18-22 septembrie au fost atacate forțele Armatei a II-a înspre Făgăraș; cu începere de la 24 septembrie a fost atacată și Armata de nord. Inamicul având superioritatea numerică, inițiativa mișcărilor de transport mult mai lesnicioase ca noi, a avut posibilitatea să grupeze repede forțe superioare în fața fiecărui grup al nostru și să aibă succes asupra fiecăruia în parte. Primul scop urmărit de adversar a fost să ne scoată din Transilvania pentru a da siguranță și liniște ungurilor de la Budapesta. Acest scop a fost atins în intervalul de la 1-28 septembrie după lupte crâncene și unde pierderile inamicului au fost, de foarte multe ori, superioare pierderilor noastre. Dușmanul, însă, avea posibilitatea să-și completeze iute pierderile, și să aducă forțe mari și noi pentru a-și executa și a doua parte a planului, adică de a ne scoate din cauză rapid. Noi luptam, însă, mereu cu aceleași forțe - și acelea împuținate - cu care începuserăm campania, fiindcă nu aveam altele de înlocuire.

Eram acum pe frontieră, care însă era prea întinsă pentru ca prin forțele noastre să poată fi apărată eficient. Numai frontiera muntoasă, unde era și pericolul mai mare, avea 700 km de la Dorna la Vârciorova, iar lanțul muntos după cum s-a putut constata era departe de a fi constituit un obstacol mai ales pentru trupele speciale inamice, corpul alpin, brigăzi de munte etc., în timp ce noi nu aveam nici o unitate cât de mică pregătită în mod special pentru luptele în munți. Dacă se mai adaugă și frontiera de sud, Dunărea și Dobrogea, ajungeam la o întindere de frontieră de aproape 1500 de km, ce urma să fie apărată de cel mult 500.000 de ostași epuizați mai ales fizic. Slăbiciunea, din acest punct de vedere, se releva prin comparație: frontul franco-englez apărat de peste 4.000.000 luptători abia are 700 km; frontul italian cu peste 1.500.000 trupe are numai 600 km. În sfârșit, frontul rus, de la Riga la Dorna, abia ajungea în întindere pe al nostru și totuși era apărat de peste 4.000.000 trupe numai în linia întâi.

Cu toate aceste mari inconveniente, inamicul a întâmpinat rezistențe neașteptat de puternice din partea armatei române.Primele încercări de intrare în țară le-a făcut pe frontul Armatei a II-a. Probabil că cele cinci trecători - Bran, Strunga, Predeal, Bratocea, Buzău - grupate pe un front mic, ca și apropierea Bucureștiului de acest front, surâdeau dușmanului, iar succesul pe care l-ar fi obținut - ruperea în două a țării și izolarea forțelor din Oltenia și din vestul Munteniei - ar fi fost maxim. Atacurile date în această parte au fost respinse de trupele noastre, cu pierderi enorme pentru inamic. Terenul câștigat câteodată era aproape nesemnificativ față de pierderile suferite, încât nici nu putea fi considerat ca victorie, iar mai toate rezervele noastre disponibile au fost îndreptate în această parte, pentru a face față unui pericol atât de mare.

Pe frontul Armatei de nord inamicul a fost complet oprit. Prin acțiuni energice ofensive și printr-un joc măiestru în manevrarea rezervelor s-au câștigat victorii însemnate.

Tot frontul acestei armate este puternic atacat de forțe mult superioare. Atacurile sunt date zi și noapte, fără întrerupere, dar tot de atâtea ori bravele noastre trupe, vitejii noștri soldați, le-au respins cu pierderi neînchipuit de mari pentru dușman. Zburau rezervele noastre, ale acestei armate, de la Piatra la Comănești, de pe valea Bistriței pe valea Trotușului și înapoi, duse cu trenul și cădeau întotdeauna ca un trăsnet asupra dușmanului ce încălcase, undeva, pământul țării noastre.

La Agaș și Goioasa, inamicul reușise să respingă trupele noastre ce apărau această poartă a țării. Rezerva a sosit seara cu trenul, dinspre Piatra și mergând noaptea, cade ca un trăsnet în spatele dușmanului. Atacul la baionetă a surprins inamicul care îngrozit fuge, lăsând în mâinile românilor 12 tunuri, multe mitraliere, peste 600 de prizonieri, iar munții și văile erau pline de cadavre.

Divizia 15 luptă la Oituz zi și noapte, și, după 13 zile de lupte neîntrerupte, abia la 10 octombrie are o zi liniștită. La 11 și 12 octombrie, această divizie îl atacă pe dușman aruncându-l afară din satul Hârja și apoi și afară din țară, luându-i prizonieri peste 300 soldați, 10 ofițeri, 16 mitraliere, arme și muniții.

La Uz, lupta care a durat zile întregi, s-a terminat cu completa respingere a inamicului înspre Valea Uzului (jud. Harghita), cucerindu-se Poiana Uzului.

Aceste atacuri și victorii ale noastre îi liniștesc mult pe austro-ungari pentru multe zile. La 29 octombrie, inamicul a executat opt atacuri la rând, dar fără succes asupra vârfurilor Slănic și Cernica, iar trupele noastre au reușit în schimb să cucerească înălțimea „Fata Moartă", omorându-i pe toți apărătorii acesteia. La 2 noiembrie, inamicul iarăși atacă prin surprindere și cu multe forțe muntele Aluniș și Pietrosul, în sectorul Ghimeș și le ocupă. Dar bucuria lor nu le-a fost de lungă durată. Chiar a doua zi, la 3 noiembrie, le-au fost răpite printr-un iureș teribil al oștenilor noștri.

Trupele noastre, însă, se pregătesc pentru o mare ofensivă, în această parte, cu ajutorul atât de mult așteptat și niciodată venit, al aliaților ruși. De data asta aliații păreau a fi hotărâți, dar ne-am/ne-au înșelat! Acum ca și altădată, în trecut, ca și mai pe urmă, ne-au lăsat baltă. „După o ofensivă de câteva zile făcută cu mult zgomot și cu mare laudă, dar cu multă încetineală, s-au oprit, așteptând alte zile mai bune! Și ne-am oprit și noi privind aiuriți în jurul nostru!"

Pe frontul Armatei a II-a luptele, în această perioadă, sunt mult mai sângeroase. Aici luptă trupe germane și numai, pe ici pe acolo, câte o mică unitate austro-ungară. Pe frontul acestei armate voiește inamicul, pe cât se pare, să pătrundă în țară și de aceea aici și-a îngrămădit el foarte multe forțe, 7 divizii: 5 germane, 1 austriacă și o brigadă alpină.

(va urma)

Lasă un comentariu