INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT

Distribuie pe:

Domnul Cristian Moldovan a fost, de la începutul investirii sale, în 2012, ca primar al oraşului Luduş, într-o permanentă căutare de soluţii prin care să rezolve cea mai dureroasă problemă a misiunii sale de edil, problema asigurării locurilor de muncă pentru şomeri şi pentru tinerii absolvenţi de liceu sau de învăţământ superior.

Singura şansă reală o reprezentau investiţiile venite din afara Luduşului, ofertele de locuri de muncă ale unor societăţi comerciale cu sediul în Parcul industrial Vidrasău, sau în Turda şi Câmpia Turzii şi cele cuprinse în programul al AJOFM Mureş. Ultimele trei soluţii au fost intens valorificate. A fost încercată şi ,,soluţia Shanghai'', de atragere a investitorilor chinezi. Invesţiile de amploare se lăsau însă aşteptate. Recent, domnul primar Cristian Moldovan a aflat că o importantă societate comercială din municipiul Bistriţa, Leoni (cea mai mare companie de producere a cablajelor auto din Europa şi a patra din lume), este în căutare de spaţii pentru extinderea activităţii productive de cablaje auto. Domnul primar i-a contactat pe reprezentanţii firmei bistriţene. După câteva zile, aceştia şi-au făcut deja prezenţa la Luduş. Împreună cu domnul primar au studiat, pe teren, ofertele de spaţii de închiriat din zona industrială a Luduşului. A fost aleasă o hală de peste 2000 metri pătraţi, pentru care s-a şi încheiat contractul de închiriere, cu posibilităţi de extindere în viitorul apropiat. Din partea Primăriei oraşului Luduş, au primit sprijin în derularea campaniei de recrutare a celor peste 300 de operatori cablaje. În ziua de miercuri, 15 iulie 2015, echipa Leoni a început înscrierile, interviurile, testările în cortul instalat pe platoul din faţa primăriei şi în holul Casei Orăşeneşti de Cultură. În primele zile au fost acceptaţi ca angajaţi aproximativ 100 de luduşeni, unii dintre ei cu experienţă la alte firme de cablaje auto, bucuroşi să se întoarcă acasă. Interviurile continuă şi în zilele următoare, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

După întâlnirea din biroul său, domnul primar Cristian Moldovan a dat următoarea declaraţie de presă: ,,Sunt foarte bucuros să pot anunţa că am reuşit să-mi respect una dintre promisiunile făcute, aceea de a asigura locuri de muncă. În ultimul timp mi-am concentrat eforturile în vederea atragerii investitorilor privaţi în oraş, care să aducă în primul rând locuri de muncă pentru luduşeni, dar şi venituri la bugetul local. Am auzit de necesitatea extinderii cu încă un punct de lucru a companiei Leoni, specializată în fabricarea de cablaje, o firmă, care în momentul de faţă este numărul unu în Europa, în acest domeniu, i-am contactat şi le-am propus înfiinţarea unui punct de lucru în Luduş. Am participat la o întâlnire cu reprezentanţii companiei, le-am prezentat toate zonele posibile înfiinţării punctului de lucru şi astăzi au semnat deja un contract de închiriere a unui spaţiu din zona industrială a oraşului. În scurt timp, această companie îşi va începe activitatea şi sper să fie cât mai mulţi luduşeni interesaţi de oferta lor, fiind vorba de aproximativ 300 de locuri de muncă.''

E bine să se ştie că, întreprinderea cu cei mai mulţi angajaţi, este, în momentul de faţă, Fabrica de zahăr, cu 150 de salariaţi. Aşadar, în Luduş, compania Leoni va fi cel mai mare angajator. Compania Leoni oferă aceeaşi variantă de salarizare ca şi la fabrica din Bistriţa, salariul va porni de la 1100 lei salariul de bază, angajaţii vor beneficia de bonus de productivitate, începând de la 140 de lei, tichete de masă, spor de vechime, spor de noapte, prime cu diverse ocazii şi transport gratuit pe raza localităţii Luduş. De îndată ce vor fi recrutaţi cei 300 de muncitori, imediat punctul de lucru de la Luduş îşi va începe activitatea.

 

Lasă un comentariu