Cât de mult adevăr contemporan găsim exprimat în această simplă şi firească zicere românească, veche de mai multe secole, aparţinătoare cronicarului moldovean Miron Costin (1633-1691). Câteva dovezi din cea mai strictă realitate românească:
- Toropeala arşiţei verii usucă până şi bunul simţ al diriguitorilor acestei sărmane ţări. Demnitarii îşi înzecesc simbriile şi privilegiile; ăl mare din fruntea ţării bagă încă un milion în vila lui de lux, cere să aibă la scară două avioane protocolare, iar vizitele în străinătate şi le prelungeşte, împreună cu consoarta sa, prin minivacanţe costisitoare;
- România nu se vindecă prin arestări şi condamnări pentru corupţie şi furt. Pentru că zilnic se nasc noi amatori de trafic de influenţă şi de şpăgi. Românii de treabă pleacă din ţară şi devin mândria altor neamuri;
- Avem trenuri leneşe şi deraiabile, drumuri aglomerate şi autostrăzi puţine, scumpe şi şubrezite, păduri jefuite şi înstrăinate. După „omida" austriacă şi imperial habsburgică, care „papă" pădurea românească, a mai apărut „omida" suedeză, prin firma multinaţională Ikea care a „târguit", la botul calului, zeci şi zeci de mii de hectare din plantaţiile şi rezervaţiile silvice ale Carpaţilor româneşti;
- Deşi s-au împuţinat peste măsură suprafeţele plantaţiilor pomicole şi viticole, beţivanii au ridicat alcoolismul românesc pe locul 5 în lume. Cu precizarea că sunt luate în calcul doar băuturile alcoolice comercializate şi accizate, nu şi cele aflate în butoaiele şi damigenele pivniţelor şi cramelor micilor gospodari. Şi cu toate acestea, nu veţi găsi sat fără măcar o cârciumă la margine de drum şi cartier de oraş fără bufet „bombă", în care se bea mult, ieftin şi de proastă calitate;
- Când îi secetă la români îi secetă, nu glumă! Râurile devin pâraie, fântânile seacă, cucuruzii îşi îmbârligă frunzele, iar păşunile şi fâneţele din verzi precum erau devin roşiatice. După '90, în doar doi ani, au fost distruse canalele pentru irigarea a peste 3 milioane de hectare de culturi agricole, iar instalaţiile de pompare furate şi comercializate la fier vechi. Dacă veţi intra prin curţile foştilor „ceapişti" şi „iasişti", din satele şesurilor cândva irigate ale Bărăganului ilfovean şi teleormănean, Siretului şi Dobrogei veţi vedea o parte din marele jaf naţional. Şi tot ei se plâng că li se pârjolesc grădinile şi câmpurile. Trag nădejdea să-şi aducă aminte de o vorbă înţeleaptă a mult prea bătrânilor ţărani români; „Cine seamănă vânt, toamna culege furtună!". România, dezmierdată de papalitatea de la Roma drept „Grădina Maicii Domnului", e tot mai plină de uscături şi cucută.
- Suntem martorii unor dubioase şi neprofesioniste practici judiciare, urmate de sentinţe ciuntite, instigând la pedofilie şi la viol brutal şi gratuit, sporind exodul prostituatelor şi proxeneţilor peste hotare. Să vină la noi primitorii mult lăudatei democraţii americane să le dăm lecţii! La ei, în majoritatea statelor, violatorii şi pedofilii de profesie sunt împuşcaţi pe loc, ca nişte câini turbaţi. „Mărăuţii" presei româneşti fac din ei vedete de televizor, iar părinţii, rudele şi vecinii lor se solidarizează cu ei. Un alt paradox al vremurilor ca nevremurile astea de acum: Copiii născuţi şi crescuţi după apariţia Internetului şi a celorlalte tehnologii asociate (laptopul, tableta, x-box-ul şi smartphone) se numesc „nativi digitali". Cercetătorii-psihologi şi pedagogi în acest domeniu, ca şi în cel didactic-educativ au o vorbă-avertisment: A-i pune copilului la dispoziţie tehnologie, dar a-l lăsa singur în mediul online, e ca şi cum l-ai lăsa nesupravegheat la piscină;
- În contrast cu tot ceea ce aţi citit până acum, vă ofer spre lectură şi meditaţie crezul unei tinere fete tare drăguţă, deşteaptă şi inteligentă. Este Ana Maria Cîrstea, olimpică naţională la limba engleză, absolventă a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr" din Sibiu cu media la Bacalaureat de 9,93, admisă la o celebră universitate din Marea Britanie, unde va studia sociologia şi antropologia: „Dacă tot încerci să faci o faptă bună pentru tine sau semenii tăi, atunci mergi până la capăt. Astfel, mai bine nu începi. Acest lucru presupune să-ţi pierzi soţia sau soţul, o rudă dragă sau chiar mintea. Poate presupune să nu mănânci 3-4 zile. Poate presupune să îngheţi pe o bancă din parc. Dacă tot încerci, fă-o până la capăt. Acest sentiment nu se poate compara cu nimic. Vei fii singur cu zeii, iar nopţile vor arde ca focul. Viaţa ta va fi plină de râsete. Este singura luptă bună care se poate duce". Şi, astfel, am ajuns să mă bucur de bucuria ei!
