TIFF Târgu-Mureș, la cea mai bună ediție!
Tiff s-a deschis sâmbătă după-amiază, în sala arhiplină a Teatrului „Ariel", cu Oana Pellea, în „Vocea umană" de Cocteau, cunoscuta artistă, apreciată mai mult ca actriță de dramă, a plâns de la început până la sfârșit, reușind să transmită aceeași stare celor aflați în primele rânduri, așa cum deja eram obișnuită să o văd pe scenă, încă din București, la Teatrul „Bulandra", în „Trei surori" și „Caligula". Aici, la Târgu-Mureș, unde a mulțumit publicului și pe pagina personală FB, pentru primirea frumoasă, a fost la fel de emoționa(n)tă ca în rolurile ei celebre, în spectacol, leită fizic Sophiei Loren, care a jucat același rol în film, unul pe care, mărturisesc, nu l-am văzut încă, dar cu care Margareta Pușcaș, redactor la Radio, opinează că actrița noastră se poate compara lejer. Fiindcă vineri a fost și comemorarea Holocaustului, am ales filmul Oanei Giurgiu, soția organizatorului TIFF, „Aliyahdada", despre migrația evreilor români din Moinești, către Israel, un documentar impresionant. Peisajele minunate cu Marea Galileii m-au impresionat, ca și interioarele caselor minunate, cu atât de mult bun gust, ale evreilor care și-au deschis ușile pentru a povesti cât au pătimit până au ajuns acolo. Festivalul aflat la cea mai bună ediție, incontestabil, în această ediție, cel puțin la Târgu-Mureș, a culminat cu întâlnirea cu scriitorul, regizorul și scenaristul Mircea Daneliuc. Nu întâmplător am început cu „scriitorul", fiindcă felul în care s-a prezentat și a răspuns tuturor întrebărilor jurnaliștilor din sală, considerate de obicei „grele", dar acum, „foarte oportune", a dovedit din plin inteligența și cultura unui om care... scrie. Daneliuc nu este deloc un bărbat... fatal, nici „durul" cinematografiei, cum am crezut personal, ca și actrița Teodora Mareș, care mărturisea că tocmai acesta ar fi fost motivul pentru care ar fi vrut să facă un film cu el, regretând că nu a avut ocazia, dar nici „sarcasticul și cel cu mult umor negru", cum este definit pentru filmele sale. Deschis, abordabil și spiritual, plăcut, chiar și, în vârstă (are peste 70 de ani). „Această lehamite" este unul din puținele filme ale sale cu happy-end, deși pleacă de la o tragedie, având în vedere condițiile sinistre din spitalul în care se întrerupea curentul... în timpul operației. S-a râs foarte mult, subiect fiind… o „nălucă". O mamă pe moarte ar vrea să se... reîncarneze în copilul ei. Întrebarea despre ce crede regizorul în legătură cu ... acest subiect, întâlnit în yoga, a fost chiar binevenită, ca și cea privind relația sa personală cu divinitatea. Tudor Giurgiu a fost un bun moderator, insistând chiar ca regizorul să răspundă la aceste întrebări, considerate de obicei... dificile. Mircea Daneliuc a răspuns că personal este creștin ortodox și împotriva spiritismului, specificând că „există chiar în Noul Testament un verset în care se specifică interdicția de a vorbi cu morții", „iar reîncarnarea nu ține doar de yoga, ci și de multe culturi necreștine". L-am mai întrebat de ce „Proba de microfon" a fost interzisă, fiind unul din filmele preferate ale copilăriei mele, ca și „Glissando". Autorul lor a mai amintit două titluri, „Cursa" și „Croaziera", din care i s-au tăiat secvențe, „fiindcă prezentau realitatea exactă pe care acel regim politic nu o dorea să fie arătată și în filme". A răspuns și la alte întrebări cu aceeași simplitate. Felul în care maestrul a interacționat cu presa și publicul, de această dată, ca și calitatea tuturor celor pe care le-am văzut la această ediție Tiff, mă îndreptățesc să afirm că a fost cea mai bună ediție. Felicitări, în special lui Tudor Giurgiu!
