PERSEPOLIS, fosta capitală a imperiului persan, mutată aici de la Pasargadae, întemeiat prin anul 520 î.Hr., în timpul domniei lui Darius, dinastia Achemizilor. Construit la poalele munţilor Kuh-e pe o suprafaţă întinsă, distrus în anul 330 î.Hr de macedoneanul Alexandru cel Mare. Declarat pe o rază de 60 km patrimoniu UNESCO, alături de ruinele Tschoga Zambil, Piaţa Meydan-e Imam din Isphanan, Pasargadae, Citadela din Bam, Basoreliefurile din Bisatun, Moscheia Jameh din Isphahan, mausoleul Golestan Persepolisul, stau mărturie unei foarte vechi civilizaţii. Pentru Persia Antică, Persepolisul a fost cunoscut sub numele de Parsa. Este aproape de râul Pulvar care se varsă în râul Kur, (acolo unde pescuiam adesea cu colegul, prietenul şi şeful meu Ing. Şerbănescu Damian) tăiat din muntele Kuh-e Rahmet.
Clădirile includ 3 grupuri generale: cele militare, trezoreria, sălile de primire şi diferite locuinţe pentru rege. Structurile de bază includ Marea scară, Poarta Naţiunilor, Palatul Apadana a lui Darius, sala de 100 de coloane, Sala Tripylon şi Tachera, Palatele lui Darius, Xerxes şi Artaxerxes, grajdurile şi Casa Chariot. Arhitectura este remarcată prin coloane din lemn şi piatră. Pietre mari de calcar au fost materialul de construcţie. Ruinele care se vizitează în zilele noastre sunt construite din marmură închisă, iar 15 stâlpi ai construcţiei sunt intacţi.
Poarta Naţiunilor constă dintr-o sală mare cu 4 coloane, 2 uşi de acces pe drumul lung spre est. Pentru a reflecta puterea imperiului, tauri cu şefii oamenilor cu barbă stau la pragul de vest. O altă pereche cu aripi şi cap de persan se află la intrarea de est. Numele lui Xerxes a fost încrustat în 3 limbi şi sculptate la intrări ca fiind autorul acestei măreţe construcţii.
Palatul Apadana este o construcţie începută de Darius cel Mare, terminată de fiul său Xerxes 30 de ani mai târziu, cu 72 de coloane de 19 m înălţime din care 13 încă stau în picioare cu tauri pătraţi şi plintă în vârf cu vulturi. Pereţii erau din gresie, decoraţi cu imagini de tauri şi flori, detaliile imperiului scrise în aur şi argint pe plăci, care au fost introduse în cutii de piatră acoperite la cele 4 colţuri ale palatului. Exteriorul palatului a fost marcat cu sculpturi nemuritoare ale poliţiştilor de elită ai regilor.
Sala tronului sau a armatei imperiale a fost cea mai mare clădire după palatul Apadana, sala de onoare. Uşile acestei săli au fost decorate cu scenele tronului în relief care descriu regele în lupta cu monştrii. Sala Tronului a fost folosită în principal pentru recepţii, pentru comandanţii militari şi reprezentanţi ai tuturor naţiunilor care au făcut obiectul imperiului. Mai târziu Sala Tronului a servit ca muzeu imperial.
La 13 km N-E, la baza unui munte de rocă, se situează 4 morminte, zona Nagas-e Rostam, denumită astfel după eroul antic persan Rostam. Mormântul regelui Cirus cel Mare se află în apropiere la Pasargadae, vizitat de câteva ori cu soţia şi colegii români, şi este simplu, maiestuos, tocit şi ros de vânturi. Darius I, Xerxes I, Artaxerxes I şi II, Darius şi Xerxes II sunt îngropaţi la Nagsh-e Rostam. Capitale adevărate ale Persiei Antice au mai fost Susa, Babilon şi Egbatera.
Alexandru cel Mare a prezentat macedoneenilor Persepolisul ca fiind cel mai odios oraş din Asia şi l-a incendiat, a sacrificat toţi bărbaţii şi a jefuit toate locuinţele drept răzbunare a distrugerii templelor greceşti (Acropole), urmat de chefuri şi orgii răsunătoare, animat de distrugerea însuşi a spiritului strămoşilor persanilor. Acesta a fost sfârşitul capitalei Orientului. Ruinele Achamenide au rămas ca martori pentru gloria sa străveche. Există mai multe muzee în lume care afişează nemuritorul Persepolis: British Museum, Fitzwilliem din Cambridge, muzeul Arheologic şi Antropologic de la Universitatea Pennsylvania, Luvru, Beaux-Arts din Lyon.
Astăzi, ruinele de la Persepolis reprezintă unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume. De la Persepolis, Alexandru cel Mare a cărat toate bunurile şi valorile Persepolisului cu 6000 de cămile. Ruinele acestui muzeu atrag ca un magnet turişti din întreaga lume.
În anul 1971 Nicolae Ceauşescu a participat la aniversarea a 2500 de ani de monarhie a statului Persan de la Persepolis, coincizând cu sărbătoarea neobişnuită, cifra 2050 de ani de la fondarea „statului centralizat dac sub cucerirea lui Burebista". Am reuşit să vizitez colonia de corturi, cortul în care a fost cazat Nicolae Ceauşescu, o singură dată cu sprijinul guvernului Shirazului, lux, opulenţă, neobişnuite şi de neînţeles pentru omul de rând. Aici am aflat că prietenul preşedintelui Ceauşescu, Mohamad Reza Dahlavii Aryamehr, satrinsahul Iranului, îi plăcea la nebunie salamul de Sibiu şi că în timpul manifestărilor din 1971 aproape zilnic un avion TAROM pleca spre Shiraz plin cu salam de Sibiu.
Încet, încet epopeea iraniană se apropia de sfârşit. Pentru mine, cei trei ani lucraţi la Shiraz în mijlocul unui imens deşert au avut o importanţă covârşitoare. Cunoscusem o ţară şi un popor de o factură deosebită, demn şi harnic, talentat şi curajos, pentru care am o mare stimă. Acolo, departe, în deşert, printre mari bogătaşi, nomazi şi beduini, dar şi în marile metropole iraniene, în mod cu totul special Shirazul, am lăsat o parte din sufletul şi viaţa mea.
La reîntoarcerea în ţară cu bucuria misiunii îndeplinite şi acelui ACASĂ, când am păşit pe scara avionului, mi-am văzut pentru ultima dată prietenii făcându-mi semne disperate cu mâna. Apoi, uşa avionului s-a închis şi motoarele au ridicat în aer pasărea metalică dedesubtul nostru privind prin văzduh panorama îndepărtată a metropolei, Teheranul. Drumul spre Roma l-am parcurs cu escală la Beirut, farmec între munte şi mare. Aeroportul Fiumicino trepida de imensa circulaţie a pasagerilor care plecau şi veneau din oraşul etern. Am petrecut 7 zile cu soţia şi colegii români, inginerii Şerbănescu, Vintilă şi Zabet Daniel cu soţiile, maiştrii, Guşti Pastor şi Mircea Oprean, la Roma (toate cheltuielile suportate de partenerul Iranian). Trecuseră 3 ani de la plecarea mea. Acum mă întorceam acasă, cu satisfacţie, onoruri şi o scrisoare de mulţumire din partea sahinshahului Iranului, Mohamed Reza Pahlavii Aryamehr, pentru contribuţia mea la industrializarea Iranului, dar şi cu mândria de a fi discutat cu acesta, preţ de 5 minute, în limba lui nativă FARSI la inaugurarea uzinei de sodă de la SHIRAZ.
Vechea Persie a rămas departe. E greu de uitat îndemnurile unui bătrân Ayatolah „Dacă nu vrei să rămâi între noi şi te întorci în România, să le spui celor de-acasă, tot ce este bun, dar şi tot ce este rău în această ţară, însă niciodată minunat!". Este tot ce am încercat în relatările mele de până acum în cele patru mari capitole: „De la Târnăveni în vechea Persie", „În Oceanul fundamentalismului Islamic", „Fundamen-talismul Islamic, religie, ideologie sau terorism", „Printre nomazii şi beduinii deşertului ", publicate cu generozitate de către cotidianul mureşean „Cuvântul liber". Mulţumesc din suflet şi cu tot respectul redactorilor acestui ziar în frunte cu redactorul-şef, domnul Lazăr Lădariu, pentru receptivitatea, competenţa, corectitudinea şi onestitatea lor.
(sfârşit)
