Din codul manierelor elegante (31)

Distribuie pe:

Primim oaspeţi. Uşa le este deschisă oaspeţilor de către gazdă. Soţia gazdei nu este obligată să iasă în hol, decât atunci când ar veni un oaspete mai rar, eventual din altă localitate. Gazda (bărbatul) ajută oaspeţii să se dezbrace şi îi invită în cameră. Dacă ocupase loc, gazda (soţia) se ridică şi salută oaspeţii.

În nici un caz, în hol, nu se propune oaspeţilor să-şi pună pantofii de casă. Acest lucru este de prost gust.

În funcţie de caracterul vizitei se stabilesc şi felurile de mâncare, modul şi timpul când urmează să fie servite. Masa trebuie sa fie dinainte pregătită.

Înainte de a fi invitaţi la masă, în timp ce aşteaptă, oaspeţii sunt serviţi cu un pahar de alcool: ţuică, votcă, vermut, whisky şi cu alune sau sticksuri.

La prânz sau cină se recomandă folosirea unei feţe de masă albe sau, dacă împrejurarea nu este prea festivă, a unor şerveţele.

Pentru o cină la care avem invitaţi vom servi: un aperitiv, un fel de mâncare caldă, desert şi cafea ori ceai. Aperitivul poate fi rece, cald sau combinat.

Lasă un comentariu