Asociaţiunea Transilvană pentru Cultura Română şi Literatura Poporului Român (ASTRA) face parte din istoria Transilvaniei de la 1861 încoace, anul înfiinţării ei. O Transilvanie a suferinţelor românilor ardeleni, în care puterea de a nădăjdui într-o înfrăţire a intelectualilor cu ţăranii făcea parte din fireştile aspiraţii ale Neamului. Despărţămintele au devenit „adevărate cetăţi ale naţionalului şi culturii noastre", adunând, în Ardeal, energiile, puterile Neamului, prin coeziune, solidaritate naţională, credinţă în legea strămoşească.
La 3/14 aprilie 1874 ia fiinţă Despărţământul Reghinului, care urma să aibă una dintre cele mai cuprinzătoare, mai bogate activităţi. „Intelectuali ai oraşelor, protopopi, medici, avocaţi, profesori, funcţionari destoinici", preoţi, învăţători, notari de la sate, ţărani, „uniţi cu toţii sub flamurile aceluiaşi stindard, şi-au închinat toate puterile pentru ridicarea şi consolidarea acestei regiuni atât de greu năpăstuite de vitregul trecut". După Adunarea Generală a anului 1923, toţi aceştia l-au avut în frunte, în cei douăzeci de ani, pe neobositul şi dăruitul întru cauză dr. Eugen Nicoară, preşedintele Despărţământului. Personalitate complexă, „dedicată trup şi suflet propăşirii românilor din arealul reghinean", „chirurg de renume, promotor cultural, filantrop", dr. Eugen Nicoară a sprijinit Biserica, pe slujitorii ei, şcolile şi dascălii lor, aproape fiindu-le şi tinerilor, prin „uriaşa sa putere de muncă, neistovita sa hărnicie şi incomparabilul său spirit de jertfă".
„Anul 1923, după cum arătam, marchează un moment crucial în activitatea ASTREI reghinene. La 19 februarie 1923, are loc Adunarea Generală de reorganizare a Despărţământului Reghin". „Dr. Eugen Nicoară avea să fie ales în funcţia de preşedinte al Astrei, Despărţământul Reghin, după ce Vasile Duma, fostul preşedinte, a fost numit episcop al Argeşului. Dr. Eugen Nicoară n-a uitat că tatăl lui a fost cel care a condus Despărţământul Gurghiului, înfiinţat în anul 1911, că făclia luminării satelor trebuie dusă mai departe".
Cu prilejul Adunării Generale a Despărţământului Reghin, din 19 februarie 1923, dr. Eugen Nicoară spunea: „Dormim un somn adânc şi nepăsător la toate ce se petrec în jurul nostru (...), fără să ne gândim la trecutul nostru, să privim viaţa, luptele, suferinţele şi biruinţa părinţilor noştri şi vom ajunge la concluzia tristă că noi nu suntem urmaşii lor demni, pentru că ei, rând pe rând, au suferit o mie de ani sub apăsare străină şi, totuşi, în împrejurări atât de vitrege, nespus de grele, au păstrat, cu vitejie, limba şi legea, ca să ni le poată lăsa moştenire sfântă nouă, prin testamentul lor bogat în fapte de eroism şi idealism, legându-ne de suflet, sub blestem, ca să le fim urmaşi vrednici".
Argintul viu şi sufletul acţiunilor organizate în zonă era dr. Eugen Nicoară. La cererea Despărţământului Reghin, cu prilejul Adunării Generale a Asociaţiunii de la Arad, viitoarea adunare va avea loc la Reghin. La Reghin au sosit atunci nenumărate personalităţi ardelene şi din Vechiul Regat, din Bucovina şi Basarabia.
În luarea sa de cuvânt, dr. Eugen Nicoară, preşedintele Despărţământului Reghin, spunea: „Cel dintâi ideal al nostru a fost, până acum, unirea tuturor românilor. S-a înfăptuit acest ideal şi acum din el răsare altul şi mai falnic, care trebuie să ducă la cel mai suprem ideal: la îndeplinirea chemării sublime ce o aşteaptă Dumnezeu de la acest neam, căci aşa este chemarea noastră (...) să luminăm întunericul prin lumină, să scriem dreptatea dumnezeiască, prin credinţa nestrămutată a strămoşilor noştri ".
„Două zile întregi, Reghinul nu a mai fost al saşilor bogaţi şi mândri, ci al românilor de pretutindeni, al ţăranilor frumoşi din jur şi din munţii apropiaţi, cari prin Căluşerii şi prin dansurile lor, prin feciorii şi fetele lor, prin sănătatea şi vigoarea pe care au dovedit-o, cu acel prilej, au arătat că noi suntem stăpânii adevăraţi ai Mureşului de Sus". Cronicarul, Al. Lupeanu-Melin, entuziasmat de cele petrecute la Reghin, continua relatarea: „Puhoi de la sate, de frumuseţe şi de vrednicie. Şi ce porturi frumoase! Câtă sănătate şi putere!"
„Multe din cele înfăptuite de Dl. Dr. Nicoară - scria cronicarul - se vor uita, troiţele ridicate de D-sa, pe toate drumurile Reghinului, se vor prăbuşi, cu vremea, una după alta; se va uita tot binele făcut unei întregi generaţii de mureşeni. Un lucru, însă, nu se va putea uita: spitalul, spitalul acesta mare şi impunător, frumos şi confortabil, trainic şi solid, spitalul acesta care a costat 6.000.000 de lei, adunaţi ban cu ban, de truda de fiecare zi şi de fiecare noapte a d-lui Dr. Eugen Nicoară, nu se va putea uita". Spitalul, dăruit Episcopiei Ortodoxe a Clujului, gest unic, mai avea un rol esenţial în viaţa Despărţământului: din veniturile lui au putut studia, ca bursieri, mulţi elevi şi studenţi mureşeni, prin Fundaţia „Preot Grigore Nicoară", înfiinţată în memoria tatălui lui.
„Model de iubire de biserică şi neam", despre cel care a făcut acest dar, cronicarul acelor vremuri scria: „Slăvit să fii, Domnule Dr. Eugen Nicoară, slăvit să-ţi fie numele Tău, atunci când Te va chema Dumnezeu la sine - care dorim să fie târziu, foarte târziu, peste zeci de ani, ca să vezi însuţi şi să te bucuri de fapta măreaţă pe care ai săvârşit-o pentru eparhia al cărei fiu distins eşti şi care-ţi va răsplăti, pentru încrederea pusă în ea, cu prinosul recunoştinţei şi stimei eterne".
În anul 1932, în viaţa Despărţământului Reghin „începe epoca de ridicare a monumentelor în amintirea eroilor căzuţi pentru întregirea Neamului, epoca organizării cercurilor culturale ale ASTREI, a edificării de case culturale, a organizării centuriilor de «Şoimi ai Carpaţilor», de coruri săteşti, a ridicării de troiţe şi, a înfiinţării şcolilor ţărăneşti".
„Activitatea organizaţiei «Şoimii Carpaţilor» e lansată sub lozinca: «Totul pentru naţiune, nimic pentru tine, nici câştig, nici glorie». «Vigoarea fizică şi morală - spunea profesorul Iuliu Haţieganu, ctitor de şcoală medicală la Cluj - conducătorul «Şoimilor Carpaţilor» - asigură eternitatea neamului". Crezul şoimilor era adevărul: 1. Voi pune totdeauna binele neamului deasupra intereselor mele; 2. Voi fi alături de toţi aceia care trăiesc şi muncesc pentru binele neamului; 3. Nu voi uita, niciodată, că ceea ce am ajuns este prin vrednicia şi jertfa înaintaşilor; 4. Voi păstra curat focarul familiei mele şi mă voi feri de tot ce ar primejdui vigoarea trupească şi sufletească a urmaşilor mei; 5. Voi păstra curat şi sănătos trupul meu şi mă voi feri de tot ce ar primejdui altora; 6. Voi păstra curat sufletul meu şi voi alunga de la mine orice patimă şi amăgire nedemnă; 7. Voi trăi în muncă cinstită şi luptă dreaptă şi voi căuta locul meu în viaţă, după priceperea şi vrednicia mea; 8. Voi recunoaşte priceperea şi vrednicia altora şi nu voi cere niciodată ceva ce nu mi se cuvine".
În raportul de activitate pe anii 1936-1937, publicat în ziarul „Naţiunea Română" din Cluj, nr. 146, din 1937, se preciza: „Dl. Dr. Eugen Nicoară, fiind o fire adânc evlavioasă, un devotat fiu al bisericii noastre, a iniţiat, prin ridicarea acestor troiţe - fiind făcute, aproape toate, din banii D-sale -, o mare campanie pentru afirmarea spiritului creştinesc în regiunea Reghinului, alături de sprijinul necontenit ce l-a acordat preoţilor şi bisericilor din Despărţământ, indiferent de confesiune". Concomitent cu ridicarea „operelor de piatră" în zona Reghinului, au fost construite sau renovate şcoli şi biserici, tot prin larga contribuţie a dr. Nicoară. Într-o scrisoare a Î.P.S. Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, adresată, la 20 septembrie 1938, preşedintelui Despărţământului Reghin al ASTREI, dr. Eugen Nicoară, spunea: „Prea Bunul Dumnezeu să-ţi răsplătească însutit toate binefacerile şi jertfele materiale de cari, după cum suntem informaţi, se împărtăşesc aproape toate bisericile şi şcolile de pe Valea Mureşului".
O campanie extraordinară pentru susţinerea mişcării culturale, „în plină ofensivă", se va solda cu excelente rezultate, beneficiind, ca întotdeauna, de „sprijinul moral şi material" al dr. Eugen Nicoară.
În şirul acestor iniţiative şi edificii, realizare remarcabilă în domeniu, ridicată de dr. Eugen Nicoară din bani personali - 5.000.000 de lei - este Palatul Culturii din Reghin, început în primăvara anului 1936, „adevărată podoabă din punct de vedere arhitectonic, edificat în stil modern", terminat în toamna anului 1939.
Dr. Eugen Nicoară s-a remarcat, deopotrivă, în calitatea lui de preşedinte al Despărţământului Reghin al ASTREI şi de intelectual dedicat scrisului, într-un vast program de propagandă medicală, publicând o serie de lucrări, cum ar fi: „Tinereţe - Bătrâneţe", „încununată de Academia Română, în anul 1934, cu Premiul «Năsturel Herescu», în urma unui raport elogios, semnat de către savantul Dr.Gheorghe Marinescu".
În colaborare cu Vasile Netea, dr. Eugen Nicoară „a dat la iveală, în decursul anului 1934, o carte de „Figuri mureşene", evocându-se „viaţa unui mănunchiu de oameni cari îşi trag obârşia din regiunea Mureşului", iar în anul 1936, dr. Eugen Nicoară şi Vasile Netea scot culegerea de folclor „Mureş, Mureş, apă lină" (vol.1), „cu o prefaţă a scriitorului Ion Agârbiceanu, închinată poeziei populare mureşene, şi care a fost, de asemeni, prima încercare largă de a scoate la lumină comorile sufletului ţărănesc de pe aceste meleaguri".
În septembrie 1936, Despărţământul Reghinului participă la împlinirea celor 75 de ani de la întemeierea ASTREI, de la Blaj. Cu acest prilej, 300 de şoimi de pe Mureş au defilat prin „Mica Romă", alături de echipele de căluşeri, printre ei aflându-se şi cei din Filea, stârnind un entuziasm deosebit. „Însuşi M.S. Regele Carol al II-lea, preşedintele de onoare al Astrei, surprins de disciplina, de strălucirea portului şi de cadenţele romane ale acestor tineri, a binevoit a chema în loja sa pe Dl. Nicoară şi a-i înmâna, personal, medalia «Meritul Cultural», ca o regală răsplată pentru toate străduinţele şi jertfele depuse până atunci în slujba Astrei".
Despărţământul Reghin este comparat, de Vasile Netea, cu o holdă „întinsă şi bogată" a realizărilor, dr. Eugen Nicoară răspunzând îndemnului istoricului Nicolae Iorga, imediat după Unire: „La muncă dar, la muncă năprasnică şi fără odihnă!". „Să dea Dumnezeu mulţi ca dânsul!" - exclama, în rândurile de încheiere a cărţii „Sub stindardul Astrei", istoricul Vasile Netea.
„În toamna anului 1940, dr. Eugen Nicoară este arestat şi închis pentru «injurii aduse naţiunii maghiare». Pus în libertate, la începutul anului următor, este cercetat, prigonit mereu de oficialităţile maghiare şi forţat să treacă graniţa vremelnică în România. «Ia drumul pribegiei, fiind expulzat». Se stabileşte la Braşov. În toată această perioadă, Eugen Nicoară nu uită de «drumarii» Dikatului de la Viena.
Se întoarce după război, încercând să refacă ceea ce distrusese administraţia horthystă în cei patru ani de ocupaţie. Dar la scurt timp, urmează şi el soarta atâtor intelectuali români: închisoarea şi munca la Canal. Trăieşte, după eliberare, în Reghinul atâtor vise şi realizări, ostracizat de oficialităţile comuniste, dar nu hulit şi ocolit de oamenii pentru care făcuse atâta bine. Se stinge din viaţă la 3 mai 1985, la vârsta de 92 de ani."
Despre dr. Eugen Nicoară, în prefaţa cărţii lui Vasile Netea („Sub stindardul «Astrei», două decenii de activitate culturală în Despărţământul Reghinului: 1919-1939"), prof. univ. dr. Iuliu Haţieganu, tribunul „Şoimilor Carpaţilor", scria: „În aceste vremuri, mai mult ca oricând, neamul nostru are nevoie de bărbaţi - nu ai vorbelor, ci ai faptelor. (...) Pe unde a umblat, şi a umblat atâta, vorbele lui au fost urmate de fapte: troiţe, monumente, şcoli, case culturale, biserici şi, ceea ce este poate şi mai important, aceste zidiri le-a umplut cu suflete. Cetele de străjeri, de şoimi, sunt toţi ostaşii ideilor propagate de dânsul. De douăzeci de ani, Astra are în doctorul Nicoară pe unul din cei mai devotaţi şi mai harnici fruntaşi ai săi, iar opera realizată de dânsul la Reghin e una dintre cele mai remarcabile".
