Rolul educaţiei în societatea românească (II)

Educaţia şi învăţământul constituie o componentăa istoriei culturii şi civilizaţiei. Sistemul educaţional al oricărei comunităţi este marcat de tradiţie. Forţa conservatoare a trecutului frânează sau întârzie schimbarea prin neacceptarea noului. Reformele într-un domeniu marcat de tradiţie, cum este cel al învăţământului şi educaţiei, se realizează greu şi din cauza rezistenţei tradiţionale.

Există o bogatăşi valoroasă tradiţie românească în domeniul educaţiei şi învăţământului. Interferenţele culturii româneşti cu culturile altor popoare explică, datorită flexibilităţii şi permeabilităţii, asimilări ale experienţelor educaţionale. Politica şcolară, practica organizării şcolilor, ideile şi concepţiile psihologice şi pedagogice din ţara noastră au fost fertilizate de experienţe, idei şi concepţii din cultura educaţională a popoarelor respective. Cultura română are o temeinică identitate datorită tradiţiei bogate şi valoroase; ea a fost, esteşi va fi deschisă contactelor şi comunicării cu alte culturi. Tradiţia în domeniul învăţământului şi al educaţiei este o constantă la care trebuie să se raporteze iniţiativele moderne, înnoitoare.

De asemenea, este nevoie în educaţie şi de modernism. A fi modern înseamnăa aparţine timpurilor prezente, a fi actual, a corespunde epocii recente. Din punct de vedere istoric, învăţământul şi gândirea pedagogică au trecut prin transformări înnoitoare o dată cu dezvoltarea economică, politicăşi culturală a societăţii. De fapt, fiecare epocăa adus elemente noi, de progres, faţă de cea precedentă. Cercetările experimentale psihologice şi sociologice au creat noi temeiuri pedagogice. Progresul rapid al informaticii şi al tehnologiei informaţiei a adus schimbări radicale în organizarea sistemului educaţional şcolar şi universitar, extraşcolar şi extrauniversitar, a deschis noi perspective interpretării fenomenului comunicării educaţionale, a optimizării învăţării. Mijloacele tehnice audio-vizuale, mass-media, multimedia, mediul realităţii virtuale au deschis noi perspective învăţământului şi educaţiei.

Existenţial, omul se exprimăşi se realizează în diferite medii, în diferite comunităţi. Dintre acestea şcoala este una cu foarte mare importanţă. Şcoala, cu toate nivelurile ei, inclusiv grădiniţa, constituie un factor esenţial care marchează existenţa individului şi a grupului. Peste două decenii de viaţăni le petrecem în instituţiile de învăţământ sau sub semnul obligaţiilor şcolare şi universitare. Instituţiile de învăţământ, în mod ideal, constituie mediul favorabil învăţării, formării culturii generale şi de specialitate, al pregătirii pentru exigenţele vieţii social-profesionale, civice, politice, culturale. Şcoala creează tinerilor deschideri pluriculturale şi interculturale, îi informeazăşi-i formează în perspectiva cunoaşterii problemelor lumii contemporane, a problematicii omului. Şcoala le deschide tinerilor perspective profesionale, perspective de integrare în viaţa civică, politicăşi culturală a comunităţii, le întreţine interesul pentru a se autocunoaşte, autoevalua şi autoeduca. Şcoala are, de asemenea, şi îndatorirea de a corecta greşelile de educaţie primită în familie, de a suplini unele dintre funcţiile acesteia.

Întrucât educaţia este funcţie esenţialăşi permanentă a societăţii, este îndreptăţită situarea educatorului în centrul reflecţiei despre devenirea umanăşi a acţiunii politice de creare a oportunităţilor sociale de instruire şi educaţie.

Lasă un comentariu