Miriuţă este al şaselea antrenor schimbat în acest sezon, cu o etapă înaintea finalului turului din Liga 1

Distribuie pe:

Conducerea clubului ASA Târgu-Mureş şi antrenorul principal Vasile Miriuţă au decis duminică, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. Vasile Miriuţă s-a despărţit de ASA Târgu-Mureş, chiar de ziua sa de naştere. Nu rezultatele au dus însă la despărţirea de ardeleni, susţine preşedintele executiv al clubului ASA, Bogdan Mara. „Nu e nimic tragic, doar că relaţiile lui Vasile cu unii dintre cei din conducere n-au fost destul de bune. Iar rezultatele din ultimele două meciuri ne-au făcut să ne gândim mai bine şi să facem un şoc la echipă. Lumea a fost nemulţumită că am făcut multe egaluri acasă, n-am reuşit să câştigăm meciuri uşoare, am pierdut multe puncte. Cei din conducere au decis că ar fi mai bine să încerce altceva. Motivele nu vrem să le expunem. Antrenorii trebuie să aibă şi puţin noroc, iar noi ne dorim mult mai mult. Vasile şi-a făcut treaba, suntem în obiectivul pe care-l dorim. Dar existau disensiuni în interior. Au fost câteva discuţii între Vasile şi conducere. Într-o etapă, două, se ajungea la acelaşi lucru, de aceea s-a ajuns acum la o înţelegere. Cu Bergodi am discutat şi înainte să vină Dan Petrescu, şi după ce a plecat Dan Petrescu. Dacă totul e în regulă, marţi îl vom prezenta oficial. În mare parte ne-am înţeles cu Cristiano", a spus Bogdan Mara. Vasile Miriuţă a rămas cu 13 partide pe banca vicecampioanei, dintre care 11 în campionat şi două în Europa League. ASA Târgu-Mureş, cu Miriuţă pe bancă, a câştigat doar cinci din aceste partide, remizând în alte cinci şi pierzând restul de trei.

 

Lasă un comentariu