Sânzienele de anul ăsta ne-au luat cu ele, admirându-i frumuseţea interioară, inteligenţa şi harul celor aleşi, pe unul dintre cele mai luminate spirite academice şi curat umaniste ale Clujului universitar - Profesorul dr. IOAN CHINDRIŞ.
Intelectual „de rasă", redutabil cărturar şi om de o aleasă şi vastă cultură, Ioan Chindriş lasă în urma sa un adevărat „hău" ce cu greu va putea fi acoperit de strădania generaţiilor care vin din urmă.
Ne-am cunoscut, pe culoarele Almei Mater „Victor Babeş" de la Cluj. Ea l-am „racolat" să stea cu mine la gazdă. Cu aerul său de oşean hotărât a acceptat pe loc. Amândoi „am dat" la Filologie, la Română pură cum se spunea
pe-atunci. Reuşisem. Amândoi „la grămadă" pentru că nu aveam „dosar curat". Eu fecior de preot ortodox (modest), regăţean „ardelenizat", el fecior de ţăran din Sânmiclăuş - Carei, dar ... nepot de prelat greco-catolic. Dinspre mamă, coborâtor de la „Bârsana" Maramureşului, acolo unde îngerii îşi dau întâlnire spre a admira natura şi liniştea locului tărâm înrudit cu Raiul cel veşnic. Primii doi ani de facultate ne-am avut ca fraţii. Eram colegi de an şi de grupă şi locuiam împreună, în spatele Operei Române, pe strada Dostoievschi 14, în gazdă la madam Guşatu, o ardeleancă neaoşă de la Jucu, căsătorită cu un oltean hâtru şi tare simpatic. Eram fericiţi în anii aceia grei. De la Nelu Chindriş eu am învăţat multe. Îmi povestea adeseori cât de importantă şi valoroasă e cartea ce s-a învăţat, şi încă se mai învaţă, la celebrul Institut „De Propaganda Fide" de la Roma şi cum lumina Şcolii Ardelene de la Blaj ne-a dat nouă, românilor de pretutindeni, toiagul demnităţii şi roadele speranţei intelectului ascuns secole de-a rândul. Mergând pe urmele lui George Şincai, Eroul cel Mare al Românilor, Profesorul IOAN CHINDRIŞ a coordonat acea capodoperă spirituală care rămâne „Biblia de la Blaj" (1798) şi, cu fruntea sus, plin de măreţie şi mândrie patriotică a oferit-o unui Ilustru Sfânt, Papei Ioan Paul al II-lea, care la rându-i i-a conferit acestui ales spirit ardelean „Medalia Jubiliară A.D." în chiar anul (2000) ce încheia un secol agitat şi plin de vrajbă. Cu câtva timp înainte, istoricul Ioan Chindriş primise şi Premiul „Nicolae Iorga" din partea Academiei Române. Îmi spunea, la un ceas de taină, că dacă „s-ar răsturna" cumva ordinea puterilor în stat, pe primul loc ar trebui aşezată Biserica Ortodoxă, de care a auzit toată lumea şi nu Academia Română, de care foarte multă lume habar n-are c-ar exista pe lume. Nelu Chindriş era „tobă" de carte. Un adevărat dicţionar nelimitat ascuns sub scânteierea unor ochi ageri, vioi şi pătrunzători, cuceriţi definitiv de acea patimă a cititului şi a cercetării. La 24 Ianuarie 1959 am sorbit împreună clipa unică a Centearului Unirii Principatelor Române. Eu îl veneram pe Avram Iancu, el pe Alexandru Papiu Ilarian. Hronicul Neamului era averea sa cea mai de preţ. Amândoi am fost apoi „martorii muţi" ai unificării celor două mari Universităţi ale Clujului. De-atunci... După absolvire (1962) drumurile noastre au îmbrăcat destine diferite. El şi-a luat doctoratul, eu n-am avut asemenea ambiţii. Ne-am revăzut, prin 1998, la Blaj, sub acoperământul Astrei. Am discutat vreo 3-4 ceasuri pe-o bancă în faţa Casei de Cultură. Amintiri de juneţe. Mi-a zis atunci, cu năduf, că un „nătărău" din conducerea ministerului „X", s-a împotrivit dorinţei ca el, omul de ştiinţă şi cultură, să fie ambasadorul României la Budapesta. Păcat că n-a ajuns acolo ... Cunoştea perfect cele două limbi şi istoria celor două ţări vecine.. Ca o nefericită premoniţie, exact cu un an în urma morţii sale neaşteptate, l-am invitat la noi la Braşov, în numele Astrei lui Şaguna, să susţină Simpozionul închinat memoriei unui „Spirit înalt - Simion Bărnuţiu (1808-1864)". A fost una dintre cele mai reuşite şi emoţionante manifestări ştiinţifice, poate unică în felul ei, consumate la Braşov în ultimii ani. Datorită excepţionalei sale elocinţe, profesorul IOAN CHINDRIŞ ne-a făcut pur şi simplu să plângem pentru destinul LIMBII ROMÂNE şi al numeroşilor ei oşteni-martiri, apărători luminaţi.
O LACRIMĂ am păstrat pentru odihna sufletului Tău mare,dragule Nelu Chindriş.
