OM ÎNTRE OAMENI, PROFESOR, DOCTOR, PREOT ŞI SCRIITOR „AUREL HÂNCU LA 75 DE ANI"

Distribuie pe:

Duminică, 20 septembrie, începând cu ora 16, în sala de oglinzi a Casei de Cultură „Mihai Eminescu" din Târnăveni, în prezenţa unui numeros public şi a unor mari personalităţi culturale, a avut loc lansarea cărţii aniversare „Aurel Hâncu la 75 de ani", carte de bilanţ, inventar, atitudini şi analize a peste 60 de colaboratori, foşti colegi, poeţi şi scriitori, personalităţi marcante cunoscute în viaţa culturală şi spirituală de pe Valea Târnavei Mici, prin excelenţă, Mica Romă, Blajul.

Am avut plăcerea să ascultăm cu satisfacţie şi bucurie mari personalităţi ale vieţii cultural-religioase care s-au deplasat la Târnăveni pentru această aniversare a prietenului lor, Aurel Hâncu, remarcat prin lucrări, analize, cronici şi studii, poezie şi proză în spaţiul transilvan, cu precădere de pe Valea Târnavei Mici: Ioan Buzaş Diacon, doctor, profesor universitar, Ioan Mitrofan, profesor universitar, doctor, până de curând rector al Facultăţii de Teologie Blaj, recent ieşit la pensie, desăvârşita profesoară Silvia Pop, preşedintele despărţământului „ASTRA" Blaj, Eugeniu Nistor, lector universitar dr. directorul editurii „ARDEALUL" Târgu-Mureş, profesor Nemes Ilie din Mediaş, fost coleg de facultate cu Aurel Hâncu, prof. dr. Victor Nicolae Fola, Târnăveni.

Au recitat din poezia de largă respiraţie sentimentală a autorului, poetele locale Vanda Ani („Cântec de septembrie"), Viorica Feierdean („Bucuria de a iubi") şi talentatul recitator Ştefan Cjievska („Aproapele"), pentru ca cireaşa de pe tort, să fie pusă, la timpul potrivit de către profesoarele Claudia Voda şi Vanda Ani, care au interpretat cu fineţe, acurateţe şi sensibilitate două cântece special pregătite acestui eveniment, în armonie totală cu sala. Cei prezenţi au aplaudat frenetic manifestarea deosebit de reuşită, condusă cu pricepere de către Petru Lechinţan colaborator al Cotidianului Mureşean „Cuvântul liber", moderatorul întregii acţiuni. Cartea, se prezintă într-o corectă şi frumoasă haină literară, conţinutul este dens şi mesajele precise prin expresivitatea tuturor celor 60 de persoane ce se destăinuie şi scriu în lucrare despre Aurel Hâncu la 75 de ani de viaţă, muncă şi trudă. Aurel Hâncu şi-a dus propria sa piatră, mare sau mică după puterile sale, în literatură şi cultură contemporană, prin activitatea didactică ca profesor de limbă şi literatură română, dar şi ca preot greco-catolic, dar mai ales prin aceea de poet şi scriitor, misiune statornicită pentru eradicarea tuturor relelor societăţii în care trăim, de apărare a credinţei în Dumnezeu. La ceas aniversar trebuie subliniat că Aurel Hâncu şi-a câştigat notorietatea prin prestigiul propriei anverguri literare.

În alocuţiunea sa, preot dr. Ioan Mitrofan, institutul teologic Blaj, legat de această aniversare, aminteşte despre teza „Mărturisire şi Adevăr" una dintre cele 7 conferinţe ale Episcopului Ioan Suciu, ediţie îngrijită de preotul dr. Aurel Hâncu, Editura „Tipomur", 2000, pentru că imediat după aceea în cuvântul său, diacon profesor universitar dr. Ioan Buzasi să amintească de lucrarea de căpătâi, teza de doctorat a lui Aurel Hâncu „Ioan Alexandru, monografie critică" - cercetare temeinică convingătoare, indubitabil o carte de referinţă în biografia „generaţiei 60" sau aşa cum a fost ea denumită „generaţia Labiş". Excepţionala profesoară, preşedintele „ASTRA" Blaj, în admiraţia întregii săli se mărturiseşte: „Poezia lui Aurel Hâncu poartă în sine un har contemplativ. Harul artistic se manifestă aici prin capacitatea poetului de a surprinde armonia cosmică, existenţa integrală plină de vitalitate".

Toţi vorbitorii, nu puţini la număr, au avut în centrul atenţiei personalitatea, talentul şi opera celui mai literat om al Târnăveniului, în a cărei activitate, primordial, au stat problemele existenţiale, adică din cele care se referă la trăirea efectivă de către individ dar şi metafizic care depăşesc cadrul experienţei, relaţia: dragoste, revelaţie, raţiune, credinţă şi iubire, dar şi nădejde. O fotografie emblematică ni-l arată pe Aurel Hâncu între rafturi cu tomuri groase în bucuria cunoaşterii, spirit al reflecţiei profunde, nu îndeajuns însă în ceea ce priveşte: subiectivismul, vanitatea, misticismul şi principiile corecte ale existenţei umane.

Lasă un comentariu