Iohannis: Pot fi promise, de unii și alții, salarii mari în sănătate, dar nu rezolvă problema plecării medicilor

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a afirmat luni că pot fi promise, de către unii și alții, salarii mai mari în sănătate de mâine, dar fără alte premise ele nu îi vor opri neapărat pe medici să plece. Fără infrastructură sanitară, fără management corect și eficient al banilor publici, fără respect pentru cei cu experiență și fără oportunități pentru tinerii medici și asistenți, 20% sau 50% în plus nu vor rezolva problema. Poate o vor tempera pe moment, dar cu siguranță nu o vor rezolva pe termen lung", a spus Iohannis, la seminarul „Resursele umane în sănătate - dialog asupra politicilor de sănătate", organizat la Palatul Cotroceni.

El a apreciat că va trebui gândit un complex de factori și măsuri pe etape și pe termen lung. „Dacă în urma unui asemenea demers o parte dintre medicii plecați se vor întoarce în România, aducând cu ei cunoștințe, experiență, capital, ar fi un mare câștig pentru întreaga societate", a adăugat șeful statului.

Președintele Iohannis a precizat că de câțiva ani se vorbește tot mai alarmant despre plecarea cadrelor medicale în străinătate și că acest lucru este confirmat de cifre. „În recunoașterea acestei realități se amestecă, la fel de des, îngrijorarea și neputința. Autoritățile responsabile, și îmi pare rău că trebuie s-o spun, asistă aproape resemnate la acest fenomen. De la an la an se promit măriri de salarii, care să țină medicii acasă. Și tot de la an la an se cheltuiesc din ce în ce mai mulți bani, dar în mod ineficient. Ne învârtim într-un cerc vicios în care se îmbină nefericit lipsa fondurilor, a perspectivelor și a curajului de a asuma responsabilități. Plecarea personalului medical dezvăluie vulnerabilitățile sistemului sanitar, care nu țin doar de modul în care sunt cheltuiți banii publici, și așa puțini, ci și de schimbările frecvente de legislație, de organizare și management sau de soluții parțiale și conjuncturale la probleme cronice. Sistemul sanitar ne arată, de fapt, o realitate cu multiple fațete și cu adevăruri diferite", a declarat el.

Președintele Iohannis a precizat că statul investește în educația și pregătirea studenților la medicină, dar nu le oferă perspective atractive pentru a-și continua cariera în țară. „Este nevoie de curaj pentru a transforma sistemul sanitar și pentru a opri exodul personalului medical", a adăugat el.

Șeful statului a subliniat că este nevoie de un sistem sanitar fără corupție și care răsplătește valoarea, inclusiv material și stimulează performanța.

„Dacă vrem un sistem sanitar bun, avem nevoie de personal medical bine pregătit și bine plătit, de la care pacienții au dreptul, la rândul lor, să ceară corectitudine, integritate și servicii de calitate", a declarat șeful statului, arătând că aceste două componente ar putea conduce la reclădirea încrederii și respectului față de sistemul sanitar.

 

Lasă un comentariu