Când, cu reverență și profesionalism, mi s-a adresat invitația de a scrie despre experiența Covid-19, am realizat că nu pot fi spuse prea multe, dar ar fi fost păcat ca o astfel de invitație să rămână neonorată. Încerc, așadar, să “împărtășesc câteva gânduri”, în speranța că vor fi de folos.
Bătălia e în derulare, cu “trupe și muniții” în tranșee și, respectiv, vasta majoritate a societății confinată “la adăpost”, acasă, ca să nu ajungă pe front în calitate de “carne de tun”. Cum scriu din străinătate (SUA), remarc că situația e similară cu ceea ce se întâmplă acum în țară, în special faptul că mai peste tot autoritățile au fost luate pe nepregătite, că nu există suficiente echipamente de protecție, medicamente, ventilatoare, paturi, doctori și asistente etc. În pofida eforturilor sporite din ultimele săptămâni, multe din aceste bunuri nu ajung nici pentru spitale, ce să mai vorbim de populație.
Magazinele s-au golit de produsele de strictă necesitate, dar încă se găsesc de-ale gurii, deși nimeni nu știe pentru câtă vreme. Banalul “mers la piață” a ajuns o aventură, multe slujbe terminate, cu mulțimi de oameni în șomaj. Autoritățile au promis ajutor financiar, dar nimeni nu știe cât va fi de efectiv, dacă chiar va ajunge și când etc.
Multe din instituțiile din prima linie s-au retras discret: doctorii de familie “consultă” via internet, băncile nu mai operează decât electronic sau prin sisteme pneumatice, acolo unde ele există, dentiștii te-ntrebi dacă mai asigură măcar urgențele... Totul se amână sine die, industrii întregi intră în inactivitate, se dezorganizează și se destructurează rapid într-un organism economic al cărui sânge - circulația banului - s-a oprit și a cărei viabilitate este serios atacată: pericolul căderii sistemului economic este chiar mai mare, se pare, decât cel al maladiei care a provocat-o.
În Al Doilea Război Mondial, SUA au fost capabile să producă masiv și eficient bunuri nu numai pentru propria armată, dar și pentru multe țări aliate. Totuși, atunci țara era puternic industrializată, având la dispoziție capitalul, forța de muncă și “know-how-ul”. Acum însă forța de muncă și “know-how-ul” au migrat în China și în alte locuri și e mult mai greu să produci intern când lanțurile de producție nu mai există și pentru orice depinzi de exterior, care nu mai livrează.
Da, nimeni nu s-a așteptat. Economia mondială a mers ceas timp de decenii și a creat un sentiment artificial de încredere în timp ce generațiile mai fruste și mai prudente ale trecutului au ieșit treptat din scenă. Lumea a uitat să opereze în timp de criză și acum se chinuie să reînvețe alfabetul...
În Occident s-au încrezut prea mult în capitalul pe care l-au investit foarte profitabil în afară, pierzându-și treptat competențele și trezindu-se brusc lipsiți de abundența cu care de decenii s-au obișnuit. Toată această situație ar fi arătat altfel dacă statele și-ar fi menținut capacitățile de producție, procurându-și cu promptitudine echipamentele de protecție necesare - măști, ecrane, mănuși și combinezon - care ar fi permis ca o parte însemnată a societății să rămână activă, menținând economiile în stare de funcționare și girând efortul medical. Dacă este ceva de învățat din această criză, aceasta este: o manieră mai prudentă și mai gospodărească prin care fiecare să-și păstreze capabilitățile economice, nu să le “delege” globalist în câteva țări ale lumii, în primul rând în China.
Deosebită mi se pare starea bisericilor, închise și reduse la tăcere de autoritățile epidemiologice ale statelor într-un moment în care prezența lor cu slujire și rugăciune este cu atât mai necesară. În unele din statele americane bisericile (și alte instituții religioase) au statutul constituțional de instituții esențiale, pentru care interdicțiile de frecventare devin mai curând recomandări. Totuși, multe biserici, înfricoșate de amploarea cerințelor de izolare, au ales să recurgă la mijloacele electronice pentru a transmite serviciile religioase din bisericile golite sau să le suprime cu totul.
Situația este deosebit de gravă în special pentru bisericile ortodoxe. De ce? Pentru că, spre deosebire de multe din bisericile occidentale care au ajuns să se bazeze mai mult pe o învățătură moral-creștină biblică, Biserica Ortodoxă a rămas singura care săvârșește în mod autentic-creștin Taina Sf. Împărtășanii. Întreaga slujire a bisericilor ortodoxe culminează cu Sfânta Liturghie în care Sf. Împărtășanie este contopirea în Dragostea lui Dumnezeu a omului, prin Trupul și Sângele lui Hristos, sămânța duhovnicească prin care ne naștem din specia umană în specia divino-umană îndumnezeită cu care Dumnezeu își populează Împărăția cu cei meniți să poată trăi veșnic în Lumina Slavei Sale.
Sf. Liturghie a Bisericii Ortodoxe este “precum în cer așa și pre pământ” din Rugăciunea Domnească Tatăl Nostru: Unirea cerului cu pământul. Cum? Prin aducerea de către Sfântul Duh a lui Hristos Trup și Sânge din cer pe pământ. Este împreună-lucrarea mântuirii de obște din care nu poate lipsi Dumnezeu, dar nici omul, prin care Dragostea lui Dumnezeu își caută poporul mântuirii, pământul cel bun al Pildei Semănătorului, pe care să-i facă frații duhovnicești ai lui Hristos și fiii duhovnicești ai Maicii Domnului. “Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”, zice Domnul (Matei 28,20). Așadar, ziua în care Hristos nu ne mai găsește în Biserică și nu mai e cu noi, ca acum, este deja ,,sfârșitul veacului”
Aceasta este, așadar, ispita zilelor din urmă asupra Bisericii: ca Hristos să o găsească golită. Ori Biserica golită ar fi ca o “Maică a Domnului” care nu primește întruparea lui Hristos. Cum? Maica Domnului să nu primească întruparea lui Hristos? Nu, așa ceva pur și simplu nu este cu putință, și mai mult, este cu totul lipsit de sens: Maica Domnului este Pururea Fecioara care naște pe Hristos. Negreșit! Veșnic!
Adevărat! A văzut-o cineva vreodată pe Maica Domnului fără Hristos?
