Un părinte cu viaţă sfântă şi înzestrat de la Dumnezeu cu multe daruri, aflându-se la rugăciune în biserică, cu mai mulţi oameni, pe când tămâia biserica şi credincioşii, ajungând în dreptul unei femei, nu a tămâiat-o, dar mai încolo, unde era un scaun gol, a tămâiat de trei ori acel scaun şi apoi a continuat cu restul bisericii.
După ce s-a încheiat slujba, bineînteles că femeia a mers la părinte şi l-a întrebat:
- Părinte, am observat că atunci când aţi tămâiat în biserică, ajungând în dreptul meu, pe mine nu m-aţi tămâiat, dar mai încolo, aţi tămâiat un scaun gol. De ce părinte, v-am greşit cu ceva?
- Fiica mea, i-a spus părintele, eu am vrut să te tămâiez şi pe tine, dar tu erai în biserică numai cu trupul, căci inima şi mintea ta nu erau acolo, ci departe. Dar mai încolo, în acel scaun gol, ştii cine sta de obicei?
- Da, i-a spus femeia, sta sora Maria, care e bolnavă şi nu a venit.
- Aşa este, e bolnavă pe pat, dar cu inima şi mintea a fost aici, cu noi.
Femeia, cu lacrimi în ochi şi-a cerut iertare, iar preotul a îmbrăţişat-o şi a binecuvântat-o spunându-i să fie mereu cu luare aminte şi cu băgare de seamă.
Din volumul „dumnezeu AUDE TĂCERILE NOASTRE", apărut la Editura „Vatra Veche" din Târgu-Mureş
