În prima duminică din luna octombrie, simt acea chemare lăuntrică mai presus de uitare şi iau drumul spre satul Bodogaia, comuna Secuieni, unde doar o singură dată pe an, la bisericuţa cu hramul Sfinţilor „Petru şi Pavel", are loc Maslu de Obşte.
Apropiindu-ne de acest binecuvântat tărâm al aducerilor aminte, cu pioşenie şi adâncă smerenie, ne oprim în dreptul câtorva cruci de morminte, nu mai multe ca număr cât degetele de la o mână, care stau mărturie sutelor de ani înşiruiţi pe răbojul efemerului timp pentru noi trecătorii.
Întrucât biserica este înscrisă pe lista Patrimoniului Naţional ca monument istoric, trebuie păstrat până la detaliu ansamblul materialelor ce o compun. Purtătorul de grijă este părintele George Munteanu, slujitor al bisericii din Cristurul Secuiesc, cel care ne-a spus că ar avea nevoie de 10.000 de lei pentru a procura şindrila necesară acoperişului, dar nu găseşte oameni cu dare de mână care să-l ajute şi asistă neputincios la degradarea acoperişului, tot mai descărnat, prin care ploaia şi-a făcut loc, prelingându-se pe zidurile interioare. „Şindrila ar fi, dar este foarte scumpă, ţiglă nu ne putem permite pentru că biserica este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice, iar Ministerul Culturii are probabil alte priorităţi, amânându-ne de la an la an, doar că lucrările ce trebuiesc grabnic făcute nu pot aştepta. O iarnă am trecut, dar încă o iarnă fără acoperiş, cu siguranţă ar aduce mari stricăciuni odată cu înfiltrarea apei scurse pe pereţii interiori. Nu-s mulţi bani, dar cine ni poate da?", se întreabă părintele Munteanu.
După un recent recensământ al creştinilor ortodocşi din localităţile Secuieni, Bodogaia, Avrămeşti, Porumbenii Mari, Beteşti, Şimoneşti şi Cristur, au mai rămas 45 de familii, multe dintre ele mixte, în componenţa cărora sunt 96 de suflete, din care 26 sunt din partea etniei rome care nu sunt practicanţi de cult. În satul Bodogaia, sunt şase familii, şi acelea mixte, fiecare menţinându-şi cultul. Odată cu desfiinţarea secţiei de şcoală românească din Cristur, copiii sunt nevoiţi să treacă la alt cult, ceea ce va duce încet şi iremediabil la stingerea feştilei candelei ortodoxiei pe aceste meleaguri, mustind cândva a istorie şi românitate. „Dacă Ioan Toşa, fostul primar de la Vânători, mai trăia, nu era biserica aceasta şi alte biserici în necaz. El cum făcea, de unde dădea, de unde se descurca, cum îl lăsa inima, da' făcea".
Rugăciunea închinată atât viilor cât şi celor trecuţi în lumea tăcerii, glasul preoţilor reunite întru închinare, mărire, binecuvântare şi pomenire, a adus balsam de mângâiere în sufletele a tot mai puţinilor mireni.
La final de întâlnire, a citit din cartea sa recentă de poezie Ana Drăghici, ocazie prin care a donat cartea unui confrate român care trăieşte în America, pe nume Nicolas Andronesco, acolo, departe de casă, acesta reuşind nu numai să-şi păstreze limba, dar s-o şi eternizeze, prin poemul „Determinare". Din cartea proprie de poezie „Nirvana", scoasă recent de sub tipar, a citit un poem adecvat întâlnirii, mângâindu-ne sufletul cu poemul „Liniştea de la Bodogaia": „Bisericuţa din zare/ Inimă de dor română/ Bate pentru închinare/ Şi prin glasul de ţărână".
Iar eu fiind umilul purtător al unui mesaj de suflet al ilustrului poet târgumureşean Mircea Dorin Istrate, am recitat poemul „Pustiitul sat": „Din turlă de biserică pustie/ Chemând a plâns la slujbă creştinească,/ Un clopot bate a jale să se ştie/ C-aici a fost suflare românească".
