…O întrebare revine ca un lait-motiv: mai avem noi, românii, o industrie competitivă? La Gala Premiilor Industriei Românești - organizată de revista Capital - un prim răspuns l-a dat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici. „Pentru mine - spunea el - este o bucurie să văd că industria produce. Sunt foarte multe lucruri bune de care ar trebui să ne mândrim." Așa este, dacă avem în vedere că, printre câștigătorii Galei Capital se numără companii precum: Star Transmission (Industria auto), Rompetrol Rafinare (Industria energetică), Reloc Electroputere VFU Craiova (Industria grea), Albaloc (Industria alimentară), Bitdefender (Industria IT) și altele. Este o dovadă că oamenii de afaceri străini sau români, care au știut să investească, să găsească nișe de piață pe care să se dezvolte, să organizeze echipe de angajați care să lucreze eficient, să creeze locuri de muncă, s-au aflat printre cei care au primit distincții.
Există însă și un revers al medaliei. Față de sublinierile optimiste ale ministrului Teodorovici, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu era - ce-i drept, cu alt prilej - ceva mai pesimist. „Privatizările - spunea Văcăroiu - au fost în proporție de 80% un eșec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi PIB de cel puțin trei ori mai mare decât cel actual." „Pur și simplu - adăuga el - au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea multă ușurință, începând din '90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru și binele a dus la situația de astăzi a României", a afirmat Văcăroiu, citat de Agerpres.
A avut Văcăroiu (care știe ce vorbește, el activând și-n socialism, și-n capitalism!) și, prin el, Curtea de Conturi dreptate? Păi, a cam avut, dacă ne referim doar la câteva exemple: domeniul metalurgic, dar și cel al petrolului. Privatizările combinatelor metalurgice românești au fost preluate încă de la începutul anilor 2000 de magnatul rus Igor Ziuzin, proprietarul grupului Mechel, beneficiind de un preț bun, ajutoare de stat, eșalonări de datorii etc. Este vorba de Combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgoviște, Ductil Steel Oțelul Roșu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila și Mechel Reparații Târgoviște. Rezultatul acestor privatizări? Cu mențiunea că investitorii ruși au fost primii curtați, încă din 1990, de Ion Iliescu și Petre Roman. În 2013, compania rusă Mechel și-a vândut toate acțiunile deținute în România - pe sume derizorii - către Nikarom SRL. Ca urmare, de la vânzarea din 2013, unele au fost puse pe butuci, iar la altele producția a fost reluată. În 2011, acestea aveau o cifră de afaceri de circa 890 de milioane de euro și 6.000 de angajați.
Pe de altă parte, conform unor date de ultimă oră, una dintre cele mai mari investiții rusești în România, rafinăria Rafo Onești va fi vândută la fier vechi, după cum a anunțat compania rusă Petrochemical Holding. Anunțul a luat prin surprindere angajații, care auziseră că firma era în curs să primească o finanțare din partea unei bănci din Anglia. Rafo are 540 de angajați. În 2013 a avut o cifră de afaceri de circa 18 milioane de euro și pierderi de peste 10 milioane de euro...
În schimb, cei mai câștigați au fost cei care s-au aflat la „pupitrul de comandă" al privatizărilor, datorită comisioanelor consistente, care, poate, cândva, vor ajunge și ele pe agenda investigațiilor procurorilor DNA (și nu numai)! Fapt este că, și datorită acestui fenomen s-a ajuns ca circa 3,5 milioane de români să trăiască acum în afara granițelor țării.
Cât despre perspectivele acestora? Potrivit sondajelor în rândul românilor din străinătate, doar 3-4% dintre aceștia doresc să se întoarcă în țară și să nu mai lucreze. Deși, până la urmă, majoritatea migranților intenționează să se întoarcă în România, circa 20% au de gând să rămână definitiv în străinătate. Ceea ce înseamnă că peste 600.000 de persoane pot fi incluse în „valul migrației definitive".
Or, concluzionând, un lucru trebuie spus: la acest fenomen s-a ajuns și datorită modului, iresponsabil, în care guvernanții noștri au recurs la privatizarea unor mari unități economice. Care, într-adevăr, dacă nu ar fi constituit un eșec (în multe domenii), România ar fi putut, astăzi, avea un PIB de cel puțin trei ori mai mare, cum afirma Nicolae Văcăroiu.
