Toamna Maestrului

Motto: „Vreau Mureşul!" (Ion Vlasiu, Note de jurnal, Bistra, 13 septembrie 1967)

Dedicăm însemnările de faţă preacucernicului părinte Sergiu Andone, care a iniţiat, la Bistra Mureşului, primul Colocviu Naţional „Ion Vlasiu".

„M-am reîntors acasă", consemnează Maestrul Ion Vlasiu în jurnalul Cartea de toate zilele, în toamna anului 1976, acasă însemnând Lechinţa, Ogra, Cipău, căutând podurile bisericilor şi mormintele celor „foarte dragi", Clujul unde vizitează expoziţia de icoane de la Muzeul Etnografic („multe banale"), Târgu-Mureşul, unde se întâlneşte cu doctorul oftalmolog, cumnat cu Ion Chinezu, profesorul Săbădeanu; dar, reîntoarcerea acasă însemnând mai ales Bistra. „Am nostalgia Bistrei", mărturiseşte Maestrul, pregătindu-se de întâlnirea cu inefabilul locului: „Ce mare lucru este că am găsit un loc unde mă simt bine din senin. Bistra cu liniştea ei!"

Pentru sculptorul, pictorul şi scriitorul Ion Vlasiu, Bistra e locul fără conflicte, unde îţi place tot ce vezi, unde simţi că eşti viu, în armonie cu cerul şi pământul. Deşi învăluită în tonurile toamnei, în nori cenuşii şi valuri de frig, Bistra îi dă Maestrului sentimentul conştiinţei împăcate, al echilibrului vieţii, al extazului fără emfază, „trăind tensiunea adâncă a lumii spaţiale, fără să simţi trecerea", venind şi dinspre Mureşul care e limpede şi sub creştet autumnal, încât „îţi vine să-l bei". Reîntâlnirea cu Bistra înseamnă reîntâlnirea cu oamenii ei, cu Civuca şi fetiţele ei ( „foarte curate"), cu vânătorul Cîmpeanu, Puscaş, doamna Cătălina, Sîpu, Mănăilă sau cu Moarţi baci, fericit că la 74 de ani îşi face casă din cărămidă, revederea lor născând reflecţia: „Să fii cu oamenii şi ei să fie cu tine".

Toamna la Bistra îi inspiră Maestrului limbajul reflexiv, detaliind, astfel, despre frumosul ca aură a binelui, despre sinceritate, pâine, apă, dragoste, despre artistul plastic ca om de cultură. În acelaşi timp, rememorează secvenţe biografice şi de creaţie, elaborarea meticuloasă („muncă grea") a scrierilor Drum spre oameni şi O singură iubire prin care a „modernizat stilul literar, aruncând o punte spre exprimarea directă". Panoramicul autumnal bistrean, ideatic şi afectiv, se prelinge în spovedania Maestrului în faţa lumii, simţindu-l, aici, pe Dumnezeu încordat şi calm în acelaşi timp în gestul său creator. În „drumul cuvintelor", cele ale spovedaniei, cuprinde taina Bistrei („foarte adâncă"), zvâcnind în marginile Mureşului, în vârful munţilor din depărtare, ale căror orizonturi se îmbucă, în împrejurul în care „e un vuiet, un glas veşnic". Taina Bistrei e şi chatarsis-ul; „dorul meu de a mă pierde pe mine; să mă cufund în uitare, în linişte totală"; dorul de visare care intră în plămadă poematică. La Bistra, legănarea autumnală, taina, liniştea, visarea se întrepătrund în propensiunea Maestrului spre sfânta candoare din imaginile poemului Visătorii în care copiii, privind cum le intră lumina pe fereastră, visează că sunt fluturi. Căci: Sunt mulţi visători/ şi asta e bine/ fiindcă a visa este egal cu a fi fericit/ într-o viaţă în care fericirea este dozată cu linguriţa/ câte puţin/ tot mai puţin/ şi viaţa e tot mai îngustă/pentru cei care nu mai sunt visători. Câmpul reflecţiilor este vast şi surprinzător. Maestrul priveşte pământul spălat de ploaie, pregătit de gesturi esenţiale: „Îţi vine să săruţi iarba şi frunzele, să-ţi pui obrazul şi urechea pe respiraţia lor castă"; cu atât mai mult cu cât lumea agitată, cea a Bucureştiului, îl pândeşte: „Toamna asta va fi cu lupte pe care le prevăd". Până la reintrarea în arena citadină, la masa eternităţii Bistrei, Maestrul scrie despre prietenie, frumuseţea fizică a omului, posibilitatea de a trăi nestingherit, vraja vieţii, certitudine, pasiune şi ideea de a zămisli o Poveste a vorbei, să se întreacă cu Anton Pann, pornind de la istoria, febrilitatea, îndrăzneala, calmul, sublimul şi dumneazeiasca simplitate a locului: „Am fost la Mureş. Am prins un singur peşte. Totuşi apa e limpede..." Frumuseţea simplă este pentru Maestru subiect continuu. În icoanele de la Nicula vede mai multă evlavie decât în tablourile lui Rafael. Maestrul credea în timpul frumuseţilor simple (chiar şi cele cioplite cu briceagul) care vor vorbi singure, aşa cum vorbesc piramidele, aşa cum vorbeşte masa de rai. „Căldura lor va contrasta cu răceala noastră", nota Maestrul, apucându-se de scris, până să i se usuce cizmele în care i-a intrat apa toamnei, ca apoi să mizeze iar, în zburdălnicia spiritului, pe lăcomia peştilor, observând şi cerul căzut pe pământ, prin minunea brânduşelor de toamnă, subţiri şi pure ca fetele Bistrei. Înălţimile, geografice şi afective, îi par Maestrului nebănuite, făcându-l să sublinieze în pagină de jurnal: Simt că este în mine o parte nemuritoare.

 

În imagine: Bucurii şi dialoguri la Casa Vlasiu, din Bistra, cu Valentin Marica, scriitoarea Sorina Bloj, dr. Florin Bengean, preotul Vasile Chiorean, din Reghin, şi preotul Ionuţ Cadar, din Filea.

 

Lasă un comentariu