PASIUNE DE O VIAŢĂ DUSĂ LA EXTREM!

Experienţa vieţii ne arată că oamenii sunt chiar mai buni decât ceea ce ei cred că sunt. Modestia lor profundă şi simplă nu va atinge niciodată orgoliul obiectiv. Oamenii nu sunt numai obligaţi să fie sau să nu fie orgolioşi, să fie sau să nu fie modeşti. Sunt oameni care devin prin diverse şi ciudate întâmplări un sentiment. Este cazul concetăţeanului nostru domnul Petru Bendorfean, manager, instructor sportiv, antrenor, administrator la echipa lui de fotbal şi de suflet „Flamura Rosie Târnăveni" înfiinţată legal în cartierul Bozias, în urmă cu 35 de ani, animat de pasiunea lui, dependent în totalitate de fotbal, care în mod miraculos, ca şi şahul, înseamnă o nevoie de ordine a minţii. Se ştie, cei care iubesc fotbalul îl iubesc pentru totdeauna.

Când vorbim de un asemenea om şi pasiunea lui dusă până la extrem (moştenire genetică de la tatăl sau şi transmisă mai departe prin fiul sau profesor şi antrenor de fotbal), nu ne gândim numai la antrenorul, instructorul sportiv, cu vizele la zi, care este foarte atent, care antrenează o mică echipă, care aruncă o mare energie, ci ne gândim la faptul că el prin ceea ce face de 35 de ani neîntrerupţi a devenit un simbol, un sentiment foarte important psihologic şi moral, nevoia omului de a aspira profund cu toată patimă, cu toată energia lui la lucruri măreţe, spre deosebire de mulţi neaveniţi, aşa-zişi „Păcală ai fotbalului".

În mod paradoxal domnul Petru Bendorfean în condiţiile lui modeste de pasionat al fotbalului a devenit într-un fel om al totalităţii, un adevărat şi măreţ personaj. Adică este primul, sau poate printre primii pasionaţi cu adevărat ai fotbalului care nu se mulţumeşte cu condiţia de simplu amator, de simplu pasionat şi vrea să iasă înainte prin ceea ce face pentru tineri, pentru sport, pentru oraş în ciuda lipsei sprijinului necesar pe care şi-l revendică, nu fără temei, din partea autorităţilor locale, vizavi de activitatea şi rezultatele muncii sale, creşterea, educarea şi formarea de tineri fotbalişti pe care echipele mari îi aşteaptă.

Talentul de fotbalist se naşte şi se moşteneşte ca o stare de conştiinţă a copilăriei. O formă de comunicare a copiilor între ei, mediul fiind un factor de seamă în apariţia talentului, progresului şi afirmării, disciplinei şi caracterului necesare în viaţă. Factori pe deplin înţeleşi de către personajul în speţă mai mereu cu jalba în mână, agitat, nemulţumit, dezamăgit în urma refuzurilor repetate, prezenţa permanentă la uşile primăriei consiliului local, a patronilor din oraş, consiliului judeţean şi organismelor comunităţii locale la care caută înţelegere şi care l-ar putea ajuta cât de cât financiar, pentru această echipă care presupune cheltuieli importante. Este vorba de echipament sportiv, mijloc de transport, taxe arbitraj, chirie teren, legitimaţiile, vizele anuale şi cele medicale etc., etc. O mare parte dintre acestea sunt efectuate din buzunarul propriu; o pensie foarte modestă, colectarea şi valorificarea de fier vechi de către tinerii fotbalişti, sponsorizări în general foarte mici de la oameni de bine, sursele principale de supravieţuire a echipei.

În Târnăveni a dispărut marea echipă de fotbal „Chimica" divizia „B", şi apoi, rând pe rând: Sticla, Unirea, Hercules, Autobuzul, dar mica echipă „Flamura Roşie" datorită managerului ei, nea Petrică, a supravieţuit, legitimând peste 260 de copii care au îndrăgit şi iubesc fotbalul. Istoria acestei mici echipe este romantică şi foarte curioasă cu suspans, multe piedici şi greutăţi începând cu amenajarea unui teren propice practicării fotbalului, incendiul devastator al vestiarului şi distrugerea totală a echipamentului şi apoi pierderea terenului supus retrocedării etc. Etc. Toate acestea au fost învinse şi depăşite cu intervenţii în fel şi chip pentru continuarea competiţiei sportive cu ajutoare de la Asociaţii sportive din Cluj, Bistriţa şi Târgu Mureş, sprijinul unor redactori sportivi printre care şi inegalabilul Cristian Topescu.

În cei 35 de ani de existenţă a acestei echipe de fotbal, aceasta a activat în campionatul orăşenesc şi judeţean Mureş seria Sud în clasamente fruntaşe cu situaţii propice promovării în divizia „C". În timp la această mică echipă s-au format jucători de valoare care, ulterior, au evoluat la echipe divizionare A, B şi C, exemplul cel mai concludent fiind cel al jucătorului Albu Gheorghe care a activat la AŞA Tg. Mureş divizia A şi la Unirea Dej divizia B. În mod ciudat lucrurile pot fi şi foarte minunate şi foarte simple! Pentru nea Petrică, fotbalul este filozofie şi viaţa, un mod de fapt prin care omul se întoarce spre sine, care spre a se contempla mirat. El se mândreşte cu formarea lui ca jucător şi apoi de antrenor care a avut loc pe timpul marilor antrenori ai Tarnaveniului: Benyovsky, Sepi, Palfy şi Iovita şi apoi coechipieri, pe regretatul Ioan Schiopu, Rusu Ioan, Gyuri Benyovsky, Angheluţă s.a.

Ce m-a tulburat cel mai mult la acest curios personaj, demn de o carte, rugându-mă să îi fac cunoscute necazurile, durerea şi oful, este mormanul de dosare cu documente de tot felul pe care mi le-a prezentat: fotografii, clasamente, SOS-uri în stânga şi în dreapta, succesele şi insuccesele sale, orgoliile şi deznădejdea, convingerea că va intra în istoria acestor locuri! A fi antrenor... este un destin, o convingere în anumite adevăruri esenţiale. Aşa se explică vocaţia acestui suflet inimos pentru această pasiune şi muncă continuă, dispus la orice sacrificiu. El înţelege şi îşi iubeşte acest destin şi nu găseşte altă răsplată decât propriul lui devotament.

Bântuie printre noi ideea că lumea zăpăcită a acestui început de mileniu îşi unge sufletul cu toate păcatele... neînţelegerea celui de lângă noi. Ne sunt dragi toate drumurile, şi cele rele şi cele bune. Pe faţa acestui minunat şi nefericit pământ e loc pentru toate, dar mai ales e nevoie de oameni adevăraţi.

 

Lasă un comentariu