Temporizări și mizerii politice!

Distribuie pe:

După ce vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Administrației și Internelor, a ignorat sfatul președintelui României, Klaus Iohannis, să demisioneze, deschizându-se, astfel, o nouă criză, după declarațiile jignitoare ale premierului Victor Ponta, prin care-l discreditează pe șeful statului, spunând că-i „surda-n horă", încetul cu încetul, așa cum pe la noi se întâmplă, totul va fi dat uitării: și „accidentul de parcurs" al lui Gabriel Oprea, și moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigina! Altele sunt și vor fi „prioritățile" mai-marilor clipei! Acum, când PNL a depus, la Senat (cam degeaba, „după ploaie chepeneag!", cum spune ardeleanul), moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, despre care peneliștii zic că „s-a cocoțat singur în funcție", reacția adversă s-a amplificat, oala dând în foc. Conform părerii parlamentarului UNPR, Eugen Nicolicea, ministru pentru relația cu Parlamentul, în cazul accidentului din 20 octombrie a.c., soldat cu moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigina, „Comisia de anchetă poate fi înființată doar la solicitarea a cel puțin 50 de membri din două grupuri parlamentare. Moțiunea simplă, depusă, la Senat, de PNL, nu poate fi supusă dezbaterii plenului, deoarece încalcă o decizie a Curții Constituționale". Comisia de Abuzuri din Camera Deputaților a decis, și ea, să respingă audierea vicepremierului Gabriel Oprea. Comisia de Apărare a Senatului a votat împotriva audierii vicepremierului Gabriel Oprea, în cazul accidentului amintit. Deci, contra! Nu-i de mirare! Aceiași parlamentari au respins acel proiect de lege, privind confiscarea averilor celor prinși cu mâța-n sac, hoți, profitori, șmecheri care au încălcat legea! Tot ei au fost cei care, în Senat și în Camera Deputaților, deși probe sunt suficiente, au decis anchetarea, nu și arestarea, vrăbiuței-parașutiste, Elena Udrea, găbjită, din nou, de DNA, că a mai dat o dată cu oiștea-n gard! Corb la corb, așa se spune, nu scoate ochii!

 

Lasă un comentariu