Unde se găsește fericirea?

Distribuie pe:

Dacă am întreba oamenii ce anume îi face fericiți, probabil că majoritatea ar da răspunsuri care includ lucruri materiale. Toată lumea își dorește fericirea, acea stare cu multe emoții pozitive, cu puține negative și cu foarte multă satisfacție: Dar cum se ajunge la ea? Ce aduce într-adevăr fericirea? Dintotdeauna influența banilor asupra fericirii a fost supraapreciată, iar ecuația, cât se poate de simplă: puțini bani=nefericire, mulți bani=fericire. Potrivit cercetărilor în domeniu însă, pare într-adevăr că sărăcia contribuie la nefericire, dar bogăția nu garantează opusul ei. Dat fiind faptul că noi suntem cei care legăm starea de bine de lucrurile materiale, tot noi suntem cei care putem alege dacă lipsa acestora ne face nefericiți. Materialismul care domnește în societatea noastră ne îndeamnă prin cele mai iscusite căi să consumăm, să cheltuim, să cumpărăm, să investim în lucruri de care poate nici nu avem nevoie, pentru că doar în felul acesta ne vom simți bine și vom fi fericiți. Dar după ce ne cumpărăm telefonul care promitea să ne bucure viața și pantofii care promiteau să ne însenineze zilele, constatăm, cu durere, că odată cu noutatea obiectului a dispărut și mult așteptata fericire. De ce se întâmplă acest lucru? De ce investiția în lucruri nu ne aduce fericire? Psihologii au observat că oamenii sunt mult mai fericiți și se simt mult mai bine când investesc în „amintiri", în experiențe, în oameni, mai mult decât în lucruri. Cu timpul, amintirile devin mai valoroase, în vreme ce lucrurile își pierd valoarea.

Dacă îți legi fericirea de lucrurile materiale s-ar putea să fii afectat și de boala comparației.

În schimb experiențele și trăirile fiecăruia sunt unice și diferite, lucru care îngreunează comparațiile și oferă mai multă satisfacție. În plus experiențele creează relații. O vacanță împreună cu familia sau prietenii va crea mai multe sentimente de bucurie și fericire de durată, decât achiziționarea unor haine noi.

S-a încrezut numai în el

Înainte de a invada Rusia, Napoleon Bonaparte i-a spus ambasado-rului rus că și-a pus în gând să distrugă acel imperiu. Ambasadorul i-a replicat cu un citat celebru: „Omul propune, dar Dumnezeu dispune!"

Corsicanul a năvălit cuceritor pe străzile pustii ale Moscovei, dar, după retragerea sa tragică, trupele sale au rămas înghețate în tundra troienită. Autoritățile rusești au contabilizat prețul plătit de Napoleon: 213.516 trupuri de francezi morți de frig și mizerie și 95.816 cadavre de cai morți.

Lasă un comentariu