Breaking news: Încă mai suntem oameni!

Distribuie pe:

O mare de oameni s-a adunat, duminică seara, după un marş tăcut, cu flori şi lumânări, în faţa clubului în care flăcările au distrus câteva sute de vieţi, mulţimea oferind imaginea completă a neputinţei faţă de halul în care am ajuns după ce, de aproape trei decenii, tolerăm nesimţirea, incompetenţa, inconştienţa, sfidarea legii (bună, proastă, cum o fi), nepăsarea, dispreţul, bătaia de joc, mârlănia, hămeseala după câştigul imediat sau doar prostia cu ştaif, explicate, păgubos, prin „balcanismul" nostru cel fără de leac.

Televiziunile s-au aruncat cu nesaţ asupra subiectului, pe principiul: cu cât mai macabru, cu atât mai mănos şi de audienţă aducător.

Acum câteva luni, toată lumea era expertă în materie de viol, realizatorii, invitaţii şi toţi băgătorii de seamăşi-au pus în piept fundiţe albe, ca să conştientizăm, nu-i aşa, stimaţi telespectatori, gravitatea acestor fapte, pentru ca ele să nu se mai întâmple niciodată. După o vreme s-au plictisit de atâtea fundiţe, revenind la poşetele lui Udrea, la mârâielile lui Iohannis contra lui Ponta şi viceversa, la şpăgile (care nu se ştie dacă erau de 10 sau doar de opt milioane ale lui Cocoş), la diabetul lui Oprescu, la partidul lui Băsescu şi la crimele împotriva umanităţii ale lui Iliescu. Timp în care un lot de infractori şi o echipă de psihopaţi au ieşit din puşcărie, înregistrându-se câteva violuri şi câteva omoruri, de care nu s-a mai ocupat nimeni, întrucât o nouă problemă se abătuse peste ţară: de unde venea sau unde mergea Gabriel Oprea când motociclistul din coloană s-a făcut pulbere într-un crater din asfalt şi dacă el trebuie să-şi dea demisia, întrucât s-ar putea să fi fost la şpriţ sau la femei.

De vineri încoace, televiziunile au dat fundiţa albă anti-viol pe fundiţa neagră anti-incendiu. Breaking-news-urile s-au ţinut lanţ. S-a tras din greu pe arcuşul durerii şi al disperării: ce aţi simţit când aţi aflat că v-a ars copilul în flăcări? Cum se simte băiatul dumneavoastră, credeţi că o să moară? Breaking news: iată, stimaţi telespectatori, un tată distrus de durere, care tocmai a venit să-şi îmbrace fiul în costum de mire şi să-l scoată de la morgă. Breaking news: s-a mai înregistrat un deces. Breaking news: încă vreo câteva zeci de victime sunt în stare critică. Breaking news: a mai leşinat o mamă pe coridorul de la morgă.

Studiourile s-au umplut de atotştiutori: experţii în fotbal şi geopolitică ne explicau acum cum e cu grefa de piele, cu intoxicaţiile căilor respiratorii superioare şi cât la sută din suprafaţa corpului trebuie să fie făcută scrum ca să fie sigur că treci pe lumea cealaltă. Doctorul Arafat a explicat de nenumărate ori, cu răbdare, şi la mai multe posturi, cum stau lucrurile, medicii specialişti aşijderea, dar harnicii reporteri îi întrerupeau necontenit, ei dorind să li se spună exact câţi oameni o să mai moarăşi cam în cât timp, nu care cumva să rateze vreun breaking news, să le-o ia înainte vreo televiziune concurentă, să fie ei primii la „reiting".

Cineva a sugerat să se renunţe la afişarea listei cu decedaţii, dar realizatorii au zis că nu, că tre' să fim transparenţi. Isteria a fost totalăşi de o scârboşenie de nedescris. Într-un studio a apărut nelipsita cititoare în stele, informându-ne că ea de mult prevăzuse dezastrul fiindcă - breaking news - planetele erau aliniate anapoda, Mercur stătea într-o rână, Pluto îl scărpina pe spate, iar Uranus şi Jupiter jucau o şeptică. Într-un final - breaking news - s-au tras şi concluziile: clar, asemenea lucruri nu trebuie să se mai întâmple; autorităţile trebuie să intervină; cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere; cluburile să nu mai funcţioneze fără autorizaţii şi avize; trebuie să fie stingătoare peste tot; siguranţa cetăţeanului nu mai trebuie pusă în pericol; organele trebuie să-şi facă treaba; statul de drept trebuie să-l apere pe cetăţean, alte şi alte indicaţii preţioase cu care ni se face capul mare în „situaţii de criză".

…Însă breaking news-ul breaking news-urilor a fost următorul: ce să vedeţi, stimaţi telespectatori, medicii, asistentele, pompierii, poliţiştii, jandarmii - cu toţii şi-au făcut datoria în mod exemplar, cetăţenii au dat dovadă de omenie, iată-i mărşăluind, tăcuţi, cu miile, vărsând lacrimi - breaking news - pentru cei ucişi ori mutilaţi de un sistem pe care îl tolerăm, balcanic şi mioritic, de mai bine de un sfert de secol.

Sigur că într-o ţară cu toţi neuronii la loc şi în bună stare de funcţionare, simţul datoriei, compasiunea, solidaritatea şi tot ceea ce ne defineşte ca fiinţe umane reprezintă starea de normalitate, nu subiect de breaking news, dar în România normalul a devenit, de mult, anormal, „uluitor" şi „senzaţional".

Va trece valul de emoţie, se vor stinge lumânările şi se vor veşteji florile din faţa clubului morţii, iar lucrurile vor reintra în această normalitate a anormalului…

Adică, pardon: s-a început urmărirea penală in rem. Adică, in nimic. Încă nu e clar pentru care faptă, dar, să fie acolo, să nu zică el, cetăţeanul, că autorităţile dorm în cizma statului.

Aşteptăm cu interes rezultatele, în cincinalul viitor.

P.S. Sâmbătă, o echipă de „autorităţi" a dat să efectueze un control la un club din Bucureşti. Patronul le-a ieşit în faţă, explicându-le, cu scobitoarea între dinţi şi cu brâncile în şold, că e „o unitate privată", aşa că să facă bine să-şi ia tălpăşiţa. Ceea ce s-a şi întâmplat.

 

Lasă un comentariu