Medicina, fără sorţi de izbândă la Bacău!

Distribuie pe:

În etapa a 4-a din Divizia A1 la volei feminin disputa Bacău - Târgu-Mureş se anunţa ca un veritabil derby al rundei, însăŞtiinţa „nu a luat prizonieri" pe teren propriu şi a câştigat toate seturile sub 18, demonstrând că a trecut repede peste „accidentul" de la Craiova. Într-un joc disputat în devans, CSM Bucureşti a învins fără probleme la Cluj şi este lider în clasament, fără set pierdut în patru etape. Dinamo a reuşit a treia victorie de trei puncte în patru etape şi a urcat pe locul 3 al clasamentului, cel puţin până se vor încheia şi celelalte meciuri ale rundei. După ce în primele trei etape a jucat numai cu formaţii de Cupe Europene (Bacău, Târgovişte şi Blaj), CSM Lugoj a înregistrat şi prima victorie din acest campionat, pe terenul Rapidului. Campioana nu putea avea probleme cu Piatra- Neamţ, astfel că a urcat din nou pe locul 2 în clasament, cu punctaj maxim, dar cu setaveraj inferior lui CSM Bucureşti. La numai o săptămână după ce a produs surpriza campionatului, învingând pe teren propriu fosta campioană, Ştiinţa Bacău, SCM U. Craiova a făcut un simplu act de prezenţă la Târgovişte, unde a realizat doar 42 de puncte în trei seturi! O medie de 14 puncte cedate pe set pentru vicecampioană, care a revenit pe locul 3 al clasamentului. Rezultatele etapei a 4-a din Divizia A1 la volei feminin: Ştiinţa Bacău - CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş 3:0 (25:16, 25:18, 25:16), Universitatea Cluj - CSM Bucureşti 0:3 (17:25, 18:25, 16:25), Dinamo Bucureşti - ACS Penicilina Iaşi 3:1 (23:25, 25:22, 25:19, 25:16), Rapid Bucureşti - CSM Lugoj 0:3 (11:25, 16:25, 18:25), CS Volei Alba-Blaj - VC Unic LPS Piatra-Neamţ 3:0 (25:16, 25:19, 25:18), CSM Târgovişte - SCM U. Craiova 3:0 (25:13, 25:17, 25:12).

 

Lasă un comentariu