Clasicii și neoclasicii, la rândul lor, sunt împotriva oricărei implicări directe a guvernelor în economie întrucât, după ei, orice implicare de acest gen este generatoare de dezechilibre: afectează repartizarea optimă a resurselor materiale și umane pe ramuri și subramuri ale economiei și, deci, afectează până la urmă însăși dezvoltarea economică.
În ceea ce mă privește eu gândesc precum clasicii și neoclasicii: nu cred că a existat vreodată pe glob, sau că există, în nicio țară, un guvern mai capabil decât piața concurențială sau, mai exact, decât piața cu concurență perfectă, atunci când avem în vedere repartizarea pe ramuri și subramuri, sau pentru consum și dezvoltare a resurselor materiale și umane. Pur și simplu, nu cred. Numai dacă guvernele ar putea depista din timp toate schimbările ce se produc, aproape permanent, în nivelul și structura cererii populației și s-ar putea adapta continuu la ele atunci, eventual, ar putea ele să asigure o repartizare a resurselor pe ramuri și subramuri, etc., la fel de bună (dar în niciun caz mai bună) ca cea făcută de piață. Dar, oare, chiar pot? Eu unul nu cred. Nimeni nu a demonstrat vreodată, nici un om de știință și niciun guvern că este posibil așa ceva; nici chiar guvernele fostei Uniuni Sovietice sau ale Chinei, și care s-au putut baza pe cei mai buni planificatori. Drept dovadă, au renunțat la repartizarea planificată și au trecut la economia de piață. Dar atunci, de ce să mai facă guvernul această repartizare? Doar pentru că costă mai mult? Cred că dacă guvernele au obținut uneori rezultate cât de cât mulțumitoare atunci când s-au implicat în această repartizare, așa cum s-a întâmplat în fostele țări comuniste în deceniile 7 și 8 ale secolului XX, sau în unele țări capitaliste dezvoltate cam în aceeși perioadă, aceste rezulate au fost obținute și pentru că ele au pornit inițial de la condițiile unei piețe cât de cât concurențiale; sau de la o ofertă extrem de scăzută în raport cu cererea populației sau cu nevoile ei reale, așa cum se întâmplă de obicei după un război când aproape orice se produce se cumpără imediat. Apoi, pe măsură ce s-au îndepărtat de aceste condiții, prin programele lor relativ rigide, rezultatele au început să se diminueze, iar în final chiar să dispară. Fostele țări comuniste s-au reîntors la economia de piață, iar apoi au intrat în Criza din 2008, cam în aceeași perioadă cu țările dezvoltate care au declanșat-o.
Din punctul meu de vedere cu cât concurența din economia unei țări este mai apropiată de concurența perfectă cu atât regulile de reglementare necesare funcționării ei sunt mai puține; pentru că prețurile de vânzare, cererea și oferta de produse de pe piață și chiar salariile, etc. se reglează singure și bine; sau chiar foarte bine. Cei nemulțumiți de modul cum se reglează toate aceste variabile ale sistemului economic de către piață au în vedere modul cum se reglează ele în prezent, în economia noastră actuală dominată de monopoluri și oligopoluri și de implicarea directă și exagerată a guvernelor în economie, dar nu se gândesc nicio clipă la modul cum se reglau ele în condițiile concurenței depline. Lăsând la o parte obligațiile fiscale și poluarea, se poate spune că într-o economie de piață cu concurență perfectă firmele private nu au nevoie de multe alte reguli. Reguli sunt necesare mai ales acolo unde nu există concurență perfectă și ele vizează mai ales firmele monopoliste și oligopoliste, iar mai nou, în condițiile contemporane, regulile sunt necesare și pentru a limita marja de manevră a guvernelor cu privire la inflație, la deficitul bugetar, la datoria publică, etc., așa cum foarte correct s-a decis la Maastricht cu ocazia trecerii la moneda Euro.
Cred că acestea sunt principalele teorii ale dezvoltării economice. Dacă totuși mai există altele, acestea nu pot fi în mod normal decât prelungiri, variante sau dezvoltări ale acestora. Mă gândesc, spre exemplu, la teoriile (sau modelele) creșterii economice, despre care am amintit puțin mai devreme și care, în opinia mea, sunt pur și simplu dezvoltări ale teoriei implicării guvernelor în economie; ele explică cum ar trebui să se implice guvernele sau ce anume ar trebui să facă ele într-o țară sau alta, în funcție de situație, pentru a grăbi dezvoltarea țărilor respective. Ținând seama de cele spuse de mine în paragrafele precedente nu mă voi ocupa de ele în această lucrare pentru că nu mi-am propus acest lucru. Eu mi-am propus doar să descopăr de ce nu este România o țară dezvoltată.
(sfârșit)
