, dovedindu-se, încă o dată, cuvintele cronicarului cum că omul este sub vremi, nu invers, la 31 de ani, Seniorul a fost condamnat la 17 ani de închisoare, de autorităţile regimului comunist, din care, după gratii, a stat 14, fiind eliberat prin graţierile din anul 1964, măcinat de boli şi de necazurile din detenţie, îndurate din ura puternicilor vremii din acel „obsedant deceniu" al suferinţelor româneşti. Era un fumător înrăit, cu plămânii distruşi de tutun. Cu o precară sănătate, cu dese internări, izolat, cu voinţă şi un suflet de luptător, Seniorul avea în preajmă doar pe cele două „gărzi", surorile Flavia şi Rodica. Român ardelean, generos, credincios, iubitor de semeni, încrezător în oameni şi în destinul unui neam, Corneliu Coposu se agaţă de viaţă, până în ultimul moment. Om de mare caracter şi simbol, vizionar, exemplu de corectitudine şi cinste, în perioada postdecembristă huiduit şi calomniat, ca şi un alt camarad de luptă, tot ardelean, Ion Raţiu, Seniorul, lider al PNŢCD, trist şi neînţeles de multe ori de cei din jur, mai ales de clasa politică românească, la 11 noiembrie 1995, părăsea această lume, a învolburărilor, „sărac lipit cerului", cum scria un contemporan.
P.S. Citiţi, vă rog, editorialul din numărul de azi al „Cuvântului liber", dedicat Seniorului.
https://www.cuvantul-liber.ro/news/86932/61/Noi-suntem-aici-deodata-cu-vremea
