Adstrat - s.n. folosit în lingvistică
Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui (fr. adstrat).
Documentele bizantine menţionează existenţa populaţiei româneşti organizată în „obşti săteşti" la nord de Dunăre. În secolul al VII-lea Strategicon, într-un tratat militar aminteşte de populaţia romanică (referirea se face la asemănarea dintre limba română comunăşi limba latină). Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea „Despre administrarea imperiului" mai precizează că această populaţie a venit din Roma… ceea ce menţiona şi cronicarul român aflat sub „cumplite vremi" că „de la Râm ne tragem."
Istoricul bizantin Kynnamos cel care „a bătut cu pasul teritoriul nord-dunărean locuit de valahi (valahi, olahi), adică de români, aminteşte în cronica sa că aceştia - românii - sunt veniţi demult din Italia. Şi în corespondenţa dintre Ioniţă cel frumos (1196-1207) şi Papa (de la Roma) specifică o idee centrală, originea latină a poporului român.
Printre vasalii Bizanţului se afla şi un urmaş al lui Dobrotici (de la numele acestuia vine denumirea statului feudal dobrogean, Dobrogea „noastră" de astăzi), care dezvoltă drumurile comerciale, iar Ivanco, influenţat de amploarea comerţului coloniştilor greci, „bate" monedă proprie.
Ca să destind puţin caracterul riguros al textului, îmi permit să introduc un joc de conjucţii şi locuţiunile conjuncţionale conclusive. „Prin urmare şi aşa deci / Este vorba despre greci / Aşadar şi prin urmare / Ei făceau comerţ pe mare…"
De ce am apelat la acest preambul, înainte de a prezenta lista de cuvinte din vechea greacă? Răspunsul este de partea noastrăşi anume pentru a susţine ideea că documentele bizantine (ca şi altele la care voi recurge tratând problema adstratului) cuprind date exacte despre existenţa românilor pe teritoriul nostru de astăzi. Dacă nu aş recurge la aceste documente poate că „unele influenţe ar tinde în mod exagerat, să fie mai mult decât influenţe…"
În Istoria limbii române, coordonator Alexandru Rosetti, este inclus capitolul Influenţa veche greacă. H. Mihăescu distinge două categorii, în ce priveşte cuvintele vechi greceşti.
În prima categorie sunt amintite cuvintele care au intrat în latinăşi au fost preluate de limba română ca şi cuvinte latineşti, de origine greacă, admagire (a amăgi), machinare, derivat din greacă, atestat în secolul al VI-lea, având sens tehnic (maşinărie). Martur, având sensul de martor (în limba română) şi sensul de martir (în limbile romanice occidentale).
Prospetus, cuvânt intrat în dialectul daco-român, dar existent şi în dialectele român şi meglenoromân: proaspit (adică în DEX proaspăt(ă), proaspeţi(-te). O evoluţie interesantă o are cuvântul cerc (mijloace de transcriere, folosind caractere greceşti, nu avem la îndemână) care ar fi gyurus: in gyro (adică în jur). Locuţiunea se află în latina dunăreană (română), dar şi în dialectul meglenoromân: dinzunat (înconjurat).
În tableta următoare vom prezenta lista cuvintelor greceşti. Limba greacă (alături de cea latină) fiind de mare cultură, dovadă că pe pereţii caselor din Pompei erau scrişi termenii: schola rhythmus, rhetorica (sursă: Op. Cit. p. 60)
