ROMÂNII DIN DIASPORA DONEAZĂ MEDICAMENTE PENTRU RĂNIȚII DE LA „COLECTIV"

Distribuie pe:

 FADERE, (Federația asociațiilor de români din Europa) a început astăzi cu sprijinul firmelor românești Lider Romproduct Activ și Tabita Tour, o campanie de strângere de medicamente ce vor fi trimise spitalelor din țară care tratează pacienții răniți în Clubul „Colectiv".

Ieri, am primit din partea Ministerului Sănătății, o listă cu medicamente și consumabile de care spitalele din România ar avea nevoie pentru tratarea pacienților de la Clubul „Colectiv".

Românii din diaspora au la dispoziție această listă pe care o vor consulta și cu care se vor prezenta la farmaciile din Spania pentru a găsi medicamente similare. De asemenea, furnizăm și o listă cu locurile unde pot fi strânse aceste medicamente. Săptămânal, ele vor fi trimise în țară, acolo unde este nevoie.

„În mod sigur și de această dată, românii din diaspora vor da dovadă de solidaritate cu cei din țară, așa cum au făcut-o de nenumărate ori și vor cumpăra aceste medicamente care vor ajuta la salvarea vieților celor răniți în această tragedie", a declarat Daniel Tecu președintele FADERE.

 

Presa FADERE

Daniel Tecu, președinte FADERE

Tel: 0034 60 60 60 660

 

Lasă un comentariu