Din ciclul „România fascinantă" - Mai uşor cu indignarea pe scări!

Oricât ai fi de ageamiu în materie de fotbal şi oricât te-ar frământa el de puţin spre deloc, n-ai cum să uiţi situaţia dramatică de pe teren, din 2003, când echipa României a ratat calificarea la Euro 2004 deoarece, la meciul Danemarca-România, în ticăloşia lui fără margini, arbitrul elveţian Urs Meier a prelungit repriza a doua, cu intenţia vădită ca ai noştri să piardă meciul. Din izvorul nesecat al folclorului oral au fost scoase la iveală tradiţionale înjurături, suculente şi pline de tainice înţelesuri. O pagină specială a fost deschisă pe internet, unde iubitorii jocului cu balonul rotund, chibiţii şi restul populaţiei puteau să-şi verse năduful pe acest Urs, sparge-i-s-ar cronometrul şi defecta-i-s-ar fluiericea, când i-o fi arbitrajul mai drag.

Problema, însă, a fost că subiectul a depăşit limitele gazonului, corul bocitoarelor a scos capul pe geamul de la baie şi lucrurile au luat-o, încet, pe arătură: e clar, România face obiectul unei conspiraţiuni mondiale, abil instrumentată de forţe oculte, Urs ăsta fiind un instrument în mâna celor care vor să ne distrugă fiinţa naţională şi să ne lase în… gazonul gol. Patrioţii de serviciu au făcut un amplu inventar al tuturor relelor şi belelelor care ne-au năpădit de-a lungul istoriei, invocând de-a valma: popoarele migratoare (avarii şi avarele, gepizii şi gepizele, agatârşii şi agatârşele), năvălirile tătare şi turceşti, dar şi lupta de la Rovine, movila lui Burcel, Toma Alimoş, Baba Novac, DNA, Consiliul Europei, structurile securisto-comuniste etc.

Dară pentru ce evocăm acest dramatic moment fotbalistic şi ce caută el în context? Pentru că, din nou, s-a umflat gogoaşa indignării, ca aluatul gata să dea peste marginile coveţii: suntem alarmaţi, revoltaţi şi sideraţi, stimaţi telespectatori, pentru că nişte tineri politicieni suedezi (membri ai Partidului Democrat de extremă dreaptă), puşi la şpiţ şi la patru ace, în costume de firmă şi gâtlegău de j'de mii de euro, întrebaţi fiind de ce s-au înţolit aşa de elegant, au răspuns: „Vrem să lăsăm o impresie bună… Nu vrem să arătăm ca un român jegos sau ceva de genul acesta".

…Ce mai freamăt, ce mai zbucium… Au urmat momente care ne-au afectat grav şi emoţional: cioporul de comentatori pe orice temă s-a adunat buluc în studiourile TV, să-şi verse năduful pe această nouă încercare de umilire, batjocorire şi discreditare a plaiului mioritic şi a trăitorilor de pe cuprinsul lui. Aceşti suedezi nesimţiţi - au decis în unanimitate vajnicii făuritori de opinie publică televizată - vor fi reclamaţi pe peste tot: la ONG-uri naţionale şi internaţionale, la forurile euroatlantice, la ambasadele ţărilor civilizate, la şeful de scară şi la asociaţia de proprietari, vor fi monitorizaţi şi urmăriţi şi-n gaură de şarpe şi chiar daţi în judecată la „cremenalul" de la Haga, să dea socoteală pentru vorbele proaste slobozite pe seama românilor. Telespectatorii să facă bine să-şi exprime, pe facebook şi prin sms, consternarea faţă de aceşti nemernici de suedezi. Dar, repede, să apucăm să ne crească rating-ul, stimaţi telespectatori, până nu se prinde concurenţa!

…Ce-ar fi, în materie de bălăcăreală, să aruncăm o privire, mai întâi, la noi în ogradă? Cităm, ca să nu mai lungim vorba, din literatura contemporană, din clasici români în viaţă, cum ar veni: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării". „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu". „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături". „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară (…), tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos". „Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC". Am citat din capodopera „Politice", de marele scriitor H.R. Patapievici, decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, pentru serviciile aduse culturii române.

O altă mostră de patriotism vine taman din Caracal, de la scriitorul Liviu Andrei (de a cărui operă nemuritoare pe facebook, precis a auzit toată lumea): „Nu mai vreau Transilvania asta jegoasă la mine-n ţară! Nu mai vreau ţiganii lu' şasăcai, bozgorimea clujeană hrănită din ieslea magazinului Sora, ardelencele urâte, bărbătoase la chip şi curve-n copite şi oamenii ăia ba uriaşi şi molâi, ba salcoţi (?- n.n.) la Emil Boc, de nu ştie nici dreacu ce rasă sunt! Numai rău ne-a adus Transilvania asta!" (sursa - Ziua de Cluj).

N-am auzit să-l fi întrebat cineva, vreodată, de sănătate pe scriitorul şi istoricul caracalean. Şi nici pe autorii manualelor alternative de spălat creiere, din care elevii aflau că Decebal „avea buze senzuale", Traian „era tuns cu breton", Ştefan cel Mare a fost cel mai mare afemeiat din tot Evul Mediu, Vlad Ţepeş a rămas în istorie „datorită filmelor care-l înfăţişează ca vampir", iar Eminescu era un ins „scund, negru şi murdar".

…„Mostre de gândire şi înţelepciune" pe culmile cărora junii suedezi de extremă dreaptă, stângă sau de centru nu vor ajunge niciodată, chiar dacă vor câştiga alegerile de pe strada sau din cartierul lor, aşa că… batista pe ţambal şi mai uşor cu indignarea pe scări şi pe sms!

Lasă un comentariu