LA ANIVERSARE

MOTTO: „Mamă, tu, țară, cuvântule sfânt!" (Adrian Păunescu)

Era o zi de toamnă plină de soare, de senin, de culoare, când am pornit spre Episcopia Covasnei și a Harghitei, luminați de gânduri bune, ca la început de drum, și animați de optimism, speranțe și idealuri nobile, ce aveau să se înfăptuiască, să prindă viață, să se concretizeze, prin acțiunile comune ale multor români, care au înțeles că unitatea în gând, în trăire, în simțire și în acțiune este esențială pentru locuitorii acestor meleaguri.

Era toamna anului 2005, acum 10 ani, când, după multe întâlniri, discuții, solicitări, aprobări și eforturi comune, la inițiativa unor personalități din județul Covasna, ce au redactat și au finalizat statutul, a fost înființat Forumul Civic al Românilor din Covasna și Harghita, prin aderarea unui număr considerabil de asociații din cele două județe, care, prin președinții lor și prin alți membri de onoare, din țară și de peste hotare, au reușit să organizeze, într-un moment de bun augur, această primă adunare, la Miercurea Ciuc, sub patronajul Înalt Preasfinției Sale Ioan Selejan, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Scopurile, obiectivele, liniile directoare, foarte clar și precis formulate în statut, erau nu doar niște jaloane, ci dorințele multora dintre noi, ce aveau să se materializeze prin acțiunile și manifestările ulterioare, din care avea să reiasă unitatea de gândire și de acțiune a tuturor, indiferent de opțiunea politică, a celor care considerau absolut necesară exprimarea opiniilor societății civile, a celor care vorbeau, gândeau și simțeau în aceeași limbă a strămoșilor noștri: limba română.

Conservarea moștenirii noastre sacre de veacuri, împreună cu păstrarea identității noastre naționale, a unității teritoriale și de limbă a românilor din aceste județe (la început două, mai târziu trei), prin aderarea asociațiilor nonguvernamentale și nonprofit din județul Mureș, a reprezentat o primă, constantă și complexă motivație a tuturor demersurilor și acțiunilor, uneori, de anvergură, întreprinse și concretizate de atunci și până astăzi de membrii Forumului

În volumul aniversar al Forumului, se află mare parte din aceste dovezi, care vor grăi mult mai mult, despre zilele și nopțile de zbucium ale celor care nu au uitat că noi, trăitorii în arealul transilvan, suntem cei ce trebuie să facem tot ce ne stă în putere spre a nu lăsa interesele meschine ale unora, dezbinarea și segregarea să distrugă acest pământ, al celor ce au luptat, și nu doar cu condeiul, pentru o Românie pe care o avem azi, cu toții, pentru acest stat național suveran, independent, unitar și indivizibil, pentru ca noi să avem tot ceea ce ne oferă, azi, acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu și de sângele străbunilor uciși pe câmpurile de luptă.

Trebuie să-i prețuim și să-i omagiem pe toți aceia care, prin toate mijloacele de care au dispus, au vorbit, au denunțat, au acționat în justiție pe cei ce au nesocotit legea, încălcând-o flagrant și desconsiderând adevărul istoric, realitatea, toate simbolurile noastre naționale, furând, jefuind și înșelând, cu zâmbetul pe buze, când s-au aflat în funcții importante, dar dând socoteală în justiție, când au părăsit funcțiile, pentru a popula penitenciarele. Trebuie să ne exprimăm considerația față de toți aceia care nu și-au vândut libertatea pe arginți, pe funcții, pe avantaje de tot felul, trecând în altă tabără, fugind cu lașitate în momentele dificile, în momentele de confruntare mai mult decât verbală.

În spiritul dreptății și al adevărului, trebuie amintit sprijinul multor români de pretutindeni, plecați departe de țară, dar care, prin mesaje, suport material și financiar, au aderat la ideile promovate de membrii Forumului. Le mulțumim, azi, tuturor, deși sunt convinsă că nu au așteptat gratitudinea noastră niciodată, pentru că au făcut eforturi cu gândul la toți cei ce au înfăptuit Unirea, la toți cei ce au murit pentru neam și pentru țară. Le mulțumim românilor din diaspora fiindcă au făcut lobby pentru România, pentru noi, arătând celorlalte nații că românii sunt muncitori, pricepuți, drepți, capabili de dăruire și demni de respect.

Pentru toate jertfele strămoșilor noștri și pentru toate suferințele și umilințele îndurate de-a lungul secolelor de poporul român, trebuie să le păstrăm memoria vie și Țara întreagă, având convingerea că o nație și o limbă dăinuie dacă avem conștiința trează și dacă eroii rămân, peste timp, în mentalul colectivității, drept repere sacre, intangibile și mereu omagiate, prețuite.

Toți aceia care nu și-au uitat Țara Mamă, toți aceia care sunt cu sufletul aproape de români și de România au o singură datorie: să țină minte că aparțin unui neam care, de secole, a uimit o lume întreagă, prin contribuția extraordinară la dezvoltarea științei și culturii universale, prin lupta neobosită, prin sacrificiile făcute, prin curajul și vitejia lor, prin rezistența în fața tuturor vicisitudinilor, iar dovezile și numele lor, ale eroilor, nu sunt puține la număr, indiferent unde ne îndreptăm privirea, în timp și în spațiu.

Pentru toți cei care au fost și sunt români, în gând și în acțiune, pentru toți aceia ce vor veni după noi, pentru toți cei ce simt și vorbesc românește, flacăra românească trebuie să dăinuie veșnic și faptele fiecăruia trebuie să dovedească mereu că „patriotismul nu-i brățară sau papion, sau pălărie. Să-l porți sau nu. Să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție. Te naști cu el. Ți-e-n datul sorții… Și de vândut n-ai cum să-l vinzi." (Tudor Gheorghe)

Și dacă te întrebi, dragă cititorule, pentru ce să purtăm în noi, mereu vie, flacăra iubirii de țară, pentru ce să fim mândri că suntem români și pentru ce se dau atâtea lupte, de secole, eu n-am să-ți mai explic de ce, ci am să-l las pe marele ADRIAN PĂUNESCU, cu glasul său binecunoscut și în alte vremuri, mai mereu zbuciumate, să-ți vorbească.

   

Mamă Țară

Cu lacrimi ti-aș scrie, bătrâna mea țară,

Un cântec făcut dintr-un lut absolut,

Copiii să-ți crească, dușmanii să-ți piară

Să fii viitor și prezent și trecut.

 

La tine eu vin înainte de luptă,

Și stau în genunchi și iertare îți cer

Și lancea îți jur să-mi rămână neruptă

Și dacă îmi ceri, pentru tine, să pier.

 

Ce ochi de lumină, ce ochi ai tu, MAMĂ,

Pe noi în lumină și milă ne crești,

Și vorbele tale curate ne cheamă,

Din toate străvechile Țări Românești.

 

Eu, MAMĂ, îți zic, dar aud că-ți spun, ȚARĂ,

Cu lacrima-ți scriu neștirbit jurământ:

Lumina din ochii tăi buni să mă doară,

Oricât s-o-ntâmpla să trăiesc pe pământ.

 

Și cum să te dau pentru alta pe lume?

Comerț cum să fac cu un deal de strămoși?

Al tău sunt eu ȚARĂ, cu fapte și nume,

Ca-n colț de batistă, pe steag, să mă coși.

 

Dă-mi pietre să car, dă-mi pe limbă țărână,

În oase, răstoarnă-mi fiertură de stea,

Acoperă-mi ochii și taie-mi o mână,

Al tău sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

 

C-a fost adevăr sau vis sau reclamă

De mic, am aflat un cuvânt, Dumnezeu,

Al LUI feminin îi ești tu, ȚARĂ MAMĂ,

Puterea supremă a tot ce-i mai bun.

 

Iubire deplină și fără condiții,

Nu-ți dau dacă-mi dai, ci-s al tău fiindcă sunt,

Prin mine, datori îți sunt încă sciții,

MAMĂ, tu, ȚARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT ! 

 

    

Lasă un comentariu