Că în viaţă nimic nu este întâmplător, că orice lucru (acţiune) are antecedente, a demonstrat-o, dacă mai era nevoie, nu doar „bomba" de la Târgu Secuiesc - prin care extremiştii unguri doreau să-i „panicheze" pe românii care participau la parada de 1 Decembrie -, ci şi suita de alte acţiuni provocatoare, pe care, dacă le-am enumera, ne-ar trebui câteva pagini de ziar. Cei care acum (extremiştii maghiari, adică) îi transmit „fratelui din secuime" (Beke Istvan) să reziste, erau (sunt) „prieteni la cataramă", cu toţi cei care comiteau acţiuni antiromâneşti.
La unul ne vom referi, în mod special: Csibi Barna - cel care l-a „spânzurat" simbolic pe Avram Iancu în urmă cu câţiva ani, trimis în judecată de procurorii din Miercurea Ciuc. El este unul dintre membrii fondatori ai Gárda Kulturális és Hagyományõrzõ Egyesület (Asociaţia de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască), care şi-a propus, printre altele, schimbări la Miercurea Ciuc. Acest superextremist dorea nu doar schimbarea denumirii străzii Mihai Eminescu în Attila, ci şi (atenţie!) îndepărtarea Monumentului Ostaşului Necunoscut din oraş, unde se sărbătoreşte anual Ziua Naţională a României. Mai mult, liderul Gărzii dorea organizarea unui referendum pentru schimbarea denumirii municipiului reşedinţă de judeţ din Miercurea Ciuc în Csikszereda.
Ce a mai făcut acelaşi Csibi Barna? Pe 7 iunie anul trecut, el a pus în vânzare, în oraş, 27 de tricouri inscripţionate cu mesaje, incitând la xenofobie, propagând idei revizioniste. Pe tricouri, el a inscripţionat harta Ungariei Mari, alături de masajele: „Pământul maghiar nu este de vânzare". Adică, potrivit procurorilor, un „îndemn, o incitare la revizuirea graniţelor statului român, de negare a suveranităţii României, care este de natură de a instiga la xenofobie şi de a promova idei xenofobe şi naţionalismul extremist în rândul etnicilor maghiari sau români?
Să notăm că mişcarea a luat fiinţă la Miercurea Ciuc, după ce organizaţia extremistă Garda Maghiară din Ungaria a fost scoasă în afara legii de justiţia din ţara vecină, iar, la noi, Garda este neînregistrată juridic.
Întrebarea este: cum au reacţionat autorităţile române? Ca, de obicei, palid! Deşi era la mijloc un subiect, precum autonomia teritorială, fostul preşedinte Traian Băsescu (ce să „dă", acum, mare patriot!) s-a mulţumit doar la a face o declaraţie anemică la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, spunând că: „noi nu îmbrăţişăm teoria autonomiei pe criterii etnice".
Poate, deloc întâmplător, lipsa fermităţii faţă de acest subiect, l-a făcut pe Kelemen Hunor (care atunci era ditamai ministrul Culturii!) să declare, după un CRU, că: „Autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc se va realiza în mod sigur!" Probabil, la Paştele Cailor! Căci este o naivitate, dacă nu chiar o tâmpenie ca vreun lider maghiar „cu scaun" (nu cu scaune) la cap să creadă vreodată că acest lucru va fi realizat, că vreodată art. 1 din Constituţie - care stipulează clar (şi nu este negociabil) că statul român este naţional, unitar şi indivizibil - ar putea fi schimbat de dragul unora ca Beke Istvan, Csibi Barna, Kelemen Hunor ori Marko Bela!
Cuvântul de ordine a fost, este şi va fi unul singur: „Descentraliza, da! Autonomie, nu"! Ceea ce nu înseamnă că, în viitor, nu vom mai înregistra, în Transilvania, răbufniri ale extremiştilor unguri!
