TEHNOCRAȚIA, ÎNTRE MIT ȘI UTOPIE

Circumscrisă unor paradigme sociologice și politologice prin care este vizat modul de organizare și conducere a societății, mișcarea tehnocratică are conexiuni cu anumite orientări de factură religioasă - profetică și mesianică, în mod deosebit cu unele orientări de factură mitologică, printre care un rol deosebit revenind mitului eroului salvator. Inspirată de asemenea mituri, doctrina tehnocrației apare pe fondul nevoii de salvare a societății într-un moment de criză și anarhie socială, și nici pe departe ca o consatantă a managementului politic și al suprastructurii sociale și politice prin diversele sale forme de guvernare. Pe acest fond salvator a apărut mitul prometeic, care a fost transferat ulterior în plan filosofic și sociologic, asupra cărora nu voi insista. În plan sociologic s-a remarcat orientarea reprezentată de socialistul utopic francez Saint Simon (în care se origina ideologia anticapitalistă, marxismul) și sociologul american T. Veblen, care subliniau rolul specialiștilor în conducerea administrativă, în mod deosebit cel al inginerilor. Nu în mod întâmplător, chiar denumirea acestei noi forme de guvernământ fiindu-i atribuită unui inginer american, W.H. Smyth, care a descris tehnocrația ca fiind „guvernarea poporului prin intermediul funcționarilor publici, oamenilor de știință și a inginerilor", nu oriunde ci în cadrul procesului industrializării și al societății capitaliste, unde rolul intelectualității tehnice era decisiv în acele vremuri.

Într-un asemenea context al metamorfozării social-politice, elita și puterea politică ar urma să dispară de pe scena politicii și să fie schimbată în elită tehnocratică, sau după alți exegeți ai tehnocrației, în elită politico-administrativă. Asemenea schimbări de formă și la nivelul suprastructurii, atrage schimbări și în planul structurii sociale, astfel că ceea ce desemnăm prin clasă politică, ca principală structură socială și de grup, să fie substituită cu o așa-numită nouă clasă tehnico-birocratică, iar societatea, pe fondul acestor schimbări, să devină o societate corporatistă capitalistă multinațională, puterea dominantă revenind puterii corporatist-elitiste și nu clasei politice. Plecând de la o asemenea premiză, tehnocrația și elita tehnocratică sau simbolică se dorește să devină o nouă formă de guvernământ  în cadrul sistemelor de guvernare, controlată de tehnicieni, îndeosebi de experții tehnici, ca alternativă la acea structură de guvernare în care conducerea politică o dețin factorii politici, în mod deosebit în regimurile politice democratice și nu numai.

O asemenea sintagmă ce definește actualul Guvern Cioloș, cu miniștrii atât de „performanți", unii „de doi lei", parafrazând pe una dintre expertele în domeniul financiar comunitar european, și cu un vice prim-ministru sociolog și salvator al neamului, care percepe statul român ca a fi un „stat obez, agresiv și neproductiv" - probabil ineficient, cum se evaluează eficiența unei asemenea puteri politice, rezultă din chiar etimologia cuvântului, putând fi tradusă prin puterea bazată pe competență în diverse domenii de activitate și specialități, politica implicând o asemenea competență, nefiind o activitate lăutărească, după cum o practică cei mai mulți politicieni, dimpotrivă, prin responsabilitatea și autoritatea deținută putând fi considerată cea mai înaltă profesie. Un asemenea guvern tehnocrat trebuie să dispună atât de competențe manageriale-politice, fiind prin definiție o structură politică dependentă de idealurile politice, cât mai mult de competențe specifice în domeniu, ceeea ce rămâne în ambele domeniii enunțate doar la nivel de ipoteză.   

Astfel, prin această formă iluzorie de guvernare tehnocratică este ignorat rolul politicului în conducerea societății și implicit rolul poporului-demosului prin intermediul democrației. Desigur, o asemenea formă de guvernare era promovată și susținută întru cu totul alt context economic și social-politc decât cel prezent, atunci când susținătorii tehnocrației încercau să rezolve unele așa-zise dileme și derapaje de natură economică, politică și morală, prezente și la noi, care, după exegeții acestei doctrine politologice și sociologice, ar dispărea prin promovarea și adoptarea acestei noi forme de guvernare, idependente politic și cu o mare putere de influențare în planul dinamicii social-economice. Se impune o întrebare, fie ea și retorică: ce urmărește această nouă structură de guvernare astăzi și la noi, în contextul în care în mod asimetric și ipocrit sunt promovate alte interese decât ale celei mai năpăstuite categorii sociale - a tinerilor, prin înghețarea salariului minim pe economie și alte acțiuni politice prohibitive, dar prin unele privilegii acordate unor structuri ale puterii și a unor înalți demnitari, adâncind inegalitatea socială și frustrările acestei categorii sociale majoritare discriminate? Răspunsurile pot fi ușor intuite, în primul rând prin efectele posibile, fiind afectată atât democrația prin îngrădirea unor drepturi și libertăți, cât și configurația întregului sistem politic și social, prin exacerbarea discreționară și discriminatorie a unor facilități și oportunități a celor care regizează din umbră aceste schimbări de formă și conținut în defavoarea a ceea ce era desemnat prin democrație. În prezent o asemenea formă de guvernare are la bază principiul austerității și a unor iluzii legate de progresul social prin practicile politice promovate și incompetența unor pretinși experți, uitând că mandatul acestui guvern este pe termen limitat, fiind deconspirat în acest mod propriile intenții disimulate ale celor care au propus acești așa-ziși eroi salvatori cu aură mitologică, și care nu sunt altceva decât niște impostori creați de propriile lor fantasme utopice, după chipul și asemănarea celor care i-au lansat în spațiul politic românesc într-un context economic care nu reclama cu necesitate intervenția pretins salvatoare a acestora. 

Lasă un comentariu