Undeva, într-un cătun uitat de lume, într-o casă dărăpănată, locuiau două suflete: o mamă şi fiul ei, un băieţel de cinci ani. Erau foarte săraci. Tatăl băiatului era la închisoare. Furase dintr-o autoservire o pâine, ca să o ducă acasă, dar a fost prins şi apoi condamnat la închisoare pe doi ani. Mama şi nu aveau cum să ştie că, undeva, în Franţa lui Victor Hugo, un bărbat pe nume Jean-Valjean fusese prins şi condamnat în temniţa grea, tot pentru că furase o pâine.
Mama, slabă şi amărâtă, muncea cu ziua, pentru a avea ce să pună pe masă băieţelului. Spăla la râu rufele celor bogaţi din sat, neavând, cum au astăzi la îndemână cei care spală, o maşină automată. Iar băieţelul mergea aproape zilnic la cerşit.
Într-o iarnă, când mai erau două săptămâni până la Crăciun, băieţelul a mers la oraş. Acolo, luminat feeric, cu beculeţe şi steluţe, era un târg de iarnă. Erau mulţi copii fericiţi care, alături de părinţi, mâncau alune prăjite, cozonaci, halva şi ciocolată. Băieţelul sărman s-a oprit la o gheretă, unde se vindea turtă dulce. Vânzătorul a observat cum băieţelul privea trist spre turtele viu colorate. La întrebat: ,,Vrei o turtă?". Ochii puştiului s-au luminat... A primit o turtă mare roşie, în formă de inimă.
Pornind spre casă, el a trecut printr-un parc, unde de pe o creangă pe alta, printre brazi şi stejari, săreau şi se zbenguiau veveriţe poznaşe, obişnuite să primească mâncare de la trecători. Deodată, o veveriţă roşcată a sărit pe braţul stâng al băieţelului. Îl privea cu nişte ochi negri, sfredelitori. Dorea să ciugulească din turta roşie în formă de inimă. Băieţelul a rupt jumătate din turta dulce şi i-a dat să o mănânce. Când mânca din turtă, veveriţa îl privea insistent cu ochii ei catifelaţi şi negri. Dar, când el a dat să plece, veveriţa i-a adus din vârful unui brad, un con mare de brad. Fericit, băieţelul a pus conul de brad la piept şi a fugit acasă. Acolo, mama cea sărmană şi obosită i-a ascultat povestea şi a zâmbit trist. Au adormi amândoi flămânzi şi înfriguraţi.
Spre dimineaţă, băieţelul a visat că veveriţa parcă îi vorbea şi îl soma să privească atent conul de brad. Când s-a crăpat de ziuă, băieţelul şi marna lui au văzut uimiţi, cum conul de brad pus pe masă strălucea feeric: era din aur masiv. Au fugit-repede la o bijuterie să se convingă. Şi bijutierul a confirmat: conul de brad era din aur de 24 de carate. L-a întrebat pe băieţel de unde are conul, iar băieţelul i-a povestit întâmplarea cu veveriţa care îi mâncase jumătate din turta dulce. Bijutierul care era un om cu frica lui Dumnezeu, a înţeles că întâmplarea fusese un miracol divin dinainte de Crăciun. A cumpărat conul de aur cu o sumă mare de bani.
Şi pentru prima dată, după mult timp, mama cea săracă a cumpărat un brăduleţ şi l-a împodobit cu beteală, bomboane şi portocale. Băieţelul tocmai mânca o portocală, când uşa s-a deschis şi în prag, cu părul lins, a apărut tatăl său...
Afară, pe pervazul geamului, o veveriţă neastâmpărată îi privea cu ochii ei umezi şi catifelaţi. Îşi îndeplinise misiunea...
Şi mai este vorba aceea, din popor, care spune că există DAR DIN DAR...
P.S. Întâmplarea conţine o fărâmă similară din copilăria subsemnatului pe care intenţionez s-o relatez în povestea următoare.
