Vestea că, după incidentele grave care au avut loc la Târgu-Mureș, cu prilejul celor două marșuri, din 10 martie, ale secuilor, din anii 2013 și 2014, președintele Consiliului național secuiesc, Izsak Balasz, a mai avut obrazul să ceară o nouă aprobare pentru o asemenea acțiune de proporții, agresivă și destabilizatoare, a produs fiori târgumureșenilor. Neliniștea se resimte mai ales în rândul populației românești, majoritare, contra căreia este ,de fapt, organizată demonstrația, și care se vede din nou umilită, jignită și „trimisă la origini".
Să sperăm însă că cei care au căderea să soluționeze cererea vor avea gândul cel bun și vor da o soluție adecvată, pentru a se putea pune capăt pentru totdeauna unor asemenea forme de manifestare extrem de periculoase, nu numai pentru stabilitatea zonei, ci și a țării, pentru menținerea liniștii și a climatului de bună conviețuire interetnică.
Ceea ce vor liderii, secuii manipulați au demonstrat recent, cu prisosință, la Târgu- Secuiesc cu prilejul Zilei Naționale a României, și aceasta ajunge.
Pentru a lămuri și mai bine lucrurile am crezut de cuviință să publicăm câteva episoade din cartea document a scriitorului reghinean, Alexandru Ceușianu, intitulată „Vremuri de osândă", recent apărută la Târgu-Mureș în care sunt descrise cu lux de amănunte „Gesta Hungarorum " , adică faptele (atrocitățile) ungurilor la Reghin, în timpul Revoluției de la 1848, în care, din păcate, secuii au excelat. Mișcați de vântul de libertate ce adia dinspre Franța, evenimentele s-au desfășurat după tipicul din decembrie 1989. Valul de revoluție i-a entuziasmat pe toți, sașii românii și ungurii declarându-se deopotrivă frați. Aceasta până în momentul semnării unilaterale de către Kosuth Lajos a decretului de alipire forțată a Transilvaniei la Ungaria, decizie abuzivă care nu a convenit nici sașilor și nici românilor. Ca urmare, atât sașii, cât și românii s-au revoltat, iar , autoritățile maghiare, cu sprijinul secuilor, chemați să facă ordine „au pus șaua pe ei". Închipuiți-vă ce a însemnat venirea în zonă a unei armate de circa 20.000 de secui, și ce atrocități au săvârșit aceștia. Dar să lăsăm răspunsul pe seama autorului cărții.
Uniunea (I)
Vestea răsmiriții din Februarie 1848 din Paris cade ca o scântee incendiară. Nemulțumirile colcăinde se condensează; masele devin compacte și luate de curent, - mătură printr-o scurtă șuvoire de energie întreg pâinjenișul absolutistic. La 13 Martie 1848, Metternich, constrâns de mulțimea răsculată în Viena, își prezintă demisia scriind: „Mă înclin în fața unei forțe mai înalte decât puterea Domnitorului."
Este o adevărată rostogolire seismică, incalculabilă în urmările sale. Catapeteazma autocrației se năruie și mormintele popoarelor se deschid. Deșteptarea din somnul de moarte se manifestă cu o putere impresionantă. Noua evanghelie politică străbate până în cele mai adânci straturi ale poporului și Câmpia Libertății din Blaj este martora falnică a majestății poporului român, întrunit la 3/15 Mai 1848 să-și afirme voința națională. Un imn străbate sufletul tuturor popoarelor subjugate: imnul închinat libertății - frăției - egalității.
Ceea ce pentru neamul nostru era mijitul zorilor, pentru alții însemna crepusculul privilegiilor. Sașii mai cu seamă aveau intuiția justă că sbuciumul provocat de ideile revoluționare nu le putea aduce decât pierderi. De-aci atitudinea de surdă rezistență a orașelor săsești împotriva înnoitorilor. Evenimentele din Viena și pe urmă cele din Budapesta treziră o imensă stupoare. Ludovic Kossuth, apostolul independenței maghiare, adresase, la 15 martie 1848, faimosul său ultimat către Curtea imperială, cuprinzând în 12 puncte revendicările poporului unguresc; ultimul punct enunța uniunea Transilvaniei cu Ungaria, vânzolind astfel și această provincie - pană atunci supusă direct coroanei de Habsburg - în vârtejul revoluționar.
Filtrul cenzurei nu mai funcționează. Veștile trec din gură în gură și ecoul stârnit amenință pretutindeni liniștea patriarhală. Bărbații care stau în fruntea treburilor publice în orașele ardelenești, nu sunt deprinși cu stări excepționale. Își frământă mâinile și întorc ochii spre cer, simbolizând clasic neputința omenească. În Reghin - orășel situat la confluența râului Gurghiu cu Murășul, cu o populație pe atunci de 5.000 suflete, în majoritate sași - lucrurile se petrec la fel, ca în alte părți. Administrația orășenească este în mâna sașilor; compunerea consiliului e tipică. Tot oameni chiaburi, migăloși, inerți - cu un primar anchilozat în tradiție. Discută zile de-a rândul asupra celor mai mărunte lucruri și se agită tumultuos în contra injoncțiunilor neliniștitoare ale forurilor administrative maghiare. În jos, față de pacinicii locuitori ai orașului, afișează cu multă aroganță atotputernicia. Elementele turbulente care s-ar atinge de autoritatea birocratică a consiliului orășenesc, trebuiesc mazilite A pățit-o protopopul unit - marele cărturar Petru Maior-la 1803, când se încăpăținase să dureze temeliile bisericii sale pe teritorul destinat de consiliu pentru grajdurile orășenești.
Alegerea celor șase comandanți de companii și a șefului suprem al gardei s-a întâmplat bineînțeles după ritual democratic. Lumea adunată cu mic și mare la serbarea câmpenească din pădurea apropiată l-a votat cu însuflețire pe Toma Fritsch ca șef al gardei, conferindu-i gradul de maior, și pe Samoilă Szabo, Samoilă Melzel, Carol Hellwig, Samoilă Traugott Fritsch, Mihail Orendi și Samoilă Wermescher, comandanți de companie, conferindu-le gradul de căpitani. Apoi, în calitate de cetățeni care nu disprețuesc veselia, au petrecut până târziu, înapoindu-se seara, cu fanfara în frunte, în oraș.
Pornite pe panta concesiunilor, lucrurile nu puteau să se oprească la jumătate cale. La câteva zile după formarea gardei cetățenești, se înfățișă la primarul orașului S. W. Wagner o delegație dintre cei mai reprezentativi bărbați din Reghin, solicitând din nou permisiunea de -a ține o întrunire publică. Era Vinerea Patimilor și primarul, vădit intimidat și tremurând de emoție, dădu încuviințarea pentru ziua viitoare. Act înduioșător și memorabil, mai ales pentru puținii români cari locuiau pe timpul acela, în oraș.
Reprezentanții tuturor naționalităților au fost invitați la această întrunire - cea dintâi întrunire politică din Reghin, ținută în curtea bisericii săsești. Au vorbit toți cei cari aveau ceva de spus despre libertate, despre frăție și egalitate. Sași, Unguri și Români s-au îmbrățișat pe urmă în uralele mulțimii și, după acest act de solemnă înfrățire, lumea a pornit cu torțe și fanfare să-i colinde pe slujitorii altarelor tuturor confesiunilor, cerându-le binecuvântarea.
În timpul acesta, pe arena politică din capitala Ardealului se montau ultimele preparative pentru convocarea dietei. Cuvântul lui Kossuth se cerea respectat. Uniunea Transilvaniei cu Ungaria trebuia votată cu orice preț. Lucrul nu era tocmai ușor, fiindcă Sașii tergiversau și Românii se rostiseră categoric împotrivă.
De-aceea mijloacele de intimidare trebuiau aplicate cu supremă înverșunare. „Unio vagy halal!" - „Uniune sau moarte!" era lozinca de întâlnire, stimulentul de-a fanatiza masele și strigătul terorist al cetelor ce cutreierau străzile Clujului.
Sub imperiul unui asemenea program politic, este evident că actului de înfrățire a naționalităților, pecetluit la Reghin cu atât de naivă însuflețire, i se pregătea cea mai crâncenă desmințire.
(va urma)
