De ce nu vor românii un nou marş al secuilor la Târgu-Mureş?

Vestea că, după incidentele grave care au avut loc la Târgu-Mureş, cu prilejul celor două marşuri, din 10 martie, ale secuilor, din anii 2013 şi 2014, preşedintele Consiliului naţional secuiesc, Izsak Balasz, a mai avut obrazul să ceară o nouă aprobare pentru o asemenea acţiune de proporţii, agresivăşi destabilizatoare, a produs fiori târgumureşenilor. Neliniştea se resimte mai ales în rândul populaţiei româneşti, majoritare, contra căreia este ,de fapt, organizată demonstraţia, şi care se vede din nou umilită, jignităşi „trimisă la origini".

Să sperăm însă că cei care au căderea să soluţioneze cererea vor avea gândul cel bun şi vor da o soluţie adecvată, pentru a se putea pune capăt pentru totdeauna unor asemenea forme de manifestare extrem de periculoase, nu numai pentru stabilitatea zonei, ci şi a ţării, pentru menţinerea liniştii şi a climatului de bună convieţuire interetnică.

Ceea ce vor liderii, secuii manipulaţi au demonstrat recent, cu prisosinţă la Târgu-Secuiesc cu prilejul Zilei Naţionale a României, şi aceasta ajunge.

Pentru a lămuri şi mai bine lucrurile am crezut de cuviinţă să publicăm câteva episoade din cartea document a scriitorului reghinean, Alexandru Ceuşianu, intitulată „Vremuri de osândă", recent apărută la Târgu-Mureş în care sunt des-crise cu lux de amănunte „Gesta Hungarorum", adică faptele (atrocităţile) ungurilor la Reghin, în timpul Revoluţiei de la 1848, în care, din păcate, secuii au excelat. Mişcaţi de vântul de libertate ce adia dinspre Franţa, evenimentele s-au desfăşurat după tipicul din decembrie 1989. Valul de revoluţie i-a entuziasmat pe toţi, saşii, românii şi ungurii declarându-se deopotrivă fraţi. Aceasta până în momentul semnării unilaterale de către Kosuth Lajos a decretului de alipire forţată a Transilvaniei la Ungaria, decizie abuzivă care nu a convenit nici saşilor şi nici românilor. Ca urmare, atât saşii cât şi românii s-au revoltat, iar autorităţile maghiare, cu sprijinul secuilor, chemaţi să facă ordine, au pus şaua pe ei. Închipuiţi-văce a însemnat venirea în zonă a unei armate de circa 20.000 de secui, şi ce atrocităţi au săvârşit aceştia. Dar să lăsăm răspunsul pe seama autorului cărţii.

 

Se tulbură apele (II)

Ordinea publică din Reghin era păzită de garda civilă după tipic militar.

Propaganda unionistă zmintise cumpătul populaţiunei maghiare. Elementele conducătoare ţineau cu tot preţul, ca flamura gardei civile să poarte culorile naţionale maghiare, câtă vreme Saşii - în majoritate - aleseseră tricolorul german - negru, roşu, auriu - decorat cu emblema Transilvaniei.

Zadarnic conveniseră Saşii în ultimul moment să tivească flamura cu panglicuţe roşu, alb, verde, conflictul isbucnit nu putu fi aplanat. Ungurii se retrăseseră îndârjiţi, denunţând orice colaborare cu Saşii şi provocară cu prilejul târnosirii steagului un imens şi semnificativ scandal.

Era a doua zi de Rusalii şi în mijlocul spaţioasei pieţi din Reghin se adunase toată suflarea săsească din oraşşi din jur. În clipa când venerabilul preot ev. lut. Orendi rosti formula sacramentală de sfinţire a drapelului, se auzi dintr-o dată mare gălăgie dinspre clădirea cu etaj unde era adăpostită poşta. Sticlele unui geam săriră în ţăndări şi în gardina ferestrei apăru, sfidător, steagul unionist cu tricolorul maghiar. Dacă ar fi putut presimţi Saşii evenimentele ce urmau să se petreacă în scurtă vreme la Cluj, de sigur că nu ar fi îndrăsnit să înfrunte orgoliul unguresc, aşa însă culorile arborate dispărură repede şi sfinţirea flamurei se desăvârşi fără alt incident.

Peste câteva zile, la 29 mai 1848, se întruni dieta din Cluj. Fastul protocolar al deschiderii se inaugura cu un ceremonial de senzaţie. Generalul Puchner, comandantul armatei regulate din Transilvania şi comisar împărătesc, citi mesajul de tron în limba maghiară. Aşa ceva nu se mai întâmplase nicicând şi delirul mulţimii fanatizate nu mai cunoştea margini. Galeriile înţesate isbucniră frenetic: „Trăiască Uniunea!" Ritualul obicinuelnic este înfrânt. Programul lucrărilor legislative este pervertit. În cea de a doua şedinţă, din ziua următoare, va trebui să se voteze înainte de toate legea asupra uniunei cu Ungaria. Saşii sunt de faţă, copleşiţi de apostrofe şi zadarnic încearcăsă pună în aplicare tactica lor de tărăgănire. Baronul Vesselenyi tună. Deputaţii încinşi cu săbii agită mânerele, Baronul Kemeny provoacă pe membrii dietei, care înţeleg să facă opoziţie uniunei, să ia cuvântul. E o tensiune irespirabilă în sală. Saşii aşteaptă încremeniţi să se întâmple ceva. De-afară vuie poporul; agitaţia a sporit la paroxism. Deputatul - de tristă faimă - Ladislau Berzenczei - a deschis geamul şi anunţă votarea uniunei cu unanimitate. Tumultul ce urmează nu se mai poate descrie. Şi astfel „făcutu-s-a uniunea".

De-acu nu mai există nici o stavilă legală pentru libera afirmare a supremaţiei maghiare în Transilvania. Un simulacru de alegeri pentru parlamentul din Budapesta complectă farsa. Ţara stătea sub Opresiunea dictatorului Kossuth, care ştia admirabil exploata şovăirea factorilor conducători din Viena. Împăratul Ferdinand al V-lea, mult prea slab să înfrunte vitregia vremurilor, n-avu altă ieşire decât să sancţioneze uniunea Transilvaniei cu Ungaria la 10 Iunie 1848. Uneltirile Românilor şi Saşilor de-a împiedeca la Innsbruck promulgarea legii se dovediră neputincioase. Prea era nesigură situaţia, ca tronul să se expună unei eventuale rupturi.

Ori Kossuth tocmai ruptura o sârguia din toate puterile sale. Parlamentul, cedând uşor sugestiilor sale, îi vota la 11 Iulie 1848 un credit extraordinar de 42 milioane florini pentru dotarea armatei naţionale şi dreptul de-a înrola un contingent de 200.000 recruţi. Ţinta urmărită era precisă. Independenţa Ungariei.

Mobilizarea sentimentului patriotic al ungurilor nu întârzie sâ-şi arete roadele. În Târgu-Mureş - cadrele militare nou formate erau copleşite de oameni. Trupele regulate sub conducerea colonelului August - un bătrânog tembel şi incapabil -tolerau nepăsătoare primejdioasa organizare a honvezilor şi husarilor lui Kossuth.

Situaţia era cu atât mai gravăşi indolenţa garnizoanei din Tg.-Mureş cu atât mai condamnabilă, cu cât regimentele secueşti de graniţă se grăbirăsă se declare făţiş pentru Ungaria şi cauza maghiară. Crezul naţional maghiar devenise o cumplită realitate, de care trebuiau să se teamă atât Saşii, cât mai ales Românii.

Abia scăpaţi din iobăgie, cruzimea sbirilor apăsă greu asupra satelor. Trupele năimite de nemeşii locului nu cunoşteau cruţare, începând cu măcelul din comuna românească Mihalţi, întâmplat la 2 Iunie 1848, atrocităţile sângeroase de la Luna, Abrud şi Sâncrai se ţinură lanţ.

În comuna Petelea din apropierea Reghinului, se produse pe la mijlocul lunei august 1848 un incident semnificativ pentru evenimentele ce aveau să urmeze. Sătenii saşi purtaseră proces îndelungat cu baronul Bornemisa din Apalina pentru păşunea cunoscută sub numele de Chirirât (Kirâlyret) în extindere de aproximativ 600 jughere. Nemulţumiţi de veşnica amânare a procesului şi încrezători în drepturile lor, se introduseră în posesiunea locului. După uniune baronul Bornemisa le pregăti o crâncenă desamâgire. Două companii secueşti de graniţă - a 12-a şi 13-a - îşi făcură apariţia în sat, să pedepsească încumetarea Saşilor. O amendă de 15.000 florini şi împilarea de a întreţine timp de două săptămâni trupa armată cu hranăşi locuinţă satisfăcu pentru moment pofta de răzbunare a baronului.

Cetăţenii din Reghin se alarmară. Faţă cu manifestarea de forţă a trupelor secuieşti din Petelea şi continua sporire a efectivelor militare din Tg.-Mureş trebuia căutat sprijin din afarăşi cu posibilă urgenţă. De aceea nu poate mira pe nimeni că la data de 7 Septemvrie 1848 - într-o zi de târg săptămânal - intră avangarda regimentului II de grăniceri români din Năsăud în Reghin. Câţiva husari secui, care se aflau întâmplător în piaţă, începură să-şi bată joc de feciorii români; Grănicerii, observând atitudinea provocatoare a Ungurilor, îi luară la bătae, - umilire ce avu cumplit răsunet în tabăra ungurească.

Venirea avangardei de grăniceri avea de altfel un scop binedefinit: înrolarea glotaşilor români în armata regulată. Comandantul regimentului II grăniceri, colonelul Urban, preluase de curând comanda şi, având instrucţiuni personale de la Curtea imperială, făcu intense pregătiri pentru sporirea forţei armate. Un apel lansat cătră populaţiunea românească să între în serviciul militar, avu un imens răsunet. Românimea din Năsăud, Bistriţa şi valea Mureşului, dornică să-şi dobândească drepturile politice, se înrola în număr considerabil sub steagurile împăratului. Instinctul naţional presimţea năpasta. O sumbrăşi inexprimabilă presiune domina sufletele. Linişte aparentă - ca-n faţa viforului. De nicăiri nici o mişcare. Din Tg.-Mureş cuvântarea contelui Toldalagî din adunarea Secuilor, ţinută la 5 Octomvrie 1848, răsună astfel:

„Acei care ţin cu împăratul şi sunt împotriva uniunei sunt trădători ai ţării şi duşmanii poporului maghiar".

Lasă un comentariu