În deşert se tulbură tot muritorul

Un cerşetor a pătruns în grădina unui rege într-o dimineaţă, devreme, când regele îşi făcea plimbarea în sânul naturii neînconjurat, ca de obicei, de sfetnici şi de paznici. Cerşetorul pândise anume acel moment când regele era singur, altfel nu s-ar fi putut apropia de el. Dând cu ochii de el, regele s-a încruntat şi a spus:

- Ce e cu tine aici? De ce îmi tulburi liniştea şi pacea? Ce vrei? Spune şi vei căpăta.

Cerşetorul a răspuns:

- O pace care e tulburată, nu e pace. Iar o linişte care poate fi tulburată e doar un vis, nu e o realitate. Regele s-a uitat mai bine la cerşetor şi şi-a spus: „Nu pare să fie un cerşetor de rând, asta-I sigur”. Cu glas tare, a repetat:

- Ce vrei? Spune şi vei primi.

Cerşetorul a răspuns:

- Uite, am castronul acesta cu care cerşesc, în care oamenii îmi aruncă câte un bănuţ. Vreau să mi-l umpli cu ce te lasă inima, cu orice. Umple-mi-l şi voi pleca.

Ca să scape mai repede de el, regele şi-a chemat vistiernicul şi i-a poruncit să umple castronul cu pietre preţioase. Dar, ce să vezi? Cum erau turnate în castron, diamantele, rubinele, safirele şi alte pietre preţioase dispăreau. Regelui nu-i venea să creadă, dar nici nu acceptă să fie învins de un cerşetor, aşa că i-a poruncit vistiernicului să mai toarne până se umple castronul. Şi aşa, s-a dus visteria regelui şi castronul era tot gol! Disperat, regele l-a implorat pe cerşetor să-I spună care era secretul acelui castron. Cerşetorul a râs şi a spus:

- Ăsta nu e un castron de cerşetor ca toate celelalte. L-am făcut dintr-un craniu de om. Nu şi-a uitat vechile obiceiuri. În capul unui om poţi să bagi orice şi el va cere mereu tot mai mult, niciodată nu se va sătura, nu va fi plin. El rămâne mereu un cerşetor.

Din volumul „Tinda Raiului - ofertă nelimitată” se găseşte la Catedrala Mare

Lasă un comentariu