„CAVALERII" APOCALIPSEI Noua „ordine" culturală

Distribuie pe:

„Autointitulatele elite româneşti suferă de autarhie mentală şi sentimentală. Nu simt România fiindcă n-au stat niciodată faţă în faţă cu Viaţa. Au perceput-o indirect, prin abstracţiuni exterioare, în loc s-o perceapă concret, din interiorul Bisericii vii. Iată de ce nu-şi înţeleg nici aproapele şi nici neamul, şi tot mută discuţia pe terenul abstract al omului cu drepturile lui universale, al naţiunii, al imperiului şi al altor construcţii asemănătoare" (O. Hurduzeu, profesor la Universitatea din Stanford).

„Paradisul terestru" al viitorului, impus nouă printr-o „spălare a creierului", realizată deocamdată cu mijloace blânde, va avea la bază o cultură hedonistă cu specific materialist, ateist, senzualist şi antihrist. Sub acest „tăvălug" al „ordinii noii culturi", societatea umană va fi ca şi anesteziată de dictatura ideologiei dominante a „corectitudinii politice", iar scopul ei real nu va fi nici cel de a-l face pe om mai fericit, nici de a-i ajuta în chip autentic pe minoritari, ci acela de a încerca să distrugă Sfânta Biserică şi familia tradiţională. Un rol de seamă în această corupere diabolică a sufletului şi a minţii, prin deformarea şi redefinirea normalităţii până la tâmpirea populaţiei, îl va juca instituţia Televiziunii şi, evident, „elita" distructivă. Astfel de „intelectuali", cu caractere exclusiviste şi extremise, vor recurge în mod rasist, intolerant şi xenofob la cele mai teribile forme de manipulare în masă. Vom fi manipulaţi, din ce în ce mai mult, prin filme, cărţi, ziare, ştiri de telejurnale, emisiuni inepte de divertisment, site-uri pentru adulţi etc. Se va ajunge la o asemenea mediatizare a desfrâului, considerată ca fiind „arma" numărul 1 în controlul şi reducerea populaţiei, încât victimele care îi vor cădea vor fi mai numeroase decât cele provocate de cancer, droguri sau teroare. Şi iată cum, stimaţi cititori, întreţinerea în masă a psihozei sexuale va învinge tortura clasică, iar adevăratul terorism internaţional va fi mascat de o vorbărie cu totul mincinoasă despre Minunata Lume Nouă care ne aşteaptă. Iar într-o astfel de „civilizaţie" a viitorului, de tip gay, creştinilor le va fi interzis legal să critice moravurile existente atunci, deoarece - nemaiexistând noţiunea de păcat în terminologia juridică - majoritatea omenirii va deveni sclava minorităţilor şi va fi obligată să dea socoteală pentru „prejudecăţile" exprimate. Atunci, la „mare trecere" vor fi acei „specialişti" în psihologia freudiană, adepţi ai inversării valorilor, în venerarea sinelui, în promovarea feminismului în toate domeniile, în (de)formarea tineretului (în sensul libertăţii erosului) prin introducerea Educaţiei sexuale în şcoli, în degenerarea colectivă prin „emancipare" ...până la vulgarizarea limbajului şi degradarea cu muzică rock' n' roll! Abia în acele zile, părinţii vor avea ocazia să îşi vadă descendenţii cum cad pradă stărilor de transă provocate de consumul în masă al drogurilor şi de satisfacerea cu orice preţ a plăcerilor îndeosebi sexuale (puţini ştiu că în Danemarca, fiind campioana europeană la introducerea Educaţiei sexuale în şcoli, statisticile contrazic motivele invocate pentru a o introduce: violurile au crecut cu 300%, bolile sexuale - cu 250%, graviditatea s-a dublat, iar avorturile au crescut cu 500%!

În ce priveşte România, unde acţionează împotriva intereselor poporului român o puzderie de ONG-uri, înmulţite peste noapte ca ciupercile, psihoza inventării noilor drepturi pentru minorităţi a cuprins şi unele capete „înfierbântate" de ideile „corectitudinii politice" şi globalizării. La mare „cinste", în media autohtonă, sunt fel şi fel de inşi, întrebaţi sau nu, care se întrec zilnic în a-şi denigra propriul popor (?) fără nici o reţinere, aruncând în derizoriu valorile autentice ale istoriei naţionale şi înfierând cu „mânie proletară" tot ce are mai frumos identitatea neamului românesc! Iar de aici - şi până la cât de „alese" sunt minorităţile - nu mai este nici măcar un singur pas...

 

Lasă un comentariu