OASPEŢII „PUNŢILOR DE LUMINĂ"

Ediţia din primăvară a PUNŢILOR DE LUMINĂ va avea ca invitat un scriitor mai neobişnuit: Excelenţa sa domnul Ambasador al Păcii, general colonel Dr. Anatoly Vladimirovici Kremnev, preşedintele Uniunii Mondiale a Atamanilor Cazaci din Ucraina. Vom arcui Punţile, aşadar, de la Mureş până la Nipru.

În avanpremiera întâlnirii din 25 martie 2016 de la Târgu-Mureş, ca toţi diplomaţii care se respectă, ne-am prezentat scrisorile de acreditare, sub forma unor Diplome acordate reciproc. Cavalereşte, primul pas în acest sens l-a făcut ambasadorul cazac, oferindu-mi nu una, ci două diplome.

În cadrul ediţiei a X-a, din 28 decembrie 2015, a „Punţilor de lumină", mi-a făcut plăcere să confer şi să transmit generalului Anatoly Kremnev o Diplomă jubiliară.

A urmat un interviu firesc, amplu, realizat pentru a prezenta publicului românesc una dintre cele mai interesante personalităţi pe care le-am cunoscut în ultimii ani, din care voi transcrie acum doar un fragment.

- Veniţi de la Kiev, capitala Ucrainei, ca invitat şi prieten al meu, autor de cărţi pe care le vom prezenta publicului, pagini care, de fapt, concentrează nu doar aspecte din istoria şi tradiţiile poporului Dvs., ori din biografia şi activitatea Dvs., ci şi din actualitatea imediată a unei societăţi umane în derivă. De la început, surprinde un paradox: sunteţi ambasador internaţional al Păcii, deşi luptător de elită... mai mult decât decât profesionist. Luptător înregimentat în armata ucraineană, general colonel cu pieptul plin de decoraţii, cetăţean ucrainean, dar şi specialist în arte marţiale, multiplu premiat naţional şi internaţional. Sunteţi licenţiat, în ţara Dvs, dar şi Doctor Honoris Causa al unei universităţi străine. Aşadar, un ofiţer de elită care luptă pentru pace.

Anticii spuneau: DACĂ VREI SĂ AI PACE, PREGĂTEŞTE-TE DE RĂZBOI! Cred că aveau dreptate. Şi în momentul de faţă omenirea stă pe un butoi cu pulbere şi, mai mult ca niciodată, e nevoie de apărători bine pregătiţi. E un palmares impresionant şi nu am punctat decât foarte puţin din ce am constatat personal. Vă rog să dezvoltaţi subiectul! Unde v-aţi născut? Unde aţi urmat şcolile, facultăţile, specializările? Care au fost începuturile carierei militare şi cât de greu este să ajungi general colonel?

- M-am născut în oraşul Belaia Ţercovi (trad. Biserica Albă), în regiunea cazacă a Kievului, unde, copil fiind, adesea ascultam istorisirile părinţilor şi bunicilor mei despre atrocităţile comise de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Am înţeles încă de atunci că un adevărat bărbat trebuie să devină un bun luptător, pentru a se putea proteja, dar, mai ales, pentru a-şi apăra familia şi pământul natal.

Jocul de-a războiul a fost cel preferat în copilărie, cu arme artizanale - cuţite şi săbii -, precum şi participarea la concursuri sportive sau implicând tehnici de guerilă. La 14 ani, am alergat 20 de kilometri, participând la cele mai complexe concursuri de gimnastică la bară de şi lupte, fiind recompensat cu diplome.

Am urmat cursurile secundare la Şcoala Belotserkovskaya nr.13, în paralel cu învăţăturile Bisericii Ortodoxe, interzise copiilor în perioada socialismului.

La vârsta de 18 ani (1979), chiar de de ziua mea, am fost înrolat în armata sovietică, în trupele de Interne, la Kiev şi Jitomir, până în 1980, când m-am hotărât să devin ofiţer de carieră şi m-am înscris la Şcoala Militară Superioară de Logistică pentru trupele de Interne şi Grăniceri ale URSS (Kharkiv Higher Military School of Logistics MIRR).

După absolvire, în 1984, ca ofiţer cu grad de comandă, tactică logistică şi inginer economist, am fost trimis la unitatea militară 6609 din oraşul siberian Novokuzneţk, unde am aplicat cunoştinţele dobândite, ferm convins fiind de importanţa logisticii în calitatea activităţilor trupelor de Interne. În această perioadă, obligaţiile de serviciu au fost permanent însoţite de efortul de perfecţionare a competenţelor profesionale şi de luptă cu arme de război, participând inclusiv la competiţiile sportive incluse în decatlon. Am fost înjunghiat şi secerat de gloanţe.

După acest serviciu militar, am fost director şi CEO (trad. - ofiţer superior executiv) al companiilor „Trans-Asia".

M-am mutat apoi, din Novokuzneţkul siberian, în regiunea Kemerovo, din Ucraina natală, devenind membru al comunităţii cazacilor, şi, militând pentru revigorarea şi aprecierea internaţională a acestui popor, am fost ales în fruntea Uniunii Mondiale a Cazacilor Atamani din Ucraina. Acum am scris şi publicat cartea „Frăţia Cazacilor. Cavalerii Ucrainei".

Ştiind că antrenamentul permanent pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice personale este o coordonată importantă a vieţii unui luptător cazac, am obţinut şi alte recorduri personale: 740 de flotări (plush-up) şi plonjări în apă, sub copcă, la minus 30 grade Celsius.

În Ucraina zilelor noastre, un bărbat trebuie să aibă o bună formă fizică şi să constituie model demn de urmat pentru tinerele generaţii.

Mi-am dat seama că noţiunea de serviciu militar nu poate fi schimbată. În esenţă, acesta presupune a-ţi servi poporul şi a-ţi apăra patria cu onoare şi dezinteresat. Un ofiţer nu este doar „o unitate de luptă", ci şi un membru al celei mai mari părţi a societăţii. Dar conceptul de „om în uniformă" nu şi-a pierdut sensul.

- Vă mulţumesc! Deocamdată, atât! Vom reveni. Nu rataţi PUNŢILE DE LUMINĂ din 25 martie!

Vor fi şi alte surprize!

Lasă un comentariu