Un nou ev mediu, deloc întâmplător

Vi se pare normală năvala asta, aşa, dintr-odată, a unor oameni din Orientul Apropiat spre Europa Centrală, cu ţinte fixe: Germania şi ţările nordice, unde protecţia socială e cea mai mănoasă? De cinci ani e acolo, în Siria, război şi n-au plecat încoace decât, cine ştie, câteva sute sau maximum mii de oameni anual şi acum, deodată, peste patru sute de mii. Acum vreo 40 de ani, se refugiau şi cetăţeni ai Estului ocupat de ruşi către Europa de Vest, liberă şi democrată. Ei erau plasaţi în lagăre, cercetaţi, luni de zile uneori, şi abia apoi li se dădea drumul în ţări şi oraşe, pe stradă cu alte cuvinte, în timp ce aceste hoarde calcă legi şi graniţe, dau cu pietre dacă întâmpină vreo rezistenţă a poliţiilor. Pentru ei nu sunt lagăre de triere? Acolo, poate, ar fi depistaţi care sunt adevăraţii nefericiţi ce trebuie ajutaţi şi care trimişii aşa-zisului Stat Islamic pentru a destabiliza şi Europa. Umanismul ne cere

să-i ajutăm pe nefericiţi, dar măcar cu aceeaşi atenţie cu care îi ajutau vesticii pe estici, nefericiţi şi ei, acum câteva decenii, nu multe. Şi atunci nu era vorba de oameni care veneau să-şi impună o altă religie, o altă civilizaţie, nu aduceau nici sharia, nici tratamentul barbar aplicat de arabi femeilor, ci doreau să se integreze în aceeaşi cultură europeană. Dar pentru ei existau legi. Pentru aceştia nu există? Au fost abrogate, fie şi temporar, legile ţărilor europene?

Există şi persistă în lumea civilizată o imensă ipocrizie. Primul impuls când vezi oameni sărmani căutând adăpost în ţările mai bogate este să speri că acestea li-l vor da. Numai că doar o mică parte dintre cei care traversează în aceste luni graniţele UE, fie Schengen, fie ne-schengenizate încă, sunt oameni realmente nenorociţi. Ceilalţi, tineri bine echipaţi, par a-i fi luat pe aceştia ostatici, pentru a-i pune în faţă şi a traversa astfel cele mai dificile obstacole. În războaiele murdare pe care alţii ca ei le poartă în Orientul Apropiat, tot aşa, aruncătoarele de rachete sunt plasate prin case de oameni, prin spitale sau prin alte locuri cruţate în general de bombardamente. Iar dacă aceia care li se opun trag cu tunul în astfel de cuiburi armate, cine e de vină? Cei care trag cu tunul, fireşte, cei care bombardează. Dar ia să n-o facă, să vedeţi cum vor fi ei spulberaţi de armamentul rusesc plasat în casele oamenilor sau în spitale. Este un procedeu laş, cum laşe au fost şi sunt toate atacurile teroriste. Pe la spate. Dar acesta este un concept al civilizaţiei europene; islamiştii, jihadiştii nu ţin seamă de astfel de reguli morale, cele ale luptei cavalereşti, faţă-n faţă, ca să ştie fiecare cine-i este duşmanul.

Cât despre legile ţărilor pe unde trec, acestea îi lasă reci, cred chiar că nici nu-şi pot închipui că aşa ceva există. Ei vin cu legile lor, pe care şi le vor scoate din mânecă imediat ce ajutorul social din care să supravieţuiască şi să-şi consolideze opiniile contrare civilizaţiei în mijlocul căreia se află le va fi acordat. Nici prin cap nu le trece că ar trebui să se oprească, să ceară voie, să întrebe dacă sunt primiţi sau nu. De fapt, e o năvală paramilitară, bine mascată, cu armamentul ascuns în spatele legilor lor medievale, cu ajutorul cărora vor instala, în cele din urmă, un nou ev mediu. Au încercat ruşii, în lagărul lor, unde am căzut şi noi, s-o facă şi erau cât pe ce să reuşească, dacă nu cumva or fi reuşit şi ne facem noi că nu observăm, dar aceştia, cu o altă strategie şi o altă tactică, au mari şanse. Ei ţintesc direct în inima civilizaţiei europene, nu pe la margini, cum o făcuseră bolşevicii.

Să-i ajutăm pe cei slabi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, cum spune titlul unei piese de teatru mult jucate într-o vreme şi pe scenele româneşti, să-i hrănim şi să-i îngrijim, dar să pretindem în schimbul acestor servicii gratuite un anumit fair-play, o reciprocă atenţie la păstrarea identităţii noastre europene. Nu umilitate până îşi primesc drepturile altora, ale celor 23 de milioane de şomeri europeni, iar pe urmă atacuri şi incendieri, aşa cum am văzut de atâtea ori în Franţa, Marea Britanie, ba chiar şi în Statele Unite ale Americii. Date fiind diferenţele imense de mentalitate şi, deci, de civilizaţie dintre noii veniţi şi locuitorii acestor ţări, ar trebui, poate, să fie supravegheaţi cu toţii zi de zi şi luni sau ani în şir. Dar cam ce aparat ar trebui pus în funcţiune pentru asta? Cam câţi agenţi, secreţi sau nu, ar trebui angajaţi numai pentru noii veniţi? S-a gândit, oare, cineva la asta? Şi dacă ar începe o cercetare la sânge aşa cum li se aplica refugiaţilor din lagărul comunist, n-ar fi paralizate o mulţime de instituţii care ar trebui să se ocupe numai cu asta?

De fapt, islamicii ştiu că preceptele creştine cer să-ţi împarţi bucata de pâine cu cei mai puţin avuţi decât tine şi profită de asta în prima fază, pentru ca în a doua sau în a treia să schimbe tactica şi, conform preceptelor ISIS, să înceapă ei prigoana împotriva tuturor creştinilor, dacă nu vor să adopte religia lor. Şi atunci s-a dus toleranţa cu care ne mândrim atât, noi, europenii, s-a dus multiculturalismul.

Un obicei prost al celor civilizaţi este să se acuze mereu că nu fac destul pentru alţii. Numai că aceşti alţii n-ar mişca un deget pentru ei, decât doar ca să le dea una-n cap. Sunt prea multe subiecte de meditaţie pentru europenii care primesc sute de mii de emigranţi acum şi vor primi cine ştie dacă nu tot atâtea lovituri mai târziu. Unul dintre cele mai acute este, poate, chiar pierderea credinţei în majoritatea ţărilor vestice, aşa cum o dovedesc statisticile citate chiar de media de acolo. Astfel, se face loc unei credinţe străine şi opuse celei creştine, care a impus, totuşi, legile de convieţuire civilizată unei lumi întregi.

Nu mai departe decât în ţara noastră, România, îndrăznesc să spun creştină pentru că nu sunt eurodeputat sau ministru ca aceia din Italia sau Franţa care au îndrăznit să spună ceva similar despre ţările lor şi au păţit-o, se vorbeşte despre construirea unei mari moschei. Ştie cineva ce ar păţi un creştin, catolic sau ortodox, dacă ar cumpăra un teren în Arabia Saudită şi s-ar apuca de construirea unei biserici? Toleranţă să fie la noi, dar numai dacă ea se reflectă şi dincolo. Numai aşa am putea ajunge într-o fază a înţelegerii reciproce, nu zic la ecumenism, dar măcar în aceea a acceptării unora de către alţii, de ambele părţi.

Nu ar fi corect să-i sileşti pe musulmanii care vin acum, în valuri, în Europa, să treacă la creştinism, dar cu o condiţie: să-şi practice religia la ei acasă şi în locurile de cult, nu pe străzi, nu în locurile publice. Căci ajutoarele sociale ale creştinilor sunt bune, dar religia lor nu. O logică de ev mediu, vorba lui Romulus Guga, întâmplător.

 

Lasă un comentariu