Calendarul stuparului în luna februarie

În luna februarie, când zilele încep să devină mai lungi, iar nopţile mai scurte, albinele vestesc venirea primăverii. În funcţie de puterea familiei, se intensifică zborul de curăţire, concomitent creşte şi consumul de hrană, iar mătcilor le sunt asigurate condiţii pentru depunerea pontei. În ferestrele de iarnă, cu temperatură de plus 6-8 grade, zilele însorite sunt favorabile zborului de curăţire. Pentru stupari începe activitatea de întreţinere şi dezvoltare a familiilor de albine. Se completează rezerva de hrană în vederea stimulării familiilor, cu urmări pozitive pentru culesul la rapiţă şi salcâm. Familia de albine se dezvoltă normal când sunt sănătoase, au hrană suficientă, căldură şi linişte în stupină. Când rezerva de hrană scade sub pragul de minim 5-6 kg la o familie cu o populaţie medie, albinele intră în alertă, se neliniştesc, încep să foşnească, se ridică deasupra ramelor. Puietul este mai puţin hrănit, iar ponta mătcii scade. Treptat, apa devine din ce în ce mai necesară. Completarea cu hrană se face cu turte de şerbet pregătite de apicultor sau achiziţionate de la magazinul APICOLA. Se mai pot folosi paste formate din zahăr şi miere de cea mai bună calitate, sau rame cu miere de la rezervă, preîncălzite la temperatura camerei înainte cu 24 de ore. În turtele de şerbet şi plăcile din zahăr candi trebuie să intre 35 ml Protofil la un kilogram. În paste nu se recomandă introducerea polenului decât după zborul de curăţire. Pentru stimularea zborului se ridică împachetajul exterior al stupului, capacul, când temperatura exterioară este de plus 12-15 grade; se lărgeşte urdinişul şi se curăţă de resturi fundul stupului. Dacă la începutul lunii februarie cantitatea de albine moarte de pe fundul stupului depăşeşte 100 de grame, este un semnal de alarmă în ce priveşte condiţiile anormale provocate de lipsa hranei, calitatea improprie a hranei sau de o exagerare la împachetare. Supravegherea modului de iernare trebuie făcută atent, la intervale de 10-12 zile, prin controale auditive. O atenţie deosebită va fi acordată atacului de şoareci şi ciocănitoare!

La sediul Filialei Mureş a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România continuă, în fiecare zi de joi, învăţământul apicol de masă, iar în 5 martie se organizează tradiţionalul „Bal al Stuparilor" la Restaurantul Diamant din Târgu-Mureş. Sunt invitaţi să participe toţi apicultorii mureşeni, colaboratorii şi beneficiarii produselor apicole. Înscrierile se fac la magazinul Apicola din Targu-Mureş şi la cercurile apicole din Reghin, Târnăveni, Luduş, Sighişoara.

Lasă un comentariu