De luni până duminică, fără limitări şi restricţii!

Distribuie pe:

La solicitarea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, consilierii municipali au hotărât extinderea gratuităţii la transportul în comun acordată elevilor din Târgu-Mureş pe tot parcursul zilelor de luni până duminică, în anul şcolar 2015-2016.

Potrivit vechilor reglementări, elevii puteau circula pe toate liniile, dar numai în zilele de lucru, între orele 6 şi 20. S-a considerat că această măsură este discriminatorie, având în vedere că majoritatea elevilor au activităţi şi la sfârşit de săptămână sau în zilele de sărbătoare oficială (1 Mai, Ziua Naţională etc.). Pe de altă parte, mulţi elevi din clasele mai mari îşi termină programul la ora 20 şi nu mai pot folosi abonamentul, el nemaifiind valabil după această oră.

Nemulţumirea părinţilor şi a elevilor a fost rezolvată odată cu modificarea art. 2 al HCL nr. 308/2010, potrivit căreia subvenţionarea este valabilă pe toată perioada anului şcolar, fără limitări sau restricţii.

Lasă un comentariu