După o toamnă caldă, şi începutul de iarnă, din punct de vedere calendaristic, a continuat tot cu o vreme caldă. Dorsala Nord-Africană, staţionară aproape în tot intervalul din luna decembrie, în sudul Europei, inclusiv în zona României, a făcut ca masele de aer rece şi umede să fie izolate mai către nord de ţara noastră. Astfel, în luna decembrie, la Târgu-Mureş, temperatura a crescut în mai multe zile la peste 10 oC, în 23 decembrie înregistrându-se chiar 13 oC. Şi precipitaţiile au fost puţine. Dorsala caldă dinspre nordul Africii abia la sfârşitul lunii a început să se retragă către sud, lăsând loc masei de aer rece, respectiv primului val de frig „Siberian" venit dinspre Câmpia Rusă. Prima zi de iarnă (când temperatura maximă zilnică scade sub zero oC) a fost consemnată pe ultima zi din luna decembrie când temperatura diurnă a urcat numai până la -2.5 oC şi a fost ger în zori cu cerul senin. Temperatura a scăzut până la -12 oC la Staţia meteorologică Târgu-Mureş, dar în zona montană înaltă (Vârful Călimani), în prezenţa stratului de zăpadă au fost -20 oC. Numai în luna Decembrie din anul 1960 au mai fost aşa puţine zile de iarnă.
Sintetizând luna Decembrie, la staţiile meteorologice din judeţul Mureş temperatura medie lunară a fost cu 2.5 oC mai mare faţă de media multianuală de -1 oC. Din punct de vedere pluviometric a fost foarte secetoasă, au căzut numai 10 l/m2 adică o treime din valoarea normală pentru prima lună din iarnă. Astfel, în toată luna, a lipsit zăpada. Şi în zona montană stratul de zăpadă a fost nesemnificativ. La nivelul ţării a fost şi mai cald, temperatura medie lunară a fost cu 3 oC mai mare decât media multianuală.
De asemenea, toate lunile în anul precedent au fost mai calde faţă de normal, exceptând luna aprilie care a fost uşor mai rece. Caracterizând termic anul 2015, la Târgu-Mureş, temperatura medie anuală a ajuns 10.4 oC, cu 1.2 oC mai mare decât cea multianuală. Ca mărime a fost al doilea an cel mai cald după cel din 2014 în judeţul Mureş. Iar la nivelul ţării, anul 2015 a devenit cel mai cald din istoria măsurătorilor, temperatura medie pe anul 2015 a fost cu 1 oC mai ridicată faţă de normal. La fel s-a întâmplat şi pe tot globul. Anul precedent s-a dovedit cel mai cald din 1880, depăşind recordul anului 2014, astfel tendinţa de încălzire, începută mai intens din ultimii 10-15 ani, se menţine.
Regimul pluviometric în judeţul Mureş pe anul 2015 este caracterizat cu valori apropiate (600 l/m2) de cel normal, deşi unele luni au fost mai deficitare în precipitaţii.
Datorită masei de aer rece advectate dinspre Câmpia Rusă, în ultimele zile din luna decembrie, începutul anului, respectiv în primele 6 zile, vremea a fost rece, chiar geroasă noaptea şi dimineaţa. Astfel, pe 3 ianuarie temperatura a scăzut la valoarea de
-16 oC, devenind cea mai rece zi din iarna asta până în prezent. Din 7 ianuarie, dinspre vest a pătruns o masă de aer mai cald şi umed, astfel vremea s-a încălzit semnificativ faţă de intervalul precedent, devenind caldă pentru această perioadă, temperatura diurnă crescând până la 8-9 oC în zilele 12-13 ianuarie.
Vremea mai caldă s-a menţinut până în data de 18 ianuarie, când dinspre nord-vest a pătruns al doilea val de frig, care a persistat o perioadă mai lungă decât primul. Astfel, temperatura în ziua de 20 ianuarie a scăzut până la -14 oC la Staţia Meteorologică Târgu-Mureş (la Întorsura Buzăului a fost -29 oC), respectiv în 24 ianuarie până la -15 oC. Iar din 26 ianuarie vremea s-a încălzit din nou, în zilele de 28 şi 29 temperatura maximă ajungând până la 6-7 oC.
Sintetizând luna ianuarie, până în prezent, este caracterizată cu alternanţe termice, temperatura medie fiind în jurul normalei de -3 oC, dar au fost mai multe precipitaţii faţă de media multianuală, însă majoritatea au căzut sub formă de ploaie şi astfel numai în câteva zile s-a depus un mic strat de zăpadă. În zona montană, zăpada a fost mai consistentă dar numai în unele locuri (Lăpuşna 29 cm şi Bucin 50 cm).
La sfârşitul de săptămână din luna februarie în judeţul Mureş vremea se menţine caldă cu temperaturi diurne de 5-7 oC, iar noaptea va fi între -1şi 1 oC. Local se vor semnala precipitaţii slabe, sâmbătă noaptea sub formă de lapoviţă, iar duminică sub formă de ploaie. În prima parte a săptămânii următoare ne putem aştepta tot la o vreme relativ caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime între 8-12 oC şi cu temperaturi minime în jur de 0 oC. Încă luni se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, iar în zona montană vor fi precipitaţii mixte.