Era o fetiţă tare frumuşică, plăcută şi cuminte în satul ei natal. Curând, însă, după ce va absolvi liceul din oraşul care o fascinase încă de mică copilă, ajunge să fie studentă pe banii puţini ai sărmanilor ei părinţi ţărani. Şi, în vreme ce, cu chin şi vai, „învăţă" puţină carte şi meserie, curând va deprinde bănosul obicei de a şifona multe aşternuturi de paturi din hoteluri şi vile. Una dintre „victimele" sale o va face „vedetă" tv la postul lui local. Astfel, va ocupa, cu trupul ei armonios, tras ca prin inel, întregul ecran, iar din „flotantă", fără adresă stabilă, devenise „stăpână". Şi nu numai peste o elegantă vilă, de la marginea acelui oraş, dar şi peste sufletele labile şi averile unor neisprăviţi politicieni şi patroni de firme bănoase, cu facultăţi şi „diplome" trase la xerox. Ba, mai mult, acea „vedetă" tv îi va divorţa, rând pe rând, făcându-i de ruşine şi ocară în tot acel ţinut transilvan liniştit, cu oameni cumsecade şi de omenie.
Evident că acea poveste de poveste va fi derulată pe micile ecrane ore în şir, zi de zi, ca şi de pixurile unor negazetari. Şi, culmea-culmilor: majoritatea ţăranilor din satul ei de munte se mândreau cu frumuseţea şi „deşteptăciunea" consătencei lor. Nu însă babele şi moşnegii, cei care nu mai puteau de ruşinoasele zvonuri ajunse până la urechile lor surde. Ca urmare, părinţii acelei frumoase fete s-au văzut nevoiţi să fugă din satul lor natal, înstrăinându-şi întreaga agoniseală, zicând vecinilor, la plecare: „Decât aşa copilă, mai bine lipsă!"
Epilog: Aflu că, la rândul ei, şi ea şi-a luat lumea în cap, stabilindu-se definitiv într-un cartier rezidenţial de la periferia unui mare oraş italian, împreună cu dragul ei băieţel „din flori". Acolo are mare grijă de voile şi nevoile a doi soţi bătrânei înstăriţi şi singuratici. Iar, ca să-şi aline dorul de ai săi părinţi, le-a pus fotografia pe noptiera de lângă pat. Bietul ei tată şi biata ei mamă n-au cum şti că singura lor fată i-a făcut bunici!
