În istoria culturii vechi româneşti, şi anume în perioada ei de plămădire, au ostenit cu râvnă vrednică de pomenire un şir lung de clerici luminaţi, iubitori de ţară, adevăraţi pioneri în vremuri de alegere a luminii de întuneric, ctitori de limbă, de cultură şi de unitate românescă. Numele lor a fost căutat cu pasiune şi migală, a fost descifrat de cercetători pe frontispicii sau pe margini de manuscrise şi de cărţi şi a intrat de mult în patrimoniul naţional. A-i aminti e ca o rugăciune senină de laudă şi de mulţumire, ca o cântare Patriei, în care ei sunt refrenul ce revine în ritm de respiraţie în eternitate.
Clericii, ca unii ce au avut acces timpuriu la ştiinţa de carte, fiind obligaţi la aceasta de îndatorirea de a transmite învăţături pe care trebuiau să le cunoască ei mai întâi, au avut un rol important şi în organizarea primelor forme de şcoli româneşti. Preoţii aveau rolul de mediatori ai culturii. Pentru vremea când nu existau încă şcoli ca atare, când învăţătura se preda oral de la om la om şi când singurele cărţi erau cele de literatură religioasă, acestea au îndeplinit fără nicio îndoială, rolul de manuale de învăţământ. S-a şi spus de altfel acest lucru despre textele bilingve. Şi nu erau numai manuale de citire, ci cu o sferă mai largă - didactică, literară, juridică. Dar, în primul rând, au fost cărţi de citire, instrumente ale ,,ştiinţei de carte", primele mijloace de luptă împotriva analfabetismului, primele semne ale culturii. Că a fost aşa şi că exista net conştiinţa acestei funcţii şi că îşi dădeau seama de importanţa ,,ştiinţei de carte" o vedem limpede în multe din prefeţele cărţilor religioase. Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul scrie şi el: ,,că omul carele nu ştie carte… să asamînă cu dobitoacele cele necuvîntăreţe… să asamînă orbilor… mintea omului neavînd învăţătură şi dăscălie a cuvîntului celui dirept, care îi iaste lumina, iaste orb şi nu sîmte ce pricepe…".
Biblioteca Municipală „Petru Maior" Reghin, ca instituţie culturală prin excelenţă, prin proiectul său cultural-educativ-ştiinţific, intitulat Societatea Reghineană de Istorie, îşi propune să omagieze, elogieze şi să reliefeze rolul extrem de important pe care ierarhii României l-au avut, de-a lungul timpului, la formarea şi dezvoltarea culturii române, a limbii române şi a şcolilor româneşti. De aceea, instituţia reghineană iniţiază o serie anuală de evocări, intitulată „Ierarhii Cărturari ai României". Întrucât anul 2016 este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, Biblioteca reghineană, în colaborare cu alte instituţii, organizează la Reghin, în zilele de 20-21 mai 2016, Conferinţa Naţională cu tema „Sfântul Antim Ivireanul - Mitropolit Martir şi Cărturar - 300 de ani de la martirajul său", eveniment care va reuni personalităţi importante ale teologiei româneşti şi culturii româneşti în general, care vor evoca personalitatea emblematică a Sfântului Antim Ivireanul, precum şi multiplele sale realizări pe diferite planuri.
Din pleiada marilor ierarhi ctitori de limbă şi cultură românească, bineînţeles că nu putea lipsi marele cărturar şi mitropolit al Ungrovlahiei, Antim Ivireanul. Ne-au rămas de la el Didahiile şi multe alte valori cu care a îmbogăţit cultura românească. În predicile lui, în care povesteşte Vieţile Sfinţilor, găsim analize psihologice, cum e cea în care descrie stările sufleteşti prin care au trecut apostolii în timpul unei primejdii. Foloseşte apoi repetiţia, ironia, parafrazarea; toate acestea ne îndreptăţesc să afirmăm faptul că opera lui Antim Ivireanul este un preţios monument de limbă românească. Nicolae Iorga vede în Antim un talent deosebit, cu îndemânări în arta tipografică, în miniatură, sculptură, pictură şi broderie, iar Mihail Sadoveanu consideră limba vorbită de Antim „poate cea mai frumoasă dintre a tuturor cărturarilor epocii". Sfântul Antim Ivireanul rămâne unul din ierarhii care a scris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre, a culturii române şi a neamului românesc.
