„Cine-și măscărește legea ca noi?"

Motto: „Ce neam înjură ca noi, de lege, de cruce, de cuminecătură, de morți, de comândare, de lumânare, de suflet, de mormânt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie și de toate tainele sfintei biserici și ne ocărâm și ne batjocorim noi înșine legia?! Cine din păgâni face aceasta, sau cine-ș măscărește legia ca noi? Oare, nu înjurăm cu acestia toate pre Dumnezeu? Oare, nu ocărâm cu acestia poruncile Lui?"  (Antim Ivireanul)

În perioada 4-6 martie, moderna și frumoasa Bibliotecă Județeană „Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu filialele locale ale Academiei Olimpice Române și Universității „Spiru Haret", strălucit reprezentate de domnul prof. univ. dr. Nicolae Dinescu (cel mai mare arbitru de fotbal român), a găzduit Adunarea generală și de alegeri a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. După cum știți, reprezentanții filialelor din țară și din Republica Moldova l-au votat, în unanimitate, ca președinte, pe domnul Doru Dinu Glăvan. De aceeași simpatie s-a bucurat și noua sa echipă de colaboratori.

Nu acest eveniment constituie însă subiectul editorialului de astăzi, deși bucuria a fost mare, ci datoria, ca gazetar român, de a omagia, cu acest prilej, poposind în istoria martirică a creștinătății ortodoxe, pe „cel mai de seamă ierarh al Țării Românești, deopotrivă păstor și învățător, ilustru om de carte și de arte", Mitropolitul Antim Ivireanul, de la al cărui martiriu pentru credință, Neam și Țară se vor împlini, în această toamnă, 300 de ani.

Cel al cărui nume este înscris întru neuitare pe frontispiciul Bibliotecii din Râmnicu Vâlcea, strălucit Episcop al Râmnicului, Sfântul Ierarh Martir, „păstor al Bisericii și întemeietor al limbii liturgice românești", „deși n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor și vieții lui, a fost iubit și prețuit de poporul nostru, care a văzut în el un adevărat «om al lui Dumnezeu». Așa se și explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care Antim Ivireanul a fost confirmat oficial în rândul sfinților, ca Ierarh Martir, fiind prăznuit în data de 27 septembrie."

Cel care avea să devină sfânt și martir era, de fapt, gruzin, se născuse pe la 1650, în Iviria (Georgia / Gruzia de astăzi), primind numele de botez Andrei. Luat în robie de turci și dus la Constantinopol în 1680, va fi răscumpărat de Patriarhia ecumenică, „unde își desăvârșește măiestria în sculptură, pictură, caligrafie și broderie, învățând totodată limbile greacă, turcă și arabă, pe care le va folosi mai târziu tipărind cărți pentru creștinii din spațiul creștinătății răsăritene aflate sub ocupație otomană."

Constantin Brâncoveanu îl aduce în Țara Românească, iar tânărul va deveni „ucenic-tipograf al fostului episcop Mitrofan al Hușilor, în Mănăstirea Snagov, unde este călugărit și apoi, hirotonit ieromonah în anul 1691. Este numit egumen al acestei mănăstiri în vara anului 1694, de către bătrânul Mitropolit Teodosie, iar din 1701 conduce Tipografia Mitropoliei Țării Românești de la București. Pentru viața sa duhovnicească, oglindită și în activitatea-i tipografică și culturală, a fost ales și apoi, a doua zi, înscăunat Episcop al Râmnicului, la 17 martie 1705.

La 22 februarie 1708, potrivit testamentului mitropolitului Teodosie, episcopul Antim este întronizat Mitropolit al Ungro-Vlahiei, de față fiind și patriarhii Alexandriei și Ierusalimului."

În decursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit sau a supravegheat tipărirea a 63 de cărți, dintre care 39 au fost lucrate de el însuși. După limba în care au apărut, 30 erau în grecește, 22 în românește, una în slavonește, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română și una greco-slavo-română. După locul de apariție, aceste lucrări pot fi clasificate în felul următor: 21 la București, 15 la Snagov, 9 la Râmnic și 18 la Târgoviște. Tipăriturile prezintă o mare diversitate: cărți de slujbă, cărți biblice, cărți de doctrină teologică ortodoxă, cuvântări bisericești, cărți de învățătură pentru preoți, lucrări de filosofie etc. Dintre numeroasele lucrări tipărite putem menționa: Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699), Învățături creștinești (1700), Floarea darurilor (1701), Noul Testament (1703), Tomul bucuriei (1705), Pilde filosofești (1713), Sfătuiri creștine-politice către domnitorul Ștefan Cantacuzino (1714-1716). Pentru credincioșii Patriarhiei Antiohiei a tipărit un Liturghier greco-arab (1701) și un Ceaslov greco-arab (1702). Prin activitatea sa tipografică, el a sprijinit și pe credincioșii de limbă greacă și georgiană, Ortodoxia românească ridicându-se astfel la un prestigiu deosebit în rândul popoarelor ortodoxe (pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, București, 1992, p. 149).

Pe când coordona activitatea tipografică la Mănăstirea Snagov, a deprins cu meșteșugul tiparului și pe o seamă de ucenici, dintre care cel mai de seamă a fost Mihail Ștefan (Iștvanovici), care mai târziu a tipărit cărți la Alba Iulia și chiar în țara natală a lui Antim, adică în Iviria.

În jurul tipografiilor de la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște s-a grupat și un număr de corectori, gravori și traducători, care au format o adevărată «lume a cărții», interesată în munca filologică hrănită mai ales de confruntarea versiunilor în vederea realizării unei corecte versiuni românești și deci în acuratețea termenilor, în viața conceptelor, formându-se astfel o adevărată mișcare intelectuală.

A fost alături și de credincioșii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocși la catolicism. A trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ștefan, care a tipărit acolo două cărți. După anul 1701, a sprijinit pe credincioșii ortodocși din Șcheii Brașovului prin scrisori de îmbărbătare și hirotonind pe unii preoți pentru biserica lor."

Înflăcărat luptător pentru afirmarea poporului român împotriva asupririi turcești, devotat ocrotitorului său Constantin Brâncoveanu, „Mitropolitul Antim este întemnițat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716, și supus la cumplite defăimări și chinuri. Refuzând să-și dea demisia, Mitropolitul Antim a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum însă, spre finalul lunii septembrie 1716, ostașii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol.

Abia după 250 de ani, în anul 1966, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentință de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul. Iar proclamarea lui oficială ca Sfânt de către Sfântul Sinod în 1992 a venit, apoi, ca o mărturie firească a prețuirii și a recunoștinței poporului creștin ortodox român pentru viața și lucrarea Sfântului Antim închinate Domnului Hristos și Bisericii Sale".

Tulburător, atât de actual și demn de ascultare este îndemnul Sfântului Martir: „Să nu ne întinăm Sfântul Botez cu păcatele!", adică „Să cuvine întâi să lăsăm răutatea, jafurile, strâmbătățile, urâciunea, vrajba, zavistiia și atunce să ne rugăm, pentru căci atunce vom afla ascultătoare urechile lui Dumnezeu." (…) „Să nu ne trufim întru inimile noastre, ori pentru ce bine am face, că ne vom piarde plata ostenelii și, în scurt, să ne ferim de toate lucrurile cele rele și necuvioase, carele ne vatămă la suflet și să bucură vrăjmașul nostru, diavolul, de iale, ci numai să pohtim pururea să facem fapte bune și plăcute lui Dumnezeu, pentru că rămân făr' de moarte și vom lua plată la ceriuri pentru iale." Însă, credinciosul, chiar dacă păcătuiește, „să nu să deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu", ci să vină spre pocăință și mântuire.

Așa s-ar cuveni, așa ar fi timpul să procedăm, măcar acum, primenindu-ne și pregătindu-ne sufletele în Postul de întâmpinare a superbei Sărbători a Creștinătății.

Considerat cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din toată istoria ei, „Sfântul Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, mitropolitul de origine georgiană s-a dovedit în același timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic și aplecare spre nevoile credincioșilor pe care i-a păstorit. Ceea ce a lăsat posterității, opera sa omiletică, Didahiile, ne arată că avem în față un orator neîntrecut. Mănăstirea Antim din București, ctitoria sa, este și ea un semn al iubirii de Dumnezeu și al priceperii mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturisește dragostea pe care o nutrea față de păstoriții săi lipsiți de cele materiale."

„Unde sunt cei care nu mai sunt?"

Sursa: „Cuvântul ortodox", ziarul „Lumina"

Lasă un comentariu