Ne pregătim de aniversarea centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia (II)

Adrian Păunescu a fost contemporan cu noi, este contemporan cu noi și va fi, în continuare, prin bătăile de inimă ale lirei sale, care nu s-au oprit, un contemporan pe pământul nostru natal, România, care a cunoscut multe necazuri!

De ce subliniez actualitatea de excepție a acestui discurs? Unde mai există în Parlamentul român o asemenea atitudine națională? Unde a dispărut din publicistică, din presa centrală vorbirea deschisă, directă, păunesciană? Unde a dispărut respingerea acțiunilor, provocărilor antiromânești, a revendicărilor udemeriste anticonstituțioanale, împotriva cărora el s-a ridicat de multe ori pentru apărarea națiunii și patriei sale? Cu alte cuvinte, unde a dispărut din Parlamentul român - din întreaga viață politică, din lumea de azi -, acel patriotism pe care Păunescu l-a slujit cu o loialitate neclintită și pentru care și-a sacrificat întreaga sa viață, întregul său destin?

Simțim lipsa în presa cotidiană, în emisiunile televizate, a protestelor sale fulminante, când unii din țară sau din străinătate au atacat România, când unele reviste de limbă maghiară, editate în Transilvania, au defăimat România, națiunea română, când, în ziarele respective, era elogiat cel mai îndârjit dușman al secolului XX, Miklós Horthy, care, prin dictatura sa fascistă, a făcut o baie de sânge în rândurile populației române din nordul Transilvaniei, când pe teritoriul țării noastre s-au organizat și au făcut ravagii unele organizații iredentiste din Ungaria, cum ar fi, Mișcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, când în Piața Centrală a orașului Miercurea Ciuc, sub conducerea primarului udemerist, în cadrul unei demonstrații de stradă, a fost sărbătorit momentul când Miklós Horthy a ocupat, pe baza Diktatului de la Viena, cu trupele sale de honvezi, nordul Transilvaniei, când la ședințele, la demonstrațiile de stradă, organizate de conducerea superioară a UDMR, au fost ignorate prevederile Constituției României și faptul că „respectarea Legii fundamentale, a supremației sale și a legilor, este obligatorie", precum și Drapelul României, Ziua Națională a României, 1 Decembrie, Imnul național al României, când conducerea superioară a UDMR a desemnat, succesiv, pe același lider al UDMR, respectiv pe Csaba Sógor, pe un loc eligibil în lista candidaților din România pentru Parlamentul European, care a adresat un apel alegătorilor secui, pentru ca ei să nu participe la manifestarea festivă organizată cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, iar dacă vor participa, totuși, să prindă în pieptul lor o panglică neagră. Programul lui Csaba Sógor este fără echivoc. „În Parlamentul European - a spus el - voi lupta pentru obținerea autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, pe criterii etnice". Opinia publică a țării a așteptat, în zadar ca în Parlamentul României sau în cadrul emisiunilor diferitelor canale de televiziune, care transmit fără încetare toate discursurile și disputele politice, să aibă loc un protest similar cu poziția adoptată de fiecare dată în asemenea situații de Adrian Păunescu. Așa cum a fost și atunci, când un primar udemerist al unui oraș din țară a declarat la emisiunile TV din Budapesta că ei, în județele Harghita și Covasna, au întemeiat „Mica Ungarie", sau când un alt primar, tot udemerist, al altui oraș din țară, s-a lăudat, tot în cadrul unei emisiuni televizate din Budapesta, că el nu va participa niciodată în orașul condus de domnia sa la manifestările oficiale care sunt organizate în cinstea sărbătorii naționale a României, ziua de 1 Decembrie, și nu va îmbrăca nici tricolorul României, conform regulilor generale privind primăriile, deoarece el conduce orașul său întorcându-se cu fața spre Budapesta și nu spre București.

Este o mare pierdere a noastră că Adrian Păunescu nu mai poate întreba conducerea superioară a UDMR: „Unde trăiesc ei? De ce sunt trecute cu vederea, fără a reacționa, defăimarea României, a poporului român din partea celor care, în numele UDMR, îndeplinesc funcții importante, responsabile, în România?" Glasul poetului, adevăratul patriotism reprezentat de Adrian Păunescu a lipsit mai cu seamă atunci când în Parlamentul României nu s-a găsit niciun senator sau deputat român, care, pe baza prevederilor Constituției, să spună deschis adevărul, exprimat, nu o dată de Adrian Păunescu.

Această Uniune (UDMR) este anticonstituțională, fiindcă deși s-a format ca o organizație de reprezentare și de apărare a intereselor specifice minorității, în campaniile electorale și în Parlament a funcționat și funcționează și în prezent ca un partid etnic maghiar, cu toate că nu a fost niciodată înregistrată ca partid politic. Timp de 26 de ani, nu a sărbătorit niciodată, ca și celelalte două partide maghiare, Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Mai mult de atât, a preluat și repetă, sus și tare, sloganul lui László Tõkés, potrivit căruia pentru maghiarii care trăiesc aici, în România, ziua de 1 Decembrie „nu este o sărbătoare, ci este o zi de doliu". Faptul că UDMR nu l-a sancționat pe Csaba Sógor, nu i-a retras încrederea politică din cauza atitudinii sale incalificabile, provocatoare, șovine și antiromânești, ci, onorându-l, l-a trimis, aproape opt ani, în Parlamentul European, dovedește mai mult ca oricând că: marea durere a UDMR, condusă de Markó - Kelemen, este Marea Adunare de la Alba Iulia. După 26 de ani, partidele românești, mai ales cele două mari partide, PSD și noul Partid Liberal, de tip Emil Boc, PDL, care s-a compromis definitiv, nu au voie să treacă cu vederea și să uite pentru nicio clipă modul inadmisibil în care partidele etnice maghiare, în frunte cu UDMR, se raportează la Marea Adunare de la Alba Iulia, ceea ce înseamnă că respectivii politicieni maghiari în așa măsură detestă și fug de conceptul de patriotism, de patriotismul român, ca dracu de tămâie. A uita de toate acestea în aceste momente când ne pregătim pentru sărbătorirea centenară a Marii Adunări de la Alba Iulia, este mult mai mult decât o greșeală politică. Este un act de trădare care nu poate fi asumat de către niciun partid sau forță democratică. Până când liderii compromiși ai UDMR nu vor ajunge în trapa istoriei și până când conducerea Uniunii nu va fi preluată de tineri politicieni maghiari, care au crescut în cei 26 de ani ai democrației și a căror fidelitate și dragoste de țară se hrănește din convingerea care este astfel formulată de Constituția României: „Fidelitatea față de țară este sacră!". Până atunci trebuie desființat acel compromis politic, lipsit de principii, ca în interesul menținerii majorității parlamentare sau a guvernării, UDMR să fie curtată, astfel liderii UDMR să ajungă, din nou, lângă butoiul cu miere al puterii, așa cum au făcut-o timp de 26 de ani. Unii reprezentanți ai Partidului Liberal i-au oferit deja UDMR butoaiele cu miere ale puterii, susținând că au în vedere alcătuirea unei guvernări comune cu cei cu care nu ar trebui să se încheie o prietenie de arme tocmai acum când ne pregătim pentru aniversarea centenarului Marii Uniri.

Ar trebui să auzim avertizarea lui Adrian Păunescu. În data de 22 octombrie 2007, cu aceste cuvinte și-a încheiat discursul rostit în Parlamentul României: „Cu îngăduința dumneavoastră și a președintelui de ședință, aș cere permisiunea ca poezia aceasta: «Nu putem trăi fără Ardeal» să fie cuprinsă toată în cuvântul meu, în Monitorul Oficial al ședinței noastre". După ce a recitat testamentul său poetic, care, în mod simbolic, exprimă credința și voința unitară ale unui popor, ale unei țări, sala de ședință a Parlamentului vuia de aplauze furtunoase.

Repet: Ar trebui să ascultăm avertizarea marelui nostru contemporan: niciun partid român să nu încheie compromisuri cu cei care nu merită. Și să păstrăm duhul lui Adrian Păunescu, deoarece acesta este unul din sursele noastre dragi, care apără poporul, națiunea, patria și unitatea frățească.

P.S. Discursurile rostite ani de zile de Adrian Păunescu în Parlamentul României și în Parlamentul European ar trebui să le publicăm, cât mai urgent, într-un volum. Este vorba despre un volum cu valoare documentară, care, pentru generația viitoare, va putea oferi o imagine legitimă despre perioada respectivă a epocii noastre de tranziție. Această idee ar merita să beneficieze de un sprijin din partea Guvernului român, materializată sub îngrijirea Editurii Academiei.

 

Lasă un comentariu