Împăratul roman Tiberiu avea obiceiul să-și mențină ani îndelungați în post guvernatorii provinciilor numiți de el, cu condiția ca aceștia să nu-i creeze probleme și să se achite corect și punctual de obligațiile lor, îndeosebi în privința strângerii și a livrării către împărat a impozitelor. Când unul dintre guvernatorii săi, din exces de zel, a trimis visteriei imperiale o sumă mai mare decât cea cuvenită, împăratul l-a admonestat, amenințându-l cu destituirea: „Am cerut ca oile mele să fie tunse, nu rase!" - și-a argumentat el poziția, adăugând : „Vreau să am lână și la anul, nu oi moarte de frig"!
